Eu plec, ca să înţelegi ce ai pierdut! Stai o săptămână singură, urlă la lună fără bărbat prin casă, poate atunci o să-nveţi să preţuieşti puţină grijă! exclamă patetic Paulică, trântind un braţ de şosete în geanta sport, de era să-mi dărâme vaza preferată de pe raft.
Eu mă uitam la spectacol, rezemată de tocul uşii, mestecând în mine un amestec de supărare şi râs isteric. Soţul meu, bărbat trecut de 30, juca rolul de băieţel supărat în apartamentul meu pe care am cumpărat-o singură, înainte de căsătorie! şi mă ameninţa cu absenţa lui ca pedeapsă supremă. Probabil chiar credea că fără aura lui preţioasă, pereţii or să cadă, iar eu o să mă vestejesc ca muşcata uitată la geam.
Şi, ca de obicei, totul a pornit după duminica petrecută la mama-soacră, Doamna Zina. O femeie ce avea un talent special: să-ţi facă un compliment de-ţi venea să te spânzuri imediat şi să-ţi dea sfaturi cu ton de general, ca şi cum ai fi chiulit la instrucţie.
Paulică s-a-ntors de la mama lui încărcat. Se vedea de la intrare: buzele strânse, privirea detectivului în CSI, nările largi pentru praf.
Cristina, de ce iar nu-s prosoapele din baie aşezate pe culori? începe el de la uşă, încă încălţat. Mama zice că strică armonia în casă, toate culorile astea aruncate!
Am oftat adânc.
Paul, mama ta ştie de armonia feng shui doar din telenovele, iar prosoapele-s aşezate unde să fie la îndemână, nu la expoziţie, i-am răspuns liniştit, amestecând în tocăniţă.
El bombăne, se îndeasă-n bucătărie cu degetul pe capacul oalei:
Iar legume bucăţi?! Mama zice că o nevastă adevărată face totul piure, aşa e mai sănătos pentru bărbat. Eşti leneşă!
Paulică, mama ta n-are dinţi că a investit în bibelouri, nu la dentist. Tu ai. Foloseşte-i, că nu muşcă singuri.
Plin de sânge la obraz, pregătit de altă porţie de înţelepciune maternă, dar ceva s-a blocat. Paulică a dat ochii peste cap, a scrâşnit şi-a dat din mână ca Milu cu coada.
Arăta fix ca un pinguin exilat.
Abia atunci a decis el să mă pună la punct.
Destul! M-am săturat de obrăznicia ta! Eu mă duc la mama, o săptămână. Vezi cum e să trăieşti singură! Vreau ordine când mă-ntorc şi scuze scrise, nu glumă!
Uşa a trântit de s-au cutremurat bibelourile. Şi, deodată, linişte.
Senzaţie nouă: ciudată goliciune şi un uşurător sentiment de eliberare. Supărarea tot stătea însă, mocnind. De fapt, în afară de răzbunarea lui strategică, eu rămăsesem cu linişte, curăţenie şi confort. Genial.
Doar că universul avea să-mi croiască un plan şi mai şi!
Luni dimineaţă, şeful mă cheamă urgent:
Cristina Popescu, e criză la filială, Constanţa. Trebuie să mergi. Trei luni. Primeşti diurnă dublă şi o primă cu care-ţi poţi cumpăra maşină! Ajută-ne, nu avem altă soluţie!
Eu aproape auzeam cum îmi dau aripi la spate: Trei luni! Fără Paulică, fără telefoane de la Zina, lângă mare (chiar şi Marea Neagră), salariu bun!
Merg!
Ieşind de la birou, m-am gândit: apartamentul stă gol, întreţinerea e scumpă. Şi tocmai atunci m-a sunat Lenushka, prietena mea:
Cris, mă salvezi? Soră-mea şi ginerele, cu trei copii, au venit de la ţară, la ei e şantier. Sunt gălăgioşi, da plătesc serios şi anticipat!
Mi-a încolţit un plan diabolic. Piesele s-au potrivit.
Să vină! Le las cheia la administraţie! Un singur criteriu: dacă apare vreun bărbat să facă scandal să-l daţi afară elegant, cum ştiţi voi.
Seara, mi-am făcut bagajele, am pus tot ce-i de valoare într-o cutie şi am dus-o la mama, iar apartamentul l-am pregătit de musafiri. Paulică nu răspundea la apeluri, de era ocupaţi cu educatul.
Dimineaţă am zburat la Constanţa. În apartamentul meu a intrat gălăgioasa gaşcă Savin: el, Marius, ea, Doina, trei copii la diferenţă mică şi o corcitură de câine, imens şi vesel, pe nume Ciobanu.
A trecut o săptămână.
Paulică, am aflat ulterior, abia a rezistat paradisul de la Zina. S-a dovedit că mama e bună doar la distanţă. În viaţa reală era o piedică la propriul aer.
Paul, nu mesteca aşa tare! îi spunea, la mic dejun.
Paulică, de ce tragi apa la WC de două ori? Se învârte contorul!
Să nu stai cocoşat, ajungi ca unchiul Marin, corcovit şi bosumflat.
La final de săptămână, băiatul a clacat. S-a gândit că am plâns destul şi e momentul să revină învingător.
