Vasilica prăjea chiftele când pe cale de acces a intrat soţul ei.
Vasilico, trebuie să vorbim spuse hotărât Ion.
Vorbeşte aruncă Vasilica farfuria pe masă.
Poţi să te aşezi și să mă asculţi cum trebuie? în glasul lui Ion răsuna nerăbdarea.
Nu pot să-ţi țin ochii pe chiftele, răspunse ea.
Ce vrei să-mi spui? începuse Ion, ezitând să găsească cuvintele.
Eu se blochează, stăpânind cu greu cuvintele. Am întâlnit o altă femeie plec de la tine!
Îţi urez la mulţi ani și mă bucur pentru tine! spuse Vasilica cu calm.
Cum așa, îţi urez? Cum poţi să fii fericită pentru mine? rămase surprins Ion, privind neîncrezător la soție. Dar el n-a putut să-şi imagineze ce gândea Vasilica în acel moment.
Dacă e sincer se tăcu prietena ei, Doina, pentru o clipă, parcă temânduse că va spune ceva nepotrivit. Nu înţeleg cum ai putut să faci așa ceva, Vasilico! E peste orice limită!
Care limită? A binelui sau a răului?
Nu ştiu, e ca să priveşti un tablou.
Aşa sau așa, rezultate ce contează. Eu am obţinut ce îmi doream! zâmbi Vasilica.
Oricum, vor exista consecinţe negative murmura vecina, Maria, încruntată.
Nu şopti! spuse Vasilica, pierzând răbdarea. Când vor apărea, le vom discuta atunci. Deocamdată mă bucur de victorie, așa că nu stricaţi sărbătoarea!
Maria încruntă şi se întoarse, prefăcânduse că priveşte peisajul de afară.
—
Totul începu în acea seară, când Ion, întors de la serviciu, spuse, ascunzând totuşi ruşinea:
Trebuie să vorbim
Vasilica se strânse în sine. A aşteptat mult ca Ion să aibă curajul să înceapă. Şi, în sfârşit, vorbea.
Vorbeşte aruncă ea, întorcând chiftelele spre tigaie.
Aşeazăte, să te aud bine spuse Ion, nerăbdător. Sau să-mi vorbesc cu spatele?
Nu mă aşez, dragul meu răspunse Vasilica liniştit, în timp ce Mihăiţă, fiul lor, începea să rostească mamă, mamă. Hai să nu pierdem timpul. Ce vrei sămi spui?
Eu înghesuie Ion, căutând cu greu cuvintele, am întâlnit o altă femeie
Şi? nu se întoarse Vasilica spre el, ocupată cu chiftelele. Ce mai urmează?
Opreşteţi tigaia! izbucni Ion, iritat. Auziţi ce zic?! Eu iubesc altă femeie!
Te aud răspunse Vasilica, întorcânduse în sfârşit. Îţi urez la mulţi ani.
Ce?! Ion nuşi găsi cuvintele. A aşteptat orice, dar nua anticipat această indiferenţă.
Mai tăcut, te rog, nu o să sperii copiii spuse Vasilica, încă calmă, de parcă nu ar fi fost surprinsă.
Ştiai? suflă Ion.
Nu ştiam clătină Vasilica capul. Dar băteam cu piciorul.
Băteam cu piciorul?
Desigur. Şi cum naţi ghicit dacă aş fi întârziat la muncă câteva ore, aş fi stat la telefon şi laş fi ascuns în buzunar, aş fi fugit să dorm în altă cameră cu un motiv fără sens? Şi apoi Orice om simte dacă este iubit sau nu.
Atunci de ce nu ai spus nimic când ai înţeles? întrebă Ion, puţin liniştit.
Ştii, propunerea a venit de la tine, şi să rupeţi familia ar fi la fel de grea pentru tine.
De ce fac asta?
Dacă voiai doar să te distrezi, ai fi ascuns aventurile şi pe mai departe. Odată ce ai început discuţia, înseamnă că ai luat o decizie. Vorbeşte tot ce ai pe suflet.
