Asta da surpriză! am exclamat eu, când am deschis ușa și am văzut o bătrânică scundă, uscățivă, îmbrăcată în blugi, cu buzele subțiri întinse într-un zâmbet șugubăț. Ochii mici, ascunși sub pleoapele încruntate, sclipeau a șotie.
Bunica Irinei, Valeria Alexandrescu mi-am amintit. Dar cum așa, fără să anunțe, nici măcar un telefon
Să trăiești, nepoate! a spus ea cu același zâmbet. Mă lași și pe mine să intru în casă?
Da-da, desigur! m-am îmbujorat. Poftiți înăuntru.
Valeria Alexandrescu a tras după ea un troller pe roți. Un ceai mai tare, dacă se poate! mi-a ordonat ea când încercam să o servesc. Irina e la serviciu, Oana la grădiniță, iar tu, cu ce te ocupi așa fără treabă?
M-au băgat în concediu forțat, am oftat eu. Două săptămâni, de nevoie la firmă. Toate visele mele de relaxare începuseră să se năruie. Priveam la ea cu speranță: Stați mult pe la noi?
Exact, a dat din cap, spulberându-mi orice șansă, stau mai mult.
Am oftat încă o dată. Pe Valeria Alexandrescu o știam doar din auzite. Am întâlnit-o fugitiv la nunta noastră cu Irina a venit atunci special din alt oraș. Dar socrul meu o descria mereu cu un fel de respect amestecat cu teamă, de zici că îi tremurau genunchii.
Hai, spală vasele a ordonat și pregătește-te. Ieșim la o plimbare prin Chișinău, să mă familiarizezi cu orașul!
N-am găsit contraargumente, nici nu prea îmi venea să mă contrazic. Tonul ei mi-a amintit de plutonierul Preda din armată cu acela nu te pui nici să vrei.
Îmi arăți aleea Orheiului! mi-a poruncit Valeria Alexandrescu. Cum ajungem mai lesne acolo? M-a luat de braț și a pornit pe asfalt, cu pași siguri, privind curioasă în jur.
Cu taxiul, am dat din umeri, împăcat.
Brusc, Valeria Alexandrescu a pus degetele ca un cerc la gură și a fluierat ascuțit. Primul taxi care trecea a pus frână.
Dar de ce fluierați? Cum arată asta? m-am rușinat, ajutând-o să se așeze pe locul din față.
Nu vor crede nimic rău despre mine, a chicotit bătrânica zburlită. Dacă e ceva, lumea va zice că tu ești cel needucat, nu eu.
Taximetristul a izbucnit în râs, împreună cu ea. Au bătut palma ca doi vechi tovarăși bucuroși de o reușită.
Ești băiat de treabă și educat, m-a povățuit mătușa Valeria, când ne plimbam pe alee. Probabil bunica ta e o doamnă liniștită. Eu nu pot fi așa. Dumnezeu să-l odihnească pe soțul meu, bunicul Irinei, s-a obișnuit greu cu firea mea. El era liniștit, un șoarece de bibliotecă; și dintr-odată am aterizat eu la el în viață și s-a pornit vâltoarea! L-am tras și pe munți, l-am învățat cu parașuta. Numai de deltaplan îi era frică. Pe acela l-aștepta cu Irina jos, cât zburam eu pe deasupra capului lui.
O ascultam contrariat și intrigat. Irina nu mi-a zis niciodată de vreo pasiune a bunicii. Viața ei părea palpitantă, plină de peripeții. Avea sens brusc și firea ei. Se uită sever la mine:
Ai sărit vreodată cu parașuta?
În armată, paisprezece salturi, am mărturisit cu oarecare mândrie.
Ești de-al meu! a dat din cap aprobator și a început să fredoneze:
Mult mai avem de căzut,
Saltul acesta-i lung, prelung.
Recunoșteam cântecul și m-am avântat pe refrenul cunoscut:
Pânza albă ca mătasea,
Zbor în urmă ca un vis.
Muzica ne-a apropiat și am scăpat, încet, de sfiala din preajma acestei bătrâne neobișnuite.
Hai să ne oprim puțin și să mâncăm ceva, a propus. Vino acolo la chioșcul ăsta miroase a grătar! Simți aromă?
