– Bună ziua, dragi doamne? Despre ce bârfim? Dă-te la o parte, o să ascult știrile. Cu siguranță nu veți auzi sau vedea astfel de lucruri la televizor?”, a spus Robert, deja vesel.
Femeile au râs și i-au făcut loc.
– “Unde ai fost?”, a întrebat mătușa mea.
– “Am fost în magazin. Am avut un accident, soția mea m-a părăsit…
Bătrâna a țipat:
– “Se poate, fiule?
– S-a dus la prietenul meu. A spus că nu sunt bărbat dacă nu lucrez nicăieri.
Mătușa mea a fost surprinsă:
– “Stai, dar și el e șomer. Și atunci care este diferența dintre voi?
Robert a clătinat din cap:
– Nici eu nu înțeleg.
Robert a plecat, iar mătușa a spus:
– “Iată că vin bărbații! Nu au nimic de făcut, dar vor să trăiască pe la spatele unei femei. Și Robert… Ce bărbat a fost! Un bărbat cu adevărat chipeș! Iar când soția și copilul l-au părăsit, s-a schimbat complet. Și prietenul lui? A fost primul proprietar din sat! Și Maria e o bucătăreasă grozavă! Ei bine, soțul ei a plecat, așa că trăiește pentru copiii tăi. Dar nu, ea fuge de la unul la altul. Așteaptă ceva de la ei. Și ei?
Nu, nu ca să construiască un gard sau să albească pereții… Ei se întrec între ei. Ce se întâmplă acum în sat? În trecut, bărbații mergeau la plimbare, dar erau muncitori. Și acum? Fără muncă, fără familie! Alții pleacă din sat. Bineînțeles că pleacă! Sunt în căutarea unei vieți mai bune.
– “Și nu-mi spuneți mie”, a adăugat bătrâna, “copiii mei au plecat în lung și-n lat. Mă vizitează o dată la șase luni. Eu îmi văd nepoții doar în fotografii. Înainte trăiam împreună. Părinți, copii… Și toată lumea era fericită. Cu cântece și discuții până noaptea. Ne adunam să facem fân. Toată familia și vecinii. Sau să săpăm o grădină. O săpăm într-o zi. Stăm până seara, iar a doua zi ne întoarcem la muncă. Și acum fiecare e pe cont propriu în ferma lui.
Maria era în trecere pe aici. Căra saci grei, iar doi copii alergau în urma ei.
– “Vă mutați undeva?”, a întrebat mătușa ei.
Maria a suspinat greu.
– “Da, la Mihai. Cum ar putea fi altfel? Măcar el primește o pensie. Și Robert, ce se întâmplă cu el? El nu face nimic. Trebuie să-mi pun copiii pe picioare. Eu nu am bani. Nu poți trăi din alocațiile copiilor. Altfel, aș fi întrebat de mult timp. Cred că voi merge la oraș în primăvară. Voi cumpăra o casă mică și fără bărbați. M-am săturat de asta. Nu vor face nimic dacă nu le ceri. Și vor să mănânce. Nu am nimic de făcut în sat. Cel mai mare va merge la școală în curând. Cine îl va conduce? Fiica mea va merge la grădiniță. Eu îmi voi găsi o slujbă. Îmi pare rău că trebuie să plec. M-am născut și am crescut aici. Dar trebuie să plec. În regulă, plec. Altfel, Michael mă va căuta prin tot satul. La revedere, doamnelor”, a spus Maria, și-a luat bagajele și a plecat.
– Cred că avea dreptate. Maria este o femeie tânără, încă mai are copii de crescut. Și eu aș fi procedat la fel în locul ei. Și acum unde să mă duc? E păcat să părăsesc casa. Răposatul meu soț a construit-o. A crezut că copiii vor locui cu noi. Am fost odată la cules de ciuperci și m-am pierdut. Oamenii obișnuiau să se plimbe pe poteci, dar acum totul e plin de vegetație. Așa că ne vom trăi viața aici. Cel puțin ei aduc pensia în casă. “Plec”, a spus mătușa mea, ridicându-se în picioare, “ferma nu mai așteaptă. Trebuie să mulg vaca și să hrănesc găinile. Ne vedem mâine.
Bătrâna a stat singură mult timp. Își tot amintea cum trăia, cum își creștea copiii. Anii trecuseră. Numai Dumnezeu știe câți îi mai rămăseseră. De îndată ce s-a întunecat, a intrat în casă. Nici măcar nu a aprins lumina, s-a dus direct în pat. N-avea nevoie de ea. Bunica ei nu mai văzuse nimic de trei ani.
Maria nu a plecat niciodată din sat. A rămas în sat. Nu a îndrăznit să își schimbe viața. Atâta timp cât există oameni, satul trăiește. Multe astfel de sate sunt goale! Au rămas doar casele vechi și cimitirul, iar oamenii le vizitează o dată pe an.
