Ancuțo, Mihai ți-a spus deja? își începu vorbirea soacra, cu glas de ecou în camera de vis. Ascultă! Vor fi până la douăzeci de invitaţi. Să începem pregătirile în seara aceea. Eu voi sosi devreme, în jurul orei şase.
Ce? Seară? repetă nepoata, sceptică, ca şi cum ar fi auzit un claxon în vânt. Nu am cunoscut niciodată așa ceva.
Stai, încă nu am terminat. Mihai are deja lista de cumpărături, el a promis că le va achiziţiona.
Mihai întotdeauna îi dădea o mână de ajutor sorei sale mai mari, Luminiţa. Până la treizeci de ani ea reuşise să se căsătorească de două ori şi să divorţeze la fel de repede, iar de fiecare dată vina cădea pe bărbat nu era omul potrivit. Mama lor, Mirela Vasile, îi spunea din copilărie fiului:
Sora are nevoie de sprijin.
Şi Mihai a ştiut să dea. Cu bani când Luminiţa rămânea temporar fără slujbă, cu reparaţii în apartamentul închiriat, cu transport infinit de bagaje după fiecare despărţire.
Şi, în cele din urmă, s-a căsătorit.
Ancuţa, soţia lui, la început îşi ţineau răbdarea. Dar când, în al cincilea an, Luminiţa a cerut pentru câteva zile maşina lor, pentru că din nou a cedat, Ancuţa a răspuns, cu glas moale dar hotărât:
Mihai, nu crezi că a venit timpul? Şi noi avem nevoie de maşină în weekend. Credeam că aveam planuri…
Ce să facem? Pe jos nu se poate?
Nu. La casa părinţilor mei nu ajungi pe jos. Ei ne-au adunat două găleţi de castraveţi. Am crezut că ai auzit când am vorbit despre asta.
Da am auzit puţin, dar ştii Luminiţa are o situaţie urgentă.
Din nou? Ce fel de urgenţă?
Nici nu ştiu exact ezită Mihai , dar ea are nevoie de mai mult.
Nu, Mihai. De data aceasta nu va fi! Ori refuzi sorii, ori cumperi maşina pentru mine. Mă sătură să călătoresc cu trolebul când tu ai putea să mă duci cu maşina acolo unde trebuie.
Mihai, pentru prima oară, se gândi să sune la soră să refuze, dar Mirela Vasile îl opri repede:
Ce, ai să o arunci pe soră pentru soţie? Ea e singura! Cine o va ajuta, dacă nu tu?
Şi Mihai plecă din nou să o ajute, în ciuda certurilor cu soţia. Când zilele se scurseră fără să vorbească, el nu mai rezistă:
De ce taci?! Te-ai supărat?
Serios? A trebuit trei zile să înţelegi asta? izbucni Ancuţa.
Nu pot să răspund la ce? îi replică el.
Ancuţa chicoti de neînţelegere:
Serios? Nu înţelegi? Sora ta te-a prins în weekend pentru că trebuia la vila prietenei. Credeam că o vei duce doar pe scurt, iar tu ai rămas acolo două zile. Nu te deranjează?
Ce ar trebui să mă deranjeze? Un pahar de vin, fostul ei care stătea lângă mine, o sărbătoare Dacă ar fi să plec ca nebun, ar fi urât.
Puteai să suni măcar.
Şi tu puteai să suni aruncă Mihai.
Am sunat! Doar telefonul tău era stins. Imagineazăţi! Credeam că o să ştiu unde e bărbatul meu. El a decis să se odihnească de la mine se înfurie Ancuţa.
Nu te închipui spuse el, arătând că telefonul îi vibrează.
Mihai se duse la balcon şi acolo răspunde la telefon. Ştia prea bine că soţia nu va aprecia o altă discuţie cu sora.
Salut, frate! glasul vesel al Luminiţei răsună prin fir. Am un jubileu în două săptămâni! Treizeci de ani! Ştii ce înseamnă, nu?
Mihai aruncă o privire precaută spre Ancuţa, care turna supă în bol.
Ce vrei? întrebă el.
Cum îţi înţelegi instantaneu! chicoti Luminiţa. Vreau să sărbătoresc la voi, în casa voastră! Aveţi un salon mare. La mine, în apartament, e strâmt, şi proprietara se va certa. Restaurantul e scump.
Poate la o cafenea? Îţi adaug cât vrei.
