Group News – Page 59

Erau două dimineața și bucătăria Laurei Andrei părea mai tristă ca niciodată. O singură bec agățat de tavan arunca lumina galbenă peste masa crăpată, vasele nespălate și pereții decoșați. Afară, orașul dormea, indiferent. Dar în interior, Charlie — bebelușul ei de abia patru luni — plângea neîntrerupt.

Lumina pâlpâie slab în bucătăria veche a apartamentului lui Mădălina Ionescu. Sună două dimineața.

Primăvara timpurieÎn aer pluteau promisiunile verzi ale frunzelor tinere, iar satul se trezea încet la viață.

Ilinca, o fetiță de patru ani cu ochi mari ca două bucăţi de cer, privea cu curiozitate noua prezenţă

În noaptea nunții, care ar trebui să fie cel mai fericit moment al vieții unei femei, stăteam în fața măsuței de machiaj, cu rujul proaspăt, ascultând cum tobele festive de afară se estompează încet; familia soțului se odihnea, camera nunții era împodobită cu fast, lumina aurie scânteind peste panglicile roșii de mătase, însă inima mea era apăsată de o prevestire neliniștitoare.

Bătuială ușoară a bătut la ușă și m-am oprit în loc. Cine ar putea să bată la așa o oră? Am întins pașii

Știi, Ana, că pentru a arăta așa și a străluci în aur mă trezesc în fiecare zi la ora 5 dimineața, reușesc să mulg vacile, să ud vițeii, să dau furajul și apoi mă îndrept la slujba principală – așa că nu există motiv să fii geloasă.

știi, Nicoleta, ca să arăt așa și să mă plimb în bijuterii de aur, mă trezesc în fiecare dimineață la

Doina, nu înțelege greșit! Nu sunt fără adăpost. Mă cheamă Mihail Semenovici. Am venit la fiica mea. E greu să povestesc…

Ancuțo, nuți face nici o idee proastă! Nu sunt fără adăpost. Mă numesc Mihai Popescu. Am venit să îmi

Doina, nu te gândi că-s rău! Nu sunt fără adăpost. Mă numesc Mihail Semenovici. Am venit la fiica mea. E greu de povestit…

15 ianuarie 2026 Astăzi am scris în jurnalul meu cu mâna tremurândă, căci am trăit ceva ce nu m-a lăsat neatins.

NerecunoscătoareÎn ciuda recunoștinței pe care o căuta în jur, ea se pierduse în propriul său ego și nu mai dădea nici măcar o clipă de atenție celor care o iubeau.

Mărcela, ne este foame! Hai să nu rămânem așezați pe canapea! răsună, de parcă ar veni din fundul urechii

– Tata, ai luat o pisică? – se miră fiica Lucia, care a venit în weekend.

Tata, ce, ai luat un motan acasă? a exclamat fiica Anca, venită în weekend, privind spre grădina lui

– Tata, ce, ai luat un pisoi? – se miră fiica Ludmila, venită în weekendTatăl, cu zâmbetul larg, îi prezintă pe curând noul companion, povestind cum l-a găsit singur pe trotuarul din fața casei și că acum va aduce bucurie în fiecare seară.

Tată, ce-ai făcut, ai luat o pisică? se miră fiica Ilinca, venită în weekend. Petru Ionescu, cu ochii

Vira prăjea chiftele când în bucătărie a intrat bărbatul. – Vira, trebuie să vorbim, – a afirmat hotărât Igor. – Vorbește, – a aruncat soția. – Poate te vei așeza și vei asculta normal? – în vocea lui Igor s-a auzit nerăbdarea. – Eu niciodată, trebuie să veghez la chiftele, – a răspuns soția. – Ce vrei să îmi spui? – Eu…, – Igor s-a împotmolit, abia găsind cuvintele. – Am întâlnit o altă femeie… plec de lângă tine! – Te felicit. Și sunt foarte fericită pentru tine! – a spus calm Vira. – În sensul felicit? Fericită pentru mine? – bărbatul a privit surprins la soție. Dar Igor nici nu putea imagina ce gândea Vira în acel moment.

Vasilica prăjea chiftele când pe cale de acces a intrat soţul ei. Vasilico, trebuie să vorbim spuse hotărât Ion.