Lui Ion i-a murit sora. Omul s-a suit în tren și s-a dus în sat să o înmormânteze. Elvira, soția lui Ion, a rămas acasă nu-i mai permitea sănătatea să hoinărească după mort prin munți. Elvira știa că Ion se întoarce azi, așa că pregătise toate din vreme: a pus în farfurii piure de cartofi și chiftele, de să-ți lase gura apă. Ion a intrat pe ușă, direct în bucătărie.
Numai bine ai ajuns la cină, i-a spus Elvira, bătând cu lingura în masă, să se grăbească. Ion tăcea, se uita la soție de parcă nu o recunoștea.
Ce-i mă, te-ai posomorât iar? s-a mirat Elvira.
N-am venit singur, a zis Ion, deodată, de parcă-și cerea scuze că n-a anunțat.
Dar cu cine ai venit, mă? s-a mirat soția, deja suspectă că iar i-a adus un cățel acasă.
Cadouri pentru nevastă
Elvira Alexandrescu se gândea că a venit vremea ei: bătrânețea. Acum se uită la tavan și scormonește prin amintiri, mai ales din ultimii trei ani.
Atunci încă trăia bărbatul ei. Tocmai împlinise șaizeci și doi. L-a lovit necazul s-a dus sora lui, singură în sat. S-a dus Ion să o îngroape și s-a întors cu surpriză.
Când a intrat pe ușă, și-a potrivit șapca și împinse înainte o fată subțirică-rău:
Elvira, asta e nepoata sorei mele. O cheamă Doina.
Elvira și-a pus ochelarii pe nas și a privit-o țâfnos, apoi către Ion, cu o privire de Alt necaz ai mai găsit. Totuși, a oftat și a zis:
Treci, Doina! Am să pun ceva pe masă, nu se cade să stai nemâncată.
Elvira știa că azi se întoarce bărbatul ei, așa că totul era gata: piure, chiftele, ca la nuntă. I-a pus și fetei:
Hai la masă, Doina! Nu-ți fie rușine.
Fata a început să mănânce, iar Elvira a făcut semn cu capul lui Ion să vină în dormitor.
Ioane, ce-i asta? i-a șoptit ea, trăgând ușa după ei.
Elviro, să rămână fata asta cu noi, că nu mai are pe nimeni, săraca.
Și unde e mama ei?
N-a venit nici la înmormântare. Sora mea o creștea de la trei ani. Acuma s-a dus Fata asta a rămas chiar singură acum.
Dar, Ioane, noi suntem pensionari! Sănătatea nu-i ce-a fost Și câți ani are fata?
Doisprezece.
O să trebuiască să o creștem până la douăzeci, cel puțin. Cine ne mai scoate la liman?
Primesc și ajutor pe ea. Casa soră-mii o vindem peste jumătate de an, am vorbit deja. E veche, mică, dar tot niște bani se fac. Avem și noi niște economii, iar Gigi și Mariana ne ajută sunt copiii noștri, până la urmă.
Ei săracii, abia le ajută lor viața. Copiii lor merg toți la școală, o să înceapă și nunțile, să vezi atunci agitație. Și la urma urmei, sunt nepoții noștri, deși stau departe. Promiți să le dăm o mână de ajutor.
Elvira, dar și Doina e nepoata mea, ce vrei!
Nepoată vitregă, lasă, hai la masă că se răcește piureul!
Fata s-a uitat speriată la ei, că a ghicit despre ce-i vorba. S-a ridicat:
Nu mă goniți, bunico Elvira, că eu n-am pe nimeni în afară de voi. Vă ajut, promit.
E bine, stai cu noi!
A trecut un an. A murit și Ion. Au venit copiii Gigi și Mariana și după ce s-au luat la revedere, au stat cu mama la masă. Doina s-a dus la vecini, știa că e vorbă serioasă și mai bine nu-i amesteca lucrurile.
Mamă, la ce-ți trebuie ție fata asta? a întrebat direct Mariana.
E nepoata lui Ion Și n-are unde să se ducă a început să plângă Elvira.
Mai bine o ducem la Casa Copilului, mamă, că tu ești deja bătrână, nu-ți mai trebuie belele
Voi veniți tot mai rar, mă lasă puterile. Măcar e cineva cu mine, a lăsat capul pe masă Elvira.
Hai, Mariana a zis Gigi, punând mâna pe umărul surorii mamei îi este greu singură, mai bine să stea fata cu ea.
