A ajuns să fie servitoare
Când Paraschiva a hotărât să se mărite, fiul ei, Ștefan, și nora, Doinița, au rămas uimiți de veste și nu știau cum să reacționeze corect.
Sunteți siguri că vreți să vă schimbați viața atât de radical la această vârstă? întrebă Doinița, aruncând o privire către soțul ei.
Mamă, ce rost au astfel de decizii drastice? se frământa Ștefan. Înțeleg că ai fost singură atâția ani și ți-ai dedicat viața creșterii mele, dar acum să te măriți mi se pare lipsit de sens.
Voi sunteți tineri și de aceea gândiți așa, spunea Paraschiva liniștită. Am șaizeci și trei de ani și nimeni nu știe cât timp mai prindem. Am dreptul să petrec ce a mai rămas alături de cineva drag.
Atunci măcar nu vă grăbiți cu cununia, încerca s-o domolească Ștefan. Pe Vasile îl cunoști doar de câteva luni și deja ești gata să-ți schimbi toată viața.
La vârsta noastră nu-i bună amânarea, deducea Paraschiva. Ce mare lucru e de știut: el e cu doi ani mai mare ca mine, stă cu fata și familia ei într-un apartament cu trei camere, primește o pensie bună, are și o căsuță la țară.
Dar unde aveți de gând să locuiți? nu înțelegea Ștefan. Noi trăim toți împreună, nu e loc pentru încă un om.
Nu vă impacientați, Vasile nu are pretenții la spațiul nostru. Eu mă mut la el, povestea Paraschiva. Au apartament mare, m-am înțeles cu fata lui, suntem oameni cărunți, n-or fi neînțelegeri.
Ștefan se consuma, iar Doinița îl îndemna să accepte alegerea mamei.
Poate că suntem prea egoiști? se întreba ea. Ne este comod, desigur, că mama ta ne ajută, stă cu Irina. Dar are tot dreptul să-și croiască o viață nouă. Dacă i-a ieșit șansa, nu i-o putem lua.
Măcar dacă ar locui împreună, dar ce rost are cununia? nu pricepea Ștefan. Nu ne mai lipsea o mireasă în alb și o nuntă cu obiceiuri.
Poate le e așa mai liniștit, căuta explicații Doinița.
Până la urmă, Paraschiva s-a măritat cu Vasile, cu care s-a întâlnit din întâmplare pe o uliță, și în scurt timp s-a mutat la el. La început, a fost bine, familia l-a primit pe Paraschiva, nu i-a spus nimic urât, și ea a simțit că la bătrânețe i s-a dat dreptul la fericire, doar să se bucure de fiecare zi ce vine. Numai că, la scurt timp, au apărut primele rezultate ale traiului împreună.
N-ați putea găti diseară un rasol? întrebă Mariana, fata lui Vasile. Eu n-am timp, sunt prăpădită la muncă, iar dumneavoastră aveți timp destul.
Paraschiva a înțeles aluzia și a preluat bucătăria, iar împreună cu gătitul a venit cumpăratul de alimente, curățenie, spălat rufe și chiar mersul la țară.
De acum, că suntem soț și soție, gospodăria de la țară este a noastră, a spus Vasile. Mariana și ginerele nu au timp să ajungă, nepoțica e mică, ne ocupăm doar noi.
Paraschiva nu s-a certat, ba chiar îi plăcea să facă parte dintr-o familie mare și unită, unde totul se baza pe ajutor și sprijin. Cu primul soț nu cunoscuse așa ceva, acela fusese leneș și șiret, iar la zece ani după ce l-a născut pe Ștefan, bărbatul a dispărut și nimeni nu i-a mai dat de urmă. Acum, după douăzeci de ani, părea totul cum trebuie, așa că munca nu i se părea grea și oboseala nu-i aducea dispreț.
Mamă, tu nu-i om de muncă la țară, încerca să-i spună Ștefan. După fiecare drum te ia tensiunea, îți trebuie așa ceva?
Sigur că da, îmi și place, răspundea pensionara. Facem cu Vasile grădină mare, iar roadele le împărțim cu voi și toți cei dragi.
Dar Ștefan avea îndoieli, fiindcă timp de mai multe luni, nimeni nu-i chemase măcar o dată la masă ca să se cunoască. Ștefan și Doinița l-au invitat pe Vasile la ei, el promitea mereu că vine, dar ba nu avea timp, ba era obosit. Au renunțat să mai insiste, acceptând că noua rudenie nu este chiar dornică de relații. Ce-și doreau cei doi era doar să știe că mama lor e fericită.
