Cel mai greu lucru când trăiești cu un cățeluș nu este ceea ce mulți oameni își imaginează.
Nu e să-l scoți afară chiar și când plouă torențial, când frigul mușcă de oase, când nu ai pus cap la cap o noapte întreagă sau când sufletul îți e apăsat.
Nu e să refuzi o excursie sau vreo invitație, căci mereu se găsește cineva care spune: Vino, dar lasă-l pe Grivei acasă.
Nu e părul de pe așternuturi, de pe haine, nici cel ajuns printre firimiturile din farfurie.
Nici nu e să speli podeaua de trei ori pe zi, știind prea bine că peste o jumătate de oră o iei de la capăt.
Nici vizitele scumpe la veterinar sau teama că ai putea scăpa din vedere vreun semn care contează.
Nu e nici pierderea unei frânturi de libertate, fiindcă, de fapt, libertatea devine noi, nu doar eu.
Și nici nu e faptul că inima ta nu-ți mai aparține doar ție
Toate acestea sunt dragoste.
Toate acestea sunt viață.
Toate le-ai ales tu.
Ce e cu adevărat greu vine încet, ca o junghi care-ți apasă oasele înainte de schimbarea vremii. Ca un frig de capitală, care pe moment nu se simte, dar încet, încet pătrunde înăuntru.
Într-o zi doar realizezi:
el nu mai poate ca altădată.
Se străduiește dar nu mai poate.
Aleargă la tine ca pe vremuri dar pasul nu-i mai e la fel.
Ochii îi sunt tot ai tăi, dar s-a strecurat acolo o lumină obosită ce șoptește:
Sunt aici, dar în fiecare zi îmi e puțin mai greu.
Și-ți amintești cum era când l-ai adus acasă;
și-l vezi acum, al tău întru totul, încrezător cât poate cineva fi.
El mereu a crezut în tine:
că ai să-l susții,
că ai să-l ridici,
că ai să-l salvezi.
Și ai făcut asta.
Dar acum nu mai poți să-l salvezi de bătrânețe.
Cel mai dureros e să știi că pentru tine el a fost alinare
dar tu pentru el ai fost TOTUL:
toată viața lui,
tot cerul lui,
toată speranța lui.
Iar tu nu ești pregătit.
Nu ești pregătit să-l lași.
Nu ești pregătit să privești cum se stinge cel care te-a învățat să iubești fără măsură.
Apoi, coboară tăcerea.
Greu de dus, ca o piatră pe suflet.
Perna pe care nu mai doarme nimeni.
Castronul pe care n-are cine să-l mai golească.
Și inima ta rămasă bucăți.
Ieși din nou afară.
Dar acum fără el.
Și te trezești spunând în gol, către vânt:
Haide, puiuțul meu
Dacă aș putea să întorc timpul înapoi
aș alege din nou.
Aș lua și oboseala, și tristețea, și dăruirea peste măsură.
Pentru că această iubire e adevărată.
Să ai un câine înseamnă să aduci focul în viața ta.
Un foc care te încălzește cât trăiești,
chiar și când focul s-a stins.
Căci câinele are doar o misiune pe lumea asta:
să-ți dăruiască inima lui.