Grătaragiul, un bărbat brunet cu ochii scrutători și aer de lup singuratic, înșira frigăruii cu mișcări precise, de parcă ar fi putut răpune un dușman și cu țepușa, fără să clipească. Îți venea să strigi Hai la joc! și să te prinzi în horă, legându-ți pașii frenetic.
Valeria Alexandrescu s-a așezat la masă și, cu ochii sclipind, a înălțat vocea limpede:
Of, of, of, dorule,
Cum să-ți cânt pe la nuntă?
Grătaragiul a tresărit surprins, i-a pătruns cu privirea și, deodată, s-a prins în joc:
Să cântăm, femeie bună,
Dorule, hai la horă!
Poftiți, doamnă scumpă, a spus mulțumit, arătând toți dinții, și ne-a pus pe masă platouri cu frigărui, pâine de casă și verdeață proaspătă. A adus și două pahare de vin rece de Purcari apoi s-a retras respectuos.
La mirosul de carne prăjită, un pisoi cenușiu s-a furișat din tufișuri, venind la masă timid, cu ochii rugători.
Exact pe tine te așteptam, a zâmbit mătușa Valeria. Hai la noi, dragule. Iar spre grătaragiu: Bade, te rog, adu-i puțin carne crudă, tăiată fin, să-i placă!
Cât pisoiul înfuleca fericit, Valeria Alexandrescu mi-a spus:
Aveți fetiță acasă! Cum vreți să crească bună, miloasă, dacă n-are o pisică lângă ea? Să vă fie de ajutor juniorul ăsta!
După plimbare, bunica a apucat să-l spele pe motănel, iar pe mine m-a trimis după ce trebuia unui pisoi respectabil litiere, boluri, ascuțitoare de gheruțe, pătuț moale. Când m-am întors, încărcat ca un hamal, în apartament răsuna veselie de fete. Irina și Oana erau lipite de bunică, care, radiantă, le răsfăța. Pisoiul, rebotezat Leuțu, privea uimit spectacolul.
Pentru tine, Oana, am adus un compleu lejer, împărțea cadourile bunica. Iar ție, Irina, uite nimic nu farmecă mai tare ochii bărbatului decât niște chiloței de dantelă
Toată săptămâna următoare, Oana n-a mai mers la grădiniță. Diminețile le petreceau pe drumuri, plimbate de bunica, întorcându-se acasă înainte de prânz, obosite, dar vesele.
Acasă îi așteptam eu și Leuțu. Seara li se alătura Irina, și împreună ieșeam iar la plimbare, cu motănelul, desigur.
E timpul să vorbesc cu tine, băiete, într-o seară, Valeria Alexandrescu era neobișnuit de serioasă. Mâine plec. Gata, atât a fost. Vei da Irinei asta după plecarea mea. Mi-a dat o foaie în folie transparentă. E testamentul meu. Casa și tot ce am îi las ei, ție îți las biblioteca soțului meu, plină de rarități cu autografe.
Dar de ce, mătușă Valeria?! m-am zburlit, dar m-a oprit dintr-un gest.
Irinei nu i-am spus, ție îți spun inima mea nu mai duce mult. Oricând poate fi gata.
Dar cum să rămâneți singură?! m-am răscolit. Trebuie să fie cineva cu dumneavoastră!
Nu-s singură niciodată, a zâmbit. Am o fată, iar mama socră e aproape. Iar tu, ai grijă de Irina și crește frumos pe Oana. Ești gospodar, am încredere. Iar eu, ce să zic sunt soacră la pătrat! m-a bătut pe umăr și a râs molipsitor.
Poate mai rămâneți, totuși, măcar puțin am încercat să o înduplec.
Mi-a răspuns cu un zâmbet recunoscător și un dat din cap hotărât.
Toată familia a condus-o la plecare inclusiv Leuțu, pe brațele Oanei, părea să ofteze cu tristețe.
Valeria Alexandrescu a pus degetele ca un cerc la gură și a fluierat iarăși! Taxiul s-a oprit brusc.
Hai, ginerică, mă duci la gară! a stabilit ea, sărutându-le pe Irina și Oana, apoi s-a pus pe locul din față.
Taximetristul a privit nedumerit la bătrânica aceasta plină de surprize.
Ce te uiți așa? am mârâit și eu. N-ai mai văzut doamnă cu suflet tânăr?
Bunica, cu părul alb zburlit, a râs cu poftă și mi-a bătut palma cu însuflețire.
