Iarina închise ușa de la intrare și își lipi spatele de metalul rece. În apartament se lăsase o liniște neobișnuită, asurzitoare. Pe cuier nu mai atârna geaca cenușie a lui Radu, iar din raftul pentru pantofi dispăruseră ghetele lui maro preferate. Doisprezece ani de căsătorie se încheiaseră în acea dimineață, după o discuție scurtă pe hol. Radu își ascunsese privirea, închizând grăbit geanta și bolborosind scuze neclare despre cum sentimentele s-au răcit, că a găsit dragostea adevărată și trebuie să se despartă civilizat.
Iarina nu făcuse istericale, nu-l implorase să rămână. Doar privise în tăcere cum bărbatul căruia îi dăduse cei mai buni ani din viață fugea laș la altă femeie. Chiar la Raluca, o tânără ambițioasă și elegantă, cu care Radu pretindea că doar colaborase la un proiect în ultimele șase luni.
Un telefon ascuțit sparse liniștea, smulgând-o pe Iarina din gândurile grele. Pe ecran apăru numele: „Mariana”. Soacra.
Iarina inspiră adânc. Să vorbească cu mama lui Radu acum era ultimul lucru pe care și-l dorea. Mariana fusese dintotdeauna o femeie autoritară, obișnuită să-și privească nora ca pe un instrument util pentru propriile probleme. Să plătească facturile apartamentului soacrei, să care pungi grele cu alimente în weekend, să contribuie la repararea acoperișului de la căsuța de la munte – toate cădeau pe umerii Iarinei. Radu se eschiva de obicei, invocând aglomerația și oboseala.
— Da, Mariana, răspunse Iarina, calm, acceptând apelul.
— Iarina, bună, se auzi o voce voioasă, care nu accepta replici. Te sun pentru o treabă. Mâine vine echipa la casa mea să monteze un gard nou din tablă profilată. Am discutat despre asta luna trecută. Trebuie să-mi trimiți azi-seară patruzeci și cinci de mii de lei ca să pot da avansul. Și nu uita, sâmbătă trebuie să vii să mă ajuți să strâng lemnele vechi.
Iarina închise ochii. Patruzeci și cinci de mii. Primul ei salariu de performanță, pe care îl păstra pentru un bilet la sanatoriu, după ce ultimii trei ani lucrase ca administrator principal la Primărie aproape fără concedii.
— Mariana, ați vorbit azi cu fiul dumneavoastră? întrebă Iarina, cu vocea egală.
O tăcere apăsătoare se lăsă la celălalt capăt al firului. Soacra nu se aștepta la așa ceva.
— Ce legătură are Radu? tonul Marianei deveni mai ascuțit, cu iritație. Radu muncește, întreține familia, n-are timp de garduri. Noi ne-am înțeles! Și ce ton e ăsta, Iarina?
— E cel mai obișnuit ton, Mariana, spuse Iarina, îndreptându-se, simțind o răceală sigură înăuntru. Radu nu mai întreține familia pentru că familia noastră nu mai există. Fiul dumneavoastră și-a strâns azi-dimineață lucrurile și s-a mutat la noua lui femeie, Raluca.
O nouă pauză. Dar de data asta tăcerea era alta – tensionată, calculată. Iarina înțelese: soacra știa tot. Știa, dar tot sunase să ceară bani.
— Iarina, nu dramatiza, începu Mariana, pe un ton conciliant dar plin de superioritate. A greșit omul, se întâmplă. E temporar. O să se întoarcă după ce-și mai face de cap. Tu trebuie să fii mai înțeleaptă, să nu tai de la umăr. Familia trebuie păstrată. Bărbații sunt ca niște copii, li se mai dă puțină libertate să vadă unde le e mai bine. Așteaptă. Până atunci, trebuie să rezolvăm cu gardul, muncitorii nu vor aștepta după împăcarea voastră.
Iarina asculta cuvintele astea, iar vălul i se lăsa de pe ochi. Toți anii aceia crezuse sincer că au o familie normală. Da, cu greutățile ei, da, soacra era uneori prea exigentă, dar erau oameni dragi. Acum vedea că fusese doar un portofel comod și o slugă gratuită. Chiar și trădarea fiului ei, Mariana era gata s-o ignore, doar ca să nu-și piardă confortul.