Au mai stat o zi și s-au tot dus, că și ei au câte trei plozi acasă, griji peste griji.
Elvira a rămas, așa cum a numit-o, cu nepoata vitregă. Doina era o fată de treabă, deși abia făcuse treisprezece ani, îi era mereu lângă umeri și ajuta, ca o nepoată adevărată.
Dar sănătatea Elvirei s-a tot șubrezit. Au venit iar copiii în vizită.
Of, tare-s slabă, uneori abia mă pot mișca, noroc măcar de Doina, se bocise Elvira după o zi de vizită. Vreau să-i las apartamentul fetei asteia.
Mamă, dar vorbești serios? s-a supărat Mariana. Ai șase nepoți, Oana mea are paisprezece ani, iar la Gigi, Ana are cincisprezece. Nu te vezi că trebuie și lor ceva?
Păi niciunul nu pare să vrea să stea să aibă grijă de bunica lor.
Vara e, le chem pe Oana și Ana să stea cu tine toată vara, nu să-i lăsăm pe drumuri.
Peste trei zile au venit într-adevăr Oana și Ana, iar părinții au dispărut înapoi. Doina iar a ajuns la vecini, slavă Domnului că aveau suflet.
Fetele, încântate de libertate, au stat până târziu seara departe de casă. Când s-au întors, bunica era la pat foamea nu era rezolvată, ba încă le-a rugat pe fete să o ducă la baie. Au strâmbat din nas, dar n-au avut încotro.
În noaptea aceea, de trei ori a cerut apă. Până și-au făcut milă de bătrână, una dintre ele a tot bombănit pe sub nas. Când a vrut bunica iar la baie, una, alta, nimeni nu voia să o ajute.
Și dimineața aceeași poveste: mâncare, curățenie, ajutorul bunicii. Din fericire, a reușit singură să vină în bucătărie. După două zile, poziția fetelor era clară: viața de bunicuță nu e chiar ce-și imaginau, așa că au pus mâna pe telefon, au sunat acasă, și, hai, marș la părinți.
Elvira a rămas tot cu nepoata vitregă. Cu greu mai cobora din pat.
A mai trecut un an.
Toată gospodăria atârna pe umerii Doinei, ajunsă deja în clasa a IX-a. Se descurca de minune învăța bine, îngrijea bunica, ștergea podeaua și ținea bucătăria curată-lună. Dar Elvira avea gânduri din ce în ce mai negre:
Incredibil, nu e sângele meu, și totuși nu mă lasă la greu. Și, totuși, peste trei, poate cinci ani Trebuie să-i las apartamentul. Poate-or înțelege copiii
A reușit abia să se dea jos din pat. A luat telefonul modern, cadou de la Ion când a făcut șaizeci de ani, și l-a învățat cum se folosește. A găsit un notar și l-a chemat.
Domnul notar a venit a doua zi și a aranjat totul.
Elvira Alexandrescu a sunat-o imediat pe Mariana și, de rușine, pe Gigi. În maxim douăzeci și patru de ore, copiii au bătut la ușă. Trei camere, etajul doi, zonă numai bună.
Mamă, poate n-ai făcut bine a bătut Mariana apropouri. Vino la noi! Stai o lună la mine, o lună la Gigi. Vindem apartamentul și gata.
Și Doina?
Ce-i cu ea? O ducem la Casa Copilului. Ai nepoți adevărați să te ajute.
Am văzut eu cum mă ajută. Cu Doina mă simt în siguranță. Și, sincer, nu vreau să fiu plimbată ca poșeta dintr-o casă-n alta.
Hai, Mariana, a zis Gigi, dacă mama așa se simte bine, așa rămâne. E bine cu fata asta, să fie sănătoasă.
Au mai stat copiii câteva zile și au plecat. Doina a revenit înapoi de la vecini.
Bunico, de ce-au venit unchiul Gigi și tanti Mariana?
Vine lumea în vizită, să știe și ei că-s vie! a râs Elvira, cu o sclipire jucăușă.
Bunico, ce ascunzi acolo?
Adu mapa asta de pe comodă, fata bunicii.
A adus-o, s-a pus lângă Elvira pe scaun.
Am trecut apartamentul pe numele tău, Doina. Toate actele sunt aici.
Bunico, de ce? Tu nu-mi ești de sânge
Draga mea, tu ești cea mai apropiată sufletului meu! Să nu mă lași niciodată!
Cum să plec, bunico? N-am pe nimeni mai drag ca tine!