Te-ai înnebunit?! furioasă Luminiţa. E un jubileu! Vrei să plăteşti chiria când ai totul în apartamentul tău? Şi tot va trebui să îmi adaugi şi altceva. Nu sunt fiica unui milionar.
Hai să vorbesc mai întâi cu Ancuţa. E şi apartamentul ei. Poate are alte planuri.
E prea târziu! întrerupse sora. Am spus deja că petrecerea e la voi. Eliberează apartamentul tot în ziua aceea, bine? Mama spune că va găti tot.
Mihai oftă, acoperinduşi faţa cu mâna. În timp ce căuta o scăpare, telefonul vibra din nou, de data aceasta cu un mesaj de la mamă:
Luminiţa a cerut să facem meniul. Iată lista de feluri. Trebuie şi produsele. Spunei lui Ancuţa să ajute. Şi la gătit nu strică.
În acelaşi moment, Ancuţa, fără să ştie de jubileul Luminiţei, se aşeză comod în fotoliu cu telefonul, pregătită să vadă serialul preferat. Când Mihai intră în încăpere, cu privirea plecată, ea înţelege totul.
Ce se întâmplă acum? întreabă ea, punând serialul pe pauză.
Ancuţo, ascultă Luminiţa are un jubileu, înţeles? Treizeci de ani. E o dată. Vrea să sărbătorească.
Ancuţa ridică capul.
Aşa sărbătorească. Îi interzicem ceva?
Mihai se scărpină în spate.
Nu e vorba de asta. Vrea să vină la noi.
Ce?! se ridică din fotoliu. Aşteaptă. La noi, în apartament?
Da, dar doar o seară. Spune că restaurantul e scump, iar acasă e strâmt
Şi ce? Eşti de acord?
Am zis că vă vorbesc mai întâi! Dar Luminiţa deja a invitat pe toţi. Şi mama pregăteşte meniul
Ancuţa închise ochii, inspiră adânc.
Mihai. Eşti cu adevărat adult? Sau doar un purtător de dorinţe pentru Luminiţa?
Ce începi?
Încep eu? în ton ironic arăta telefonul. Şi nimeni nu ma sunat! E apartamentul meu, nu un punct de tranzit pentru rudele tale. Luminiţa vrea să petreacă la mine, iar eu să o ajut, să asist şi pe mama ta, şi nu ma întrebat niciodată?!
În acel moment telefonul lui Ancuţa sonă.
Ah, uite cireașă pe tort şuieră ea. Mama ta flutură telefonul spre faţa lui Mihai.
Ancuțo, Mihai ţia spus deja? începu iar soacra, cu glas de ecou. Vezi! Vor fi până la douăzeci de persoane. Vom începe pregătirile în seară. Eu vin pe ora şase, seara dinainte.
Ce? Seară? zâmbi sceptic nepoata. Nu am semnat la asta.
Stai, încă nu am terminat. Mihai are deja lista de cumpărături, a promis că le va cumpăra.
Să presupunem aruncă Ancuţa. Şi banii? De unde îi luăm?
Mihai a promis să ajute răspunse scurt Mirela Vasile.
Aşa că vrei să transformăm apartamentul meu în restaurant şi să plătim noi festinul? Ancuţa nu se mai putea abţine.
Luminiţa nu e străină! Nu e greu să ajuţi o zi, să tai ceva la bucătărie, salate, sandvişe Tu eşti gazda!
Mirela Vasile, întrerupse Ancuţa, abia am aflat de sărbătoare. Nu am dat voie să se facă petrecere în apartamentul meu.
Ce spui apartamentul meu? Noi suntem cuplu! Totul este al nostru! replică soacra, aprinsă.
Nu spune aşa. Dacă ar fi apartamentul meu, nu ai spune. Aş fi doar o simplă însoţitoare.
Nu vorbi prost. Gata, discuţia sa terminat. Până vineri trebuie să cumpărăm totul încheie Mirela Vasile şi închide linia.
Ce a fost asta? întrebă Ancuţa pe Mihai, auzind câteva bipuri.
Destul să nu te mai prefaci victima! spuse în sfârşit Mihai. ţisa spus că nu eşti în drept. Recunoaşte greşeala şi încetează să te împotriveşti.
Ancuţa rămase şocată. Se ridică, se duse la dulap şi, tăcută, scoase o geantă sport mare. Apoi intră în dormitor, deschise comoda şi începu monoton să împăture tricourile şi blugii lui Mihai.
Între timp, Mihai se considera câştigătorul situaţiei. Deschise tare frigiderul, scoase o sticlă de bere, zgâri uşor uşor uşile şi se aşeză în faţa televizorului, ca şi cum nimic nu sar fi întâmplat.
Credea că Ancuţa se va linişti, că totul va reveni la normal. Se va supăra puţin, se va linişti. Se aştepta că, la un moment dat, va suna să îl cheme la cină. Dar greşa se făcu.
La jumătate de oră, Ancuţa era în hol cu un sac în mână, alături de geanta sport plină de lucruri ale lui. Mihai ieşi din sufragerie spre frigider şi o văzu pe soţie.
Ce-i asta? mormăi el. Ce teatru ai pus în scenă?
Ancuţa îl privi rece:
Nu e teatru, Mihai. E sfârşitul. Nu voi mai fi umbra vieţii mele, servă în propria mea casă, fundal pentru capriciile mamei şi sorei tale. Dacă vrei să fii un fiu bun şi un frate te rog. Întoarcete la mamă. Pregătiţi-vă împreună pentru sărbătoare. Sunt sigură că îţi va oferi un colţ în salonul ei.
Serios? făcu el un pas spre ea. Nu mă voi întoarce.
Absolut serios, încuviinţă Ancuţa. Nu vreau să te întorci. Am îndurat atât de mult că acum am şi eu întrebări. Dar am avut destul. Dacă în trei ani nu ai învăţat să mă respecţi, nu va fi mai bine.
Ancuţa nu poţi să distrugi totul așa! Întrun moment!
Nu poţi distruge ce e deja căzut.
Mihai se clătină, fără să înţeleagă că Ancuţa hotărâse definitiv.
Şi aşa, adăugă ea, toate tricourile şi blugii tăi sunt aici. Poţi să nu mulţumeşti. Pleacă chiar acum.
El voia să spună ceva, dar Ancuţa deschise uşa de la intrare. Mihai rămase, cu obrajii roşii de furie, buzele strânse. Mai spera că Ancuţa ar ceda, dar calmul ei îl enervă şi mai tare.
Şi ce, aruncă el. Crezi că vei găsi pe altcineva mai bun? Oamenii ca mine sunt greu de găsit!
Ancuţa oftează şi se retrase cu un pas:
Oamenii ca tine, chiar să-i cauţi Şi, ferice de Dumnezeu.
Vei regreta! strigă Mihai, apucând geanta. Vei cădea pe genunchi când vei înţelege că nimeni nu vrea să vorbească cu tine! Fără mine eşti nimic!
Dacă nimic înseamnă o persoană care trăieşte în propriul apartament, lucrează, nu se ocupă de rudele bărbate şi nu suportă hărțuiri, atunci îmi place să fiu nimeni.
Mihai plecă, iar Ancuţa rămase singură. Inspiră adânc, se apropie de fereastră, trage draperia şi privea cum fostul ei soţ, cu piciorul, împinge geanta în portbagajul unui taxi.
Au trecut câteva luni.
Procesul de divorţ fu neplăcut. Mihai încerca să o învinuie pe Ancuţa ca fiind materialistă şi lacomă. Principalul conflict era lupta pentru maşina cumpărată în timpul căsătoriei. El susţinea că a plătit-o singur, iar Ancuţa că doar o folosea.
Domnule judecător, am plătit toate sumele, maşina este pe numele meu! declara el cu încredere. Soţia mea nu a dat niciun leu!
Ancuţa deschise, cu sânge rece, dosarul cu documente şi așeză pe masă extrase de cont, copii de chitanţe, contract de avans semnat de ea.
Nu pretind partea lui. Dar nici nu voi renunţa la a mea spuse ea liniştită.
Judecătorul se înclină spre dreptate.
Mihai nu fu mulţumit. Maşina îi aparţinea deja. Acum trebuia să o vândă şi să împartă banii. Ieşi din sala de judecată cu faţa încruntată de furie.
Acasă, nu găsi sprijin, ci un val de acuzaţii.
Ce eşti, un nebun? strigă Mirela Vasile. I-ai datMirela Vasile, cu vocea sfâşietoare, îl învinsă cuvintele, iar Mihai, singur şi gol, păşi în noaptea rece a unei vieţi fără speranţă.