— Nu vă mai ajut cu nimic, fiul dumneavoastră a plecat la alta, lăsați-o pe doamna aia să vă întrețină, declară Iarina, răspicând fiecare cuvânt.
— Ce tot spui?! răbufni Mariana, indignată. Ce doamnă? Raluca e o fată cu o sensibilitate aparte, nu e făcută pentru așa ceva! Și până la urmă suntem rude, nu ai dreptul să mă tratezi așa! Eu m-am înțeles deja cu oamenii!
— Dumneavoastră v-ați înțeles, dumneavoastră plătiți. Toate bune, Mariana. Nu mă mai sunați.
Iarina închise telefonul și blocă numărul. Apoi se duse în bucătărie, își turnă un pahar cu apă rece. Mâinile îi tremurau ușor de la tensiune, dar sufletul i se ușura parcă. Ca și cum o piatră grea, pe care o cărase ani de zile, căzuse în sfârșit la pământ.
În același timp, la capătul celălalt al Chișinăului, Radu stătea pe o canapea de piele scumpă într-un apartament spațios al Ralucăi. Noua viață la care visase nu începea chiar așa cum plănuise. Raluca ședea în fotoliu, ciocănind nervoasă cu unghiile lungi în ecranul telefonului.
— Radu, explică-mi de ce mama ta mi-a dat mesaje toată ziua? întrebă ea, rece, fără să ridice privirea.
Radu înghiți în sec.
— Vezi tu, mama a pornit o reparație la casa de la munte. Vrea să schimbe gardul. Iarina se ocupa de astea, organiza, trimitea banii. Acum, cum Iarina a refuzat, mama e supărată, sună, cere ajutor.
Raluca lăsă telefonul încet și îl privi lung, pătrunzător.
— Iarina se ocupa. Iarina trimitea banii, repetă ea încet. Și acum vrei s-o fac eu?
— Nu, nu, Raluca, ce vorbești! se agită Radu, fluturând mâinile. Doar că mama cere patruzeci și cinci de mii pentru avans. Mă gândeam dacă am putea lua din banii pe care-i strângem pentru vacanța la mare, iar cu salariul viitor îi înapoiez.
Fața Ralucăi se schimonosi de indignare.
— Ești în mințile tale, Radu? Am acceptat să te primesc în apartamentul meu pentru că mi-ai promis o viață normală, grijă și atenție. În schimb, în prima zi îmi propui să plătesc capriciile mamei tale? Banii mei sunt banii mei. Mama ta e problema ta. Și dacă e obișnuită să stea pe spatele fostei tale soții, nu înseamnă că poate să se urce pe al meu.
Radu clipea, pierdut. Fusese obișnuit ca Iarina să rezolve toate problemele financiare cu mama lui. Iarina găsea mereu suma, știa să netezească lucrurile și s-o liniștească pe Mariana. Raluca era cu totul alta. Separase clar interesele ei de problemele altora.
— Dar Raluca, e mama mea… Muncitorii vin mâine. Ce să-i spun?
— Spune-i să anuleze muncitorii, tăie Raluca, ridicându-se din fotoliu. Și să nu mă mai sune pe numărul meu personal. Nu am de gând să-i ascult plângerile. Dacă nu poți să mă ferești de rudele tale, atunci va trebui să ne regândim relația.
Radu rămase așezat pe canapea, simțind cum pământul i se mișcă sub picioare. Visul unei vieți frumoase și lipsite de griji alături de o tânără superbă căpătase prima crăpătură serioasă.
A doua zi, Mariana, neputând da de Iarina sau de fiul ei, hotărî să acționeze după metoda dovedită – să facă scandal public. Se duse direct la Primărie, unde lucra Iarina.
În sala mare era plin de oameni. Oamenii așteptau la rând când ușile se deschiseră zgomotos și Mariana intră cu pași hotărâți. Se îndreptă direct la ghișeul administratoarei, unde Iarina vorbea calm cu un domn în vârstă despre cardul de pensie.
— Iarina! strigă soacra, suficient de tare pentru a atrage atenția celor zeci de oameni. De ce nu răspunzi la telefon? Crezi că poți să mă tai din viață așa, pur și simplu?
