**Jurnal, 2 iulie 2026** Luminițele din bucătăria veche a apartamentului Andreei Popescu pâlpâiau slab.

Când Mărioara s-a căsătorit cu Mihail la douăzecidoi de ani, era tânără, strălucitoare, cu ochi mari

JURU CĂ LAM VĂZUT. LAM ATINGAT. LAM SĂRUT. LAM SIMȚIT. Respirul lui era cald, buzele aveau gust de mentă

Acum, după mulți ani, îmi amintesc de acele clipe ca printr-un vis îndepărtat. O explozie Un zgomot puternic

Marioara, să știi că venim pe la voi! Doar două zile, atât! așa, fără niciun avertisment, și-a început

Așa deci, asta-i mama Ce plată întârziată? Cred că e o confuzie, noi n-avem niciun credit…

Loredana stătea lângă fereastră și privea cerul cenușiu. Acum trei luni era proaspătă mireasă, dar azi

Filip și AnaMaria se cunoscuseră în școală și, încă de pe atunci, își imaginau un viitor cu da, da și

Adinuca, am ajuns acasă, ieși să mă întâmpini! L-Lucian?! Tu? Cum de ești acasă așa devreme?

Îmi aduc aminte cum, în acea zi cu mult timp în urmă, am zărit un câine abandonat lângă o bancă de lemn










