Nu mai pot suporta. Credeam că nu va fi o problemă, dar acum nu mai am putere.
Permiteți-mi să vă împărtășesc povestea mea:
Sunt al doilea copil în familia mea. Mama mea ne-a născut destul de târziu, dar acest lucru nu ne-a afectat în niciun fel sănătatea sau educația.
Când mama avea 42 de ani, a născut primul ei copil. A fost un copil mult așteptat de ea și de tata, pentru că mama nu a putut rămâne însărcinată mult timp.
Trei ani mai târziu, m-am născut eu. Mama m-a născut la vârsta de 45 de ani. Vârsta mamei și-a făcut mereu simțită prezența, iar eu și fratele meu am simțit unele dintre efectele secundare ale bătrâneții, dar, în general, nu avem de ce să ne plângem. Când aveam 17 ani, tatăl meu a murit. Mama mea nu s-a putut împăca cu ideea mult timp, a fost o pierdere uriașă și pentru fratele meu și pentru mine, dar am depășit-o împreună.
Fratele meu a studiat, a obținut o diplomă universitară și a fost invitat să lucreze în America, unde locuiește și astăzi. Eu am rămas acasă și am lucrat. Acum, mama mea are 98 de ani și are nevoie de îngrijire aproape non-stop, așa că am luat-o să locuiască cu mine. La acea vârstă, o persoană este mai rău decât un copil. Mama mea lasă adesea fierul de călcat pornit, deși i-am spus că nu am nevoie de ajutor la călcat.
De asemenea, încearcă să gătească tot timpul, dar la această vârstă nu mai poate să o facă, iar mie îmi este rușine să îi spun. Iar lapsusurile ei de memorie devin de fiecare dată tot mai înspăimântătoare. Într-o zi a ieșit din casă și a uitat unde se duce. Am căutat-o mult timp , până când m-a sunat o prietenă.
Mi-e teamă să-mi imaginez unde s-ar fi dus dacă nu ar fi întâlnit-o. Este foarte greu să ai grijă de o persoană în vârstă și eu vreau să-mi trăiesc viața. Nu mai pot să suport. Nu mai sunt tânără, a trebuit să am grijă de copiii mei înainte, iar acum trebuie să am grijă de mama mea. Nu știu unde să o dau pe mama, dar simt că în curând nu voi mai avea răbdare.
