Ana, Țuica ţi-a spus deja? întrebă soacra, Vasilica Ionescu. Ascultă! Vor fi până la douăzeci de oaspeţi, așa că vom începe pregătirile în seară. Eu vin devreme, pe la şase.
Ce? Seară? protestă nevasta, cu un ton sceptic. Nu am fost de acord cu așa ceva.
Stai, nu am terminat. Țuica are deja listă cu toate produsele, iar Ion a promis să le achiziţioneze.
Ion a fost mereu sprijinul sorei sale mai mari, Sanda. Până la treizeci de ani, Sanda se căsătorise de două ori şi se despărţise de amândouă; de fiecare dată culpa era soţului nu era cel potrivit. Mama lor, Vasilica Ionescu, îi spunea încă din copilărie lui Ion:
Sorei trebuie să o ajuţi.
Şi Ion a ajutat. Cu bani, când Sanda era temporar fără loc de muncă, cu reparaţii în apartamentul ei închiriat, cu transportul neîntrerupt al bagajelor după fiecare despărţire.
Şi, în cele din urmă, s-a căsătorit.
Ana, soţia lui, îşi ținea iniţial liniştită răbdarea. Dar când, în al cincilea an, Sanda îi cerea pentru câteva zile maşina, căci îi dăduse deja probleme, Ana îi spuse, cu o voce blândă dar fermă:
Ion, nu crezi că a venit timpul? Şi noi avem nevoie de maşină în weekend. Credeam că aveam planuri
Ce trebuie să facem? Pe jos nu ne dăm cu capul?
Nu, nu poţi ajunge pe jos la casa bunicilor mei. Au pregătit două găleţi cu castraveţi pentru noi. Am sperat că ai auzit când am vorbit despre asta.
A, da am auzit, dar înţelegi Sanda are o urgenţă.
Din nou? Ce fel de urgenţă?
Nu ştiu exact, mâlăi Ion, dar are nevoie de mai mult.
Nu, Ion. De data asta nu se va întâmpla! Sau refuzi sora, sau cumperi maşina pentru mine. M-am săturat să merg cu tramvaiul când tu, cu maşina, ai fi putut să mă duci oriunde.
Ion se gândi pentru prima oară să sune pe soră şi să îi spună nu, dar Vasilica îl opri rapid:
Ce, o să îi arunci pe soră pe soţie? Ea e singură! Cine o va ajuta altul decât tine?
Şi Ion o ajută din nou, în pofida certurilor cu Ana. Într-o săptămână nu vorbeau deloc, iar Ion, sătul, strigă:
De ce taci? Te-ai supărat?
Serios? Ția luat trei zile să înţelegi? se mânii Ana.
Doar că nu pot să răspund la ce?
Ana chicoti de neînţelegere:
Serios? Nu înţelegi? Sanda te-a luat în toate weekendurile, că trebuia să meargă la țară la prietene. Credeam că o vei duce doar cu maşina, iar în sfârşit ai rămas acolo două zile. Nu te deranjează nimic?
Ce să mă deranjeze? Am băut puţin, a fost cu fostul ei, cu care vorbeam normal. Trebuia să sărbătorim. De ce ar trebui să merg eu ca un prost? Nu ar fi frumos.
Puteai să suni măcar.
Tu puteai și tu, aruncă Ion.
Am sunat! Doar că telefonul tău era oprit. Îţi imaginezi? Ce să cred eu? Sunt nervoasă, nu ştiu unde e soţul meu. El a decis să se odihnească de la mine se înfurie Ana.
Nu inventa, respinse el, arătând cu un gest că îl sună pe cineva.
Ion urcă pe balcon şi răspunde acolo, ştiind că Ana nu va aprecia o altă discuţie cu sora.
Salut, frățioare! exclama la telefon Sanda. În două săptămâni am aniversarea! Treizeci de ani! Înţelegi, nu?
Ion arătă spre Ana, care turna supă.
Ei bine ce vrei? întrebă el.
Cum mă înţelegi imediat! chicoti Sanda. Vreau să sărbătoresc la voi acasă! Aveţi o sufragerie mare. La mine, în apartamentul închiriat, e strâmt, şi proprietara se tot plânge. Un restaurant e scump.
Poate încă la cafenea? Îţi dau şi eu ce trebuie.
Ce te face să crezi că sunt nebun! răspunse Sanda. E o aniversare! Vrei să plătesc chiria când tu ai propriul apartament? Şi tot trebuie să adaugi la buget. Nu sunt fata unui milionar.
Hai să vorbesc cu Ana mai întâi. E şi apartamentul ei. Poate avea alte planuri.
E prea târziu! întrerupse Sanda. Am spus deja tuturor că petrecerea va fi la voi. Eliberează apartamentul toată ziua, bine? Mama spune că va găti tot.
Ion oftă şi îşi acoperi faţa cu mâna, gândinduse cum să iasă din impas. Telefonul vibra din nou, de data aceasta cu un mesaj de la mamă:
Sanda a făcut meniul. Iată lista de feluri. Trebuie să cumpărăm şi produsele. Spune Anei să mă ajute și cu prepararea.
În acelaşi timp, Ana, fără să ştie de aniversarea Sandei, se așeză comod pe scaun, cu telefonul în mână, gata să urmărească serialul preferat. Când Ion intră în încăpere, cu privirea jos, ea înţelege imediat.
Ce e de dat? întrebă calm, punând pauză la serial.
Ana, ascultă Sanda are o aniversare, înţelegi. Treizeci de ani. E o dată importantă. Vrea să sărbătorească.
Ana ridică capul.
Lăsăm să sărbătorească. Ce să îi interzicem?
Ion se scurţi din urechi.
Nu e singurul lucru. Vrea să sărbătorească la noi.
Ce?! se ridică Ana de pe scaun. În apartamentul nostru?
Da, dar numai o seară. Spune că restaurantul e scump, iar la ea acasă e strâmt
Şi ce? Ai fost de acord?
Am zis că o să vorbesc cu tine mai întâi! Dar Sanda deja ia invitat pe toţi. Şi mama pregăteşte meniul
Ana închise ochii, inspiră adânc.
Ion, eşti cu adevărat adult? Sau doar transmisor al dorinţelor Sandei?
Ce începi să spui?
Încep? spuse Ana cu ironie, arătând telefonul. Nimeni nu ma sunat! E apartamentul meu, nu un punct de tranzit pentru rudele tale. Sanda vrea să petreacă la mine, eu trebuie să o ajut, să asist şi pe mama ta, şi totul fără să mă întrebe!
În acel moment, telefonul Anei bătu.
Ah, săritura pe tort, fluieră ea. Mama ta, flutură telefonul spre chipul lui Ion.
Ana, Țuica ţia spus deja? repeşi soacra. Priveşte! Vor fi până la douăzeci de persoane. Hai să începem seara. Eu vin pe la şase seara, în seara precedentă.
Ce? Seară? zâmbi sceptic nevasta. Nu, nu am semnat pentru așa ceva.
Stai, încă nu am terminat. Ion are lista de cumpărături, el a promis să le ia.
Presupun aruncă Ana. Dar banii? De unde să-i scoatem?
Ion a promis să ajute, răspunse scurt Vasilica Ionescu.
Aşadar