Ion privea la soţia lui şi nuo mai recunoştea. Atâta răbdare, calm şi respect de sine. Credea că va fi întâmpinat de lacrimi feminine.
În esenţă am o ofertă
Interesant se aşeză Vasilica pe scaun şi îl privea fix pe Ion.
Avem o ipotecă. Tu nu vei putea să o plăteşti dacă ţii cont şi de pensia alimentară
Şi divorţul? Nu vom discuta despre asta? vocea Vasilicăi se aude metalică, pe care Ion nu o observase.
Ce săl discutăm? răspunse el nepăsător. Ştiu că nu mă vei ierta.
Aşa? zâmbi Vasilica, ştiind că Ion o cunoaşte prea bine.
Deci, mai bine să te muţi în apartamentul tău cu o cameră, şi eu rămân aici.
Şi copiii?
Ce copii? Vor veni cu tine, desigur replică Ion.
Deci eu, cu cei doi copii, voi locui întrun apartament de şaptezeci de metri pătraţi, şi tu, cu noua ta iubită, în apartamentul nostru cu trei camere?
Exact. Tu nu poţi să plăteşti ipoteca. Eu am plătit singur până acum explică Ion, convins că Vasilica nu înţelege.
Înţeles spuse Vasilica, ridicânduse. Trebuie să mă gândesc.
Se duse pe balcon.
Hai să vedem, zise Ion cu un zâmbet ironic, gândinduse la ce vorbiţa ei înseamnă.
În timp ce Vasilica era pe balcon, Ion îşi puse în farfurie câteva chiftele şi piure cald şi se gândi să mănânce.
Nu termină să mănânce.
Sunt de acord anunţă Vasilica, venind înapoi în bucătărie. Dar cu o singură condiţie.
Ce condiţie? zâmbi Ion, uşor.
Tu vei rămâne în acest apartament cu pasiunea ta şi cu fiul nostru. Eu şi fiica noastră ne mutăm.
Ce?! faţa lui Ion se întinzând de surprindere, ochii îi zburau sus. Vrei săne împărţiţi copiii?!
Da. Şi ce-i cu asta? răspunse calm Vasilica. Copiii sunt ai noştri, responsabilitatea e egală. Săl laşi pe băiatul la care tu visai să locuiască cu tine, iar fata cu mine. Pentru mine este corect.
Eşti nebună? Cum poţi să împarţi copiii? Nu sunt obiecte!
Desigur, răspunse Vasilica ferm. Eu îi voi susţine pe toţi până la capăt, iar tu te odihneşti. Nu se va întâmpla altfel.
Eu voi plăti pensia alimentară! Şi voi ajuta, dacă pot
Desigur. Tu îmi vei plăti mie, eu ţie. Am crescut copiii împreună, îi vom creşte împreună. Dacă nu vrei băiatul, iaţi fiica. Ea este mai mare, va fi mai uşor. Vezi, sunt dispusă să-ţi fac plăcere.
Nu, ştiam că eşti ciudată, dar nu aşa! strigă Ion. Vrei să rezolvi cu noi prin copii?!
Nu inventa, Ion. Nu eşti demn să mă înfrunţi. Vreau doar să fie corect. Tu primeşti apartamentul cu trei camere şi copilul. Eu apartamentul cu o cameră şi fiica. Şi în schimb ne plătim amândoi pensia. Doar aşa ne despărţim în pace. Altfel, voi lupta. Nu voi ceda nimic. Gândeştete.
Ion plecă.
Discută cu prietena, cu mama, cu sora. Toţi îl liniştirau, spunând că Vasilica joacă. Că nici o mamă normală nu ar da un copil pentru nişte metri pătraţi. Astfel, Ion ar fi putut să accepte. În trei zile, Vasilica ar fi luat copilul.
Despre iubita lui Ion, pe nume Anamaria, era în extaz. Un apartament cu trei camere în centru! Nu visase niciodată aşa ceva!
În plus, ar fi primit şi un băiat de patru ani pe care Anamaria îl ignorase.
În câteva zile, Ion spuse lui Vasilica că este de acord cu condiţia ei.
Perfect răspunse Vasilica și îl îndemna să depună cererea de divorţ a doua zi.
De ce eu? încerca să se oprească.
Pentru că eşti bărbatul. Şi îţi este mai uşor să plăteşti totul.
Argumentul părea logic, iar Ion depuse cererea.
—
Așteptarea a durat trei luni. Conform înţelegerii, Ion sa mutat la Anamaria.
Vasilica se pregătea să se mute şi răspundea cu răbdare la critici de la rude şi prieteni.
Ion răspândea peste tot cum Vasilica împărţea copiii şi îi dădea băiatul lui.
Cum poţi?
Ce fel de mamă eşti?
Nu ai ruşine, nici conşti!
Cum poţi săţi împarţi copiii?! Nu ai inimă!
Acestea erau cele mai blânde cuvinte pe care le auzea Vasilica.
Uneori răspundea, alteori tăcea, alteori pleca să nu audă, să nu răspundă, să nu se închidă în tăcere.
Chiar şi fiica lor de doisprezece ani, Călină, îi aruncă o replică:
Credeam că ne iubeşti
Vasilica, fără să se uite la nimeni, aştepta cu răbdare divorţul
În cele din urmă, sa încheiat.
Judecătorul, surprins, întrebă:
Doriţi să lăsaţi băiatul cu tatăl?
Da răspunse Vasilica calm. Pentru că responsabilitatea e egală şi tatăl nu se opune.
Ion încuviinţă cu capul.
Problema fusese rezolvată așa cum propusese Vasilica.
Ion expira uşurat
Dar totul abia începuse.
—
Vasilica pregăti tot ce era nevoie pentru plecarea ei. Îşi strânse lucrurile, pe ale ei şi ale fiicei. Luă ce era indispensabil.
Şi pregăti o listă de note pentru Ion:
Ce îi place lui Mihăiţă, ce nu îi place, la ce grădiniţă merge, cum se numeşte învăţătoarea, ce alimente nu le toleră, ce desene animate urmăreşte, unde se află policlinica etc.
Când Ion citise hârtia, exclama:
Doamne, ce detaliu! Pentru ce? Ne descurcăm bine fără. Nu-i așa, micuţel? ridică băiatul în braţe şi îl aruncă spre tavan.
Mihăiţă chicoti de încântare.
Bine, timpul nu ne apasă întrerupse Vasilica distracţia dacă e nevoie, sunaţi.
Când plecară cu fiica, Ion sună pe Anamaria:
Totul e pregătit! Hai!
În aceeaşi seară, Anamaria postă pe reţele: Începutul unei noi vieţi! şi încărcă o poză cu ei doi peste pătuţul băiatului adormit.
—
Apoi începu adevăratul coșmar pentru Ion și o aşteptare cu răbdare pentru Vasilica.
Realitatea era departe de iluzii.
Mihăiţă, a doua zi, refuză să mănânce ce pregătea Anamaria, nu vrea să rămână cu ea. Nu vrea să meargă la grădiniţă. Dimineţile la grădiniţă îl enervau pe Ion: băiatul nu voia să se îmbrace, se plângea şi se opunea când educatoarea îl ducea în grup. Ion întârzie mereu la serviciu.
Mai târziu, Mihăiţă îmbolnăvoi. Ion nu ştia ce să facă. Îngrijirea copilului era mai grea decât îşi imaginase.
Grădiniţa îl obliga să fie acasă seara, a trebuit să plece mai devreme de la serviciu. Superiorii îi observau nevoile.
Anamaria plecă brusc întro delegaţie şi apoi dispăru, trimiţând un mesaj: Nu sunt gata să îmi pun viaţa la picioarele copilului tău.
Mama lui Ion refuză să-l ajute, invocând probleme deÎn final, Vasilica înțelege că adevărata putere nu stă în a câștiga bătălii, ci în a trăi cu integritate și săși ofere copiilor o iubire necondiționată, iar această lecție rămâne farul călăuzitor al fiecărui suflet.
