Locuiesc într-un oraș care se micșorează pe an ce trece…
Tinerii au plecat, cine a găsit unde.
Ne-au rămas oameni ca mine – singuri și șomeri de ani de zile, care nu speră la nicio pensie, dar nici nu au curajul să plece undeva – acum într-un oraș mare, acum în străinătate.
Cei care au nepoți s-au agățat de ei – crescându-i de mici, apoi ducându-i la grădinițe și la școală, în timp ce părinții lor câștigă bani undeva în lume.
Această muncă nu este bună pentru nimeni, dar când nu există altă cale de ieșire, aplicăm și rezistăm.
Fiul meu nici nu vrea să audă de căsătorie, iar fiica mea continuă să găsească lucruri pe care să le studieze și să le termine. Amândoi nu se gândesc la copii.
Eu am mult timp, o curte mare, mult pământ frumos și aproape, dar bani puțini și doar două mâini. Când nu pot face altceva, mă apuc să fac o mică gospodărie – am început cu agricultura, apoi m-am orientat spre animale.
În plus, avându-le, nu mă tem nici de o iarnă lungă, nici de aprecieri – toată vara păstrez ceea ce a dat grădina mea.
E adevărat că nu mă mai îngrijesc de pomi, de borcane sau de fructe, dar e păcat să lași recolta să se strice.
Fără cruce și fără mâini am rămas, dar pivnița mea este plină de toate.
Numai că sunt lucrări pe care nu le pot face și care necesită forță de muncă.
Și pentru că fiul meu nu le poate face pe toate, caut din când în când oameni mai tineri – să pună gardul, să taie crengile, să amestece niște ciment și să repare scările, ca atunci când se vor strica să cad și eu și să mă învinețesc, iar copiii mei să se întrebe ce să facă cu mine.
Credeți dacă vreți, dar nu a fost unul care să spună: “Mătușă Tanya, mâine vin și fac treaba…”.
Nu am mai luat niciodată bani de la magazin și nu am cerut niciodată nimănui să mă ajute fără bani.
Întotdeauna am plătit, dar în ultima vreme tinerii sunt atât de leneși încât, chiar și atunci când le împingi lefurile în mână, nici măcar nu se întind să le ia.
Și în rest sunt mari filozofi – așa e statul, așa sunt politicienii, nimeni nu se gândește la tineri, dacă aș avea un loc de muncă…
Dar ce meserie era, așa leneși!
Adică muncă să stai la 10 la cafenea, la 12 să bei o bere sau un mastic, la două să vii acasă, că ți-a gătit cineva, să mănânci, să tragi un pui de somn și la 6 să fii în cârciumă…
Toți cei care au rămas în oraș sunt de la lene în sus. O să fie mizerabili, o să umble murdari și puturoși ca niște clovni, o să li se taie curentul, dar nu se vor trezi să facă un ban.
Asta e ceea ce nu înțeleg eu.
