Jurnalul meu 14 martie 2024
Dimineața aia mi-a rămas lipită de suflet. Tata se grăbea spre serviciu la Chișinău, pe strada Ismail, și s-a oprit la o benzinărie să alimenteze Loganul. Era frig, iar lângă pompa de carburant stătea o fată tânără, vizibil însărcinată, cu o privire obosită. M-a marcat pentru că părea pierdută printre oameni, cu palmele tremurând. Avea doar 19 ani și cerșea, sperând poate la un leu, un gând bun, nimic mai mult.
Tata s-a scuzat politicos, spunând că n-are mărunt, și a urcat în mașină. Dar nu a plecat, ci a coborât la loc, ceva îl frământa. S-a apropiat și a întrebat-o pe fata aceea Elizabeta, așa mi-a spus mai târziu cum a ajuns în situația asta.
Mi-a povestit plângând: părinții ei din Cimișlia nu acceptau alegerile ei, mai ales că rămăsese însărcinată fără să fie măritată. După scandal, au dat-o afară din casă. Tata, cu răbdarea lui tipică, a întrebat-o dacă are un loc de muncă sau vreo sursă de venit. Niciun ban, niciun sprijin, doar griji.
După câteva minute de vorbă, tata i-a dat cartea lui de vizită, îi țin minte exact gestul. Să mă suni mâine dimineață, i-a spus blând.
S-a ținut de cuvânt. A doua zi, Elizabeta l-a sunat și tata a invitat-o la biroul lui de pe bulevardul Ștefan cel Mare, la firmă. Au avut o discuție sinceră, ca între oameni care încearcă să-și repare viețile. I-a propus să lucreze nu ceva complicat la început, doar să răspundă la telefon și să ajute cu diverse mici treburi. După o săptămână, Elizabeta și-a început munca.
A trecut timpul și am observat cum răbdarea și bunătatea tatălui meu au făcut minuni. Elizabeta a evoluat, a învățat, și după câteva luni ajunsese director adjunct. Acum are o familie mică și frumoasă, un băiețel pe nume Petru și o fetiță Larisa. Nu-i lipsește nimic, iar viața ei s-a schimbat total.
În fiecare zi îmi amintesc cum o mână întinsă la momentul potrivit poate schimba un destin. Mi-e mândru tatăl, și cred că firul acela de lumină lăsat pe strada Ismail nu se va stinge niciodată.