A cumpărat trei garoafe jalnice (semn de iertare, probabil) şi s-a îndreptat spre acasă.
Ajuns la uşă, anticipând spaima şi bucuria mea, bagă cheia. Nimic. Răsuceşte blocat. Sună la interfon.
Înăuntru se aud paşi ca-n cireadă de boi, apoi un lătrat ce s-a auzit până la lift.
Cine-i, domle? voce groasă, accente de Vaslui.
Paulică rămâne tablou.
Eu sunt Paul! Soţul! Daţi drumul, vă rog!
Deschide uşa Marius cât uşa de lat, maieu de vară, ţinând un polonic (făceau ciorbă). Alături, Ciobanu plescăie fericit.
Care soţ? întreabă Marius. Cristina nu-i. Noi stăm, avem contract, am plătit. Tu cine eşti, domne?
Eu proprietarul! gâfâie Paulică, gata să plângă. E casa mea! Na, a nevesti-mii Dar stăm amândoi!
Uite aici, frăţioare, Cristina a zis: bărbatul, adică tu, îi la mamă. Casa-i goală. Noi stăm, tu spor la mama. Doina, adu mămăliga!
Bum! Uşa s-a închis de tot sub nasul bărbatului.
Telefonul începu să vibreze isteric după un minut. Eu stăteam liniştită la o terasă în Portul Tomis, sorbeam un vin alb.
Da? răspund plictisită.
Ce-ai făcut, ai înnebunit?! o ţipă de era să-mi vărs vinul. Cine-s nebunii din casa noastră?! Nu mă lasă în apartament! Eu m-am întors şi dau de chiriaşi!
Paulică, nu te enerva am tăiat eu rece. Tu ai plecat, ai zis să stau singură, ai vrut să înţeleg. Am înţeles. Să fie linişte, dar costă scump. Am pus chiriaşi, contract pe trei luni.
Trei luni?! Unde stau eu?!
La mama, nu-ţi convine? Ai ciorbă, prosoape asortate, tot feng shui-ul dorit! Eu sunt în delegaţie, nu vin curând.
Dau divorţ! Chem poliţia! zbiera Paulică.
Poţi s-o faci, dragă. Apartamentul e pe numele meu, contractul cu chiriaşii e legal, plătesc taxe. Tu n-ai domiciliu, eşti musafirul muzei. Pur şi simplu. Ne-am lămurit.
Am închis.
După zece minute sună Zina. Am răspuns doar pentru spectacol.
Cristina! voce de ciobănesc înfuriaţi. Cum îţi permiţi? L-ai aruncat pe Paul pe drumuri! E o ruşine! Codul Familiei zice că nevasta găteşte şi găteşte bine!
Doamnă Zina, Codul Familiei, articolul 31, spune de egalitate. Pe contractul de proprietate scrie doar numele meu. Băiatul dvs m-a educat cu absenţa? Experiment reuşit! Ucenicul a depăşit maistrul.
Eşti interesată şi obraznică! sughiţă ea de nervi. Un bărbat are nevoie de spaţiu! Distrugi familia! Reclamez la sindicat!
Reclamaţi şi la Loto Prono, am râs. De altfel, aţi spus mereu că Paul e de aur. Păstraţi-l, dar nu uitaţi blenderul, că piure vrea!
A scos un glăscior, s-a înăbuşit de nervi, apoi a închis cu un sunet de hârtie înfiptă în fax.
Trei luni au trecut ca o zi. M-am întors schimbată, cu coafură nouă, plină de bani şi zero dorinţă să mă întorc la vechea rutină.
Apartamentul mă aştepta curat-pocnind Marius şi Doina au fost exemplari: au dat cu mopul şi au reparat şi robinetul la care Paulică se gândea de-un an.
Paul s-a prezentat două ore mai târziu. Era jalnic: slăbit, palid, la cămaşă mototolită. Trei luni la mama l-au transformat în pensionar.
Cris a început el, privindu-şi pantofii hai, ajunge. Am priceput. Şi mama A cam exagerat şi ea. S-o luăm de la capăt? Am şi bagajul la uşă.
S-a străduit să intre.
Eu i-am barat drumul cu trollerul.
Paul, nu avem de unde să reluăm. Ai vrut să preţuiesc bărbatul? Am învăţat. Marius a reparat robinetul în 30 de minute. Tu, într-un an, doar promisiuni.
Dar sunt bărbatul tău! a pufnit el, cu panică de copil exclus de la joacă.
Ai fost bărbat. Acum eşti bagaje. Le găseşti la portăreasă. Hai, dă cheia!
Nu poţi! Vreau jumătate din renovări!
Paul, totul a făcut tata, am facturi, tu doar ai lipit tapetul cu plânsul tău, am zâmbit cu subînţeles. Gata. Pauză destulă, spectacol terminat.
El a rămas buimac, mirat cum planul de educaţie a nevestei a eşuat glorios.
Eu am trântit uşa, iar sunetul broaştei a fost ca pistolul de start către viaţa mea nouă.
Se spune că Paulică încă stă la mama lui. Cunoştinţele povestesc că Zina îl controlează şi la oră de culcare, şi cu cine vorbeşte la telefon. Umbla veşnic cocoşat, tăcut şi atent să nu calce pe mină în grădina dispoziţiei Zinei.
