S-a întâmplat cu câțiva ani în urmă, dar parcă a fost ieri.
Eram studentă în ultimul an și eram pe cale să mă căsătoresc cu prima mea dragoste, Robert.
Părinții lui țineau foarte mult la mine, iar eu zburam de fericire, pentru că era un tip chipeș care intra pe sub pielea tuturor.
Carismatic, ăsta e cuvântul potrivit! Mereu râzând, de o bunătate mieroasă, trecând prin viață ca o rază de soare – cine poate opri soarele!
Pe lângă asta, era muzician, chitarist, la naiba, am tras un mare noroc!
Erau momente când mi se părea că farmecul lui era teatral și că uneori se folosea de farmecul lui pentru a obține ceea ce nu merita, dar mă linișteam că atunci când ne vom căsători, cu blândețe, liniște și blândețe, îl voi schimba.
În ajunul nunții, am plecat la țară pentru a discuta cu ai noștri câteva detalii despre viitoarea sărbătoare.
Robert a refuzat să vină cu mine, se presupune că avea de citit pentru ultimele examene și s-ar fi simțit stânjenit – la urma urmei, eram oamenii noștri și unele lucruri trebuiau discutate într-un cerc restrâns, adică fără el. Oricum, am plecat, iar după 3 zile am luat trenul de întoarcere.
Mă bucur că s-a întâmplat așa
Mă hotărâsem să rămân mai mult, dar îmi era dor de casă. Seara târziu, când deja ne apropiam de Sofia, am sunat-o pe Roberta la telefon. Abia îl auzeam din cauza agitației din jurul lui, se pare că se afla într-un restaurant, beat și vesel.
I-am explicat că trebuia să se întâlnească cu mine pentru că aveam o mulțime de bagaje – împachetasem tot felul de bunătăți în borcane și cutii. Ai noștri aveau o grădină și trebuiau să aibă grijă de animale.
Robert a refuzat categoric să vină la gară – existau taxiuri, și ce dacă. Petrecerea abia începea, oare voiam să-l lipsesc de ultimele bucurii de burlac?
Oricum, a întâlnit niște fete care au insistat să îl asculte cântând.
A pus să i se aducă chitara, nu putea refuza niște groupies atât de grozave…
Vocea mea trebuie să fi sunat disperată, pentru că Robert a început să mă liniștească vesel: “Hei, ce te strângi așa, du-te la vagonul restaurant și bea o bere mică, te va relaxa imediat!”.
Am închis telefonul și am izbucnit în lacrimi.
Mi-am imaginat cum îmi voi târî bagajele pe peron, cum voi fi atacată de niște șoferi suspicioși în fața gării, apoi voi intra singură în clădirea întunecată, unde uneori se ascundeau pe coridoare dependenți de droguri.
În compartiment era o singură persoană, o femeie în vârstă. Ea nu a putut suporta să mă audă plângând și s-a apucat să mă liniștească, iar eu am răcnit și mai tare. I-am explicat situația printre lacrimi. Ea m-a întrebat doar: “Și o să te căsătorești cu acest bărbat?”.
Întrucât a fost întâmpinată de cei doi nepoți ai ei cu mașina lor, i-a pus să mă ia și pe mine și să mă ducă la adresa respectivă, atât de mult încât mi-au urcat chiar și bagajele până la etajul cinci și m-au așteptat în holul întunecat să mă descui și să intru.
Iată, acesta este incidentul care mi-a schimbat viața.
A doua zi, în timp ce Robert încă dormea, mi-am împachetat lucrurile și… am terminat cu pregătirile pentru nuntă.
Nimeni nu mă mai putea convinge că acesta era bărbatul potrivit pentru mine.
Nu mă plâng, astăzi am alături de mine un soț minunat, care nu este muzician, nu este carismatic și chiar un pic flegmatic, după spusele mamei mele.
Dar niciodată nu-mi propune să beau o bere pentru a mă relaxa, pentru că știe că sunt alergică la orice fel de alcool.