Iarina zâmbi politicos clientului, îi ceru să mai aștepte un pic și se întoarse spre Mariana. Fața ei rămase complet impasibilă, deși înăuntru i se strânse inima.
— Bună ziua, Mariana, spuse Iarina cu voce profesională, uniformă. Am program de lucru. Dacă aveți întrebări privind documente, luați un bilet de ordine de la terminal. Dacă ați venit pentru probleme personale, vă rog să părăsiți incinta, deranjați activitatea.
— Documente?! răbufni soacra, ridicând vocea. Am muncitorii la casa de la munte, așteaptă banii! Iar tu stai aici cu fața de piatră! Eram obligată să-mi trimiți acei patruzeci și cinci de mii! Doisprezece ani te-am suportat, te-am învățat, iar tu la prima ceartă cu soțul te răzbuni pe o bătrână!
În sală se lăsă o liniște deplină. Oamenii priveau cu interes drama care se desfășura.
Iarina nu clipi. Privea drept în ochii femeii care ani de zile o manipulase cu abilitate, ascunzându-se după cuvinte mari despre datoria de familie.
— Mariana, vocea Iarinei se auzi clar și tare, pentru ca toți să audă. Fiul dumneavoastră Radu a plecat de la mine la altă femeie. Nu mai suntem familie. Nu am nicio responsabilitate pentru gardurile, reparațiile sau poftele dumneavoastră. Aveți un fiu, adresați-vă lui pentru ajutor financiar. Acum, vă rog, părăsiți această instituție publică, altfel voi chema paza pentru tulburarea ordinii.
Mariana se făcu roșie ca focul. Se așteptase ca Iarina să se intimideze, să se teamă de judecata publică și să dea înapoi, cum făcuse întotdeauna. Dar în fața ei stătea o altă femeie – sigură pe sine, liberă, care nu mai avea teamă nici de bârfe, nici de reproșuri.
— O să… o să-ți pară rău! strigă soacra, dar vocea nu mai avea aceeași siguranță. Se întoarse brusc și porni grăbită spre ieșire, simțind privirile condamnatrice ale oamenilor.
Bărbatul de la ghișeu îi făcu un semn respectuos Iarinei:
— Bravo, domnișoară. Bine ai făcut. Nu e bine să duci poveri străine. Să revenim la ancheta mea.
În aceeași seară, Mariana ședea în casa ei goală de la munte. Muncitorii nu veniseră, pentru că nu putuse plăti avansul. Radu nu răspundea la telefon, probabil temându-se de mânia noii sale iubite. Pentru prima dată după mulți ani, Mariana își dădu seama de adevărata ei situație. Tot confortul ei, toată viața aranjată se sprijinise doar pe răbdarea și corectitudinea norei pe care o disprețuise. Și acum acest fundament se prăbușise.
În același timp, Iarina se întorcea acasă după program. Mergea pe străzile serii, respirând aerul răcoros adânc. O aștepta un apartament gol, dar asta nu o mai speria. Pentru prima dată după mult timp, își plănuia weekendul așa cum voia ea. Putea să meargă la sanatoriu. Putea să doarmă până la prânz. Își putea cumpăra lucruri noi pentru casă care să-i placă doar ei.
Trecând pe lângă vitrina unui mare centru comercial, văzu o valiză frumoasă, scumpă, de un verde smarald intens. Iarina se opri, privind-o. Întotdeauna își dorise să călătorească, dar banii se duceau mereu pe nevoile familiei soțului. Acum totul avea să fie altfel. Zâmbi reflectării sale din sticlă și împinse cu încredere ușa de sticlă a magazinului. Viața abia începea, iar în viața asta nouă nu mai era datoare nimănui.
Iarina plăti valiza și ieși în stradă. Telefonul din buzunar tăcea. Fără cerințe, fără reproșuri, fără probleme străine. Doar libertatea și certitudinea clară că își va construi singură fericirea.
La șase luni după acea viață liniștită și fericită, Iarina aproape uitase de existența foștilor rude, când într-o seară, la ușa ei apăru Radu, palid și dezordonat. Arăta ca și cum pierduse absolut tot. Bărbatul o implora să-l asculte, pentru că se dovedise că strălucita Raluca ascunsese un secret care acum amenința să-l lase pe Radu în faliment total și să-și piardă singura locuință.