La început Paraschiva se bucura de toate grijile; doar că acestea deveneau din ce în ce mai multe. Vasile, la țară, se plângea mereu ba de spate, ba de inimă, iar soția grijulie îl așeza la odihnă, cărând singură crengi, strângând frunze și ducând gunoiul.
Iarăși ciorbă? se strâmba Ilie, ginerele Mariane. Am mâncat ieri, nu era ceva mai altfel?
N-am reușit să gătesc nimic nou, nici la cumpărături n-am apucat, se scuza Paraschiva. Am spălat toate perdelele azi și m-am obosit, m-a luat amețeala, de aceea am stat puțin la pat.
Îți pot înțelege, dar ciorba nu e pe gustul meu, dădea farfuria la o parte ginerele.
Mâine, Paraschiva ne va face masă ca la nuntă, intervenea repede Vasile.
Și uite așa, a doua zi, Paraschiva a stat toată ziua la bucătărie, ca seara să fie totul gata și consumat în jumătate de ceas. Urma să facă ordine, și totul mergea la fel. Pretențiile Marianei și ale ginerelui deveneau însă tot mai evidente, iar Vasile trecea mereu de partea lor, lăsând-o pe Paraschiva vinovată.
Dar nici eu nu mai sunt copilă, obosesc și nu pricep de ce trebuie să le fac pe toate singură? a răbufnit într-un final.
Ești nevasta mea, e datoria ta să ai grijă de casă, îi reamintea Vasile.
Ca soție nu am doar obligații, ci și drepturi, s-a întristat Paraschiva.
După ce se liniștea, se apuca din nou să-i mulțumească pe toți și să păstreze liniștea. Dar într-o zi, s-a răzvrătit de-a binelea. Mariana și soțul ei se pregăteau să meargă în vizită la prieteni și voiau să lase nepoțica la Paraschiva.
Lăsați fetița cu bunicul sau luați-o cu voi, eu astăzi merg la nepoata mea, a spus femeia.
De ce ar trebui să ne organizăm după dumneavoastră? s-a aprins Mariana.
Nu trebuie, dar nici eu nu vă sunt datoare, le-a amintit Paraschiva. Nepoata mea are ziua de naștere, v-am spus deja de marți. Pe lângă că nimeni n-a ținut cont, acum ați vrea să mă țineți acasă.
Nu așa se face, se înroși Vasile. Mariana are planuri, iar nepoata ta e mică, nu-i nimic dacă o vezi mâine.
Nu e nimic nici dacă mergem noi toți la copiii mei în ospeție, sau, dacă preferi, stai tu cu nepoata ta cât lipsesc eu, ripostă hotărât femeia.
Știam eu că nu va fi bine cu soția ta, spuse cu răutate Mariana. Gătește așa și așa, curățenia e doar de ochii lumii, doar de ea îi pasă.
După tot ce am făcut aici, și tu crezi la fel? întrebă Paraschiva pe soțul ei. Să-mi spui drept: ai vrut nevastă sau menajeră pentru poftele tuturor?
Acum nu ai dreptate, clipea des Vasile. Nu porni ceartă fără motiv.
Eu doar întreb, am dreptul la răspuns, nu se lăsa ea.
Dacă tot ai vorbit așa, fă cum crezi, dar la mine nu se acceptă atitudinea asta, se mândrea Vasile.
Atunci mă retrag, spuse Paraschiva și începu să-și strângă lucrurile.
Mă primiți înapoi pe biata bunică? se târa cu valiza și cu darul pentru nepoată. M-am dus măritată, m-am întors, nu vreau să-mi întrebați nimic, doar să spuneți: mă primiți sau nu?
Firește că te primim! au sărit Ștefan și Doinița. Camera ta te așteaptă și ne e tare drag să te avem acasă.
Vă bucurați așa, din inimă? voia să audă Paraschiva vorbele care conta.
De ce altfel s-ar bucura un om de familie? nu pricepea Doinița.
Atunci Paraschiva a știut sigur că nu-i servitoare. Sigur că ajuta în gospodărie și stătea cu Irina, dar fiul și nora nu-i ziceau niciodată vreo vorbă grea. Aici era mamă, bunică, soacră, membră a familiei, nu slujnică. Paraschiva s-a întors acasă definitiv, a depus cerere de divorț și s-a străduit să uite tot ce trăise acolo.
