Sara era la serviciu și lucra la un raport când a primit brusc un mesaj. L-a deschis și a citit.
“Oh, nu. Nu vreau nicio casă” – și-a spus și a pus telefonul jos. Colegii ei s-au uitat unul la altul, dar nu au întrebat nimic . Abia în pauza de prânz au decis să afle ce fel de casă nu voia Sara.
La început, Sara nu a vrut să vorbească despre problemele ei, dar a decis să le spună. Poate că ei ar avea niște sfaturi bune.
-Fetelor, nu știu ce să fac. Soțul meu m-a ars la urechi în legătură cu casa din sat. Îmi propune să mă mut în satul mic unde locuiește mama lui.
Dar oare vreau eu asta? Nu vreau să locuiesc cu mama lui!
Sunt bine aici, trăiesc în oraș. Și părinții mei locuiesc în oraș. Nu e ca la țară! Acum îmi trimite mesaje. Îmi trimite toate casele care sunt de vânzare acolo și le laudă.
I-am spus soțului meu de atâtea ori că nu vreau să mă mut.
Ce mă voi face acolo? Fără loc de muncă și fără perspective ! Ce-o să fac acolo? Voi fi lăptăreasă sau vânzătoare la un magazin din sat? Soțul meu spune că vei sta acasă și o vei ajuta pe mama ta. Ea are o fermă, tot felul de animale.
Da, bineînțeles! Voi sta acasă cu mama lui și o voi ajuta! Ce perspectivă!
Soțul meu spune, hai să încercăm să locuim acolo, să vedem dacă îți place. Nu are cum să îmi placă. Sunt obișnuită cu confortul. Mi-a spus că acolo iarna este atât de multă zăpadă încât nu poți ieși din casă. Nu vreau să plec! Asta i-am spus și eu soțului meu.
Două luni mă “convinge”, nu sunt de acord. Dacă va continua așa, mă voi împăca cu ideea : ori trăim așa cum trăim, la oraș, ori va trebui să ne despărțim!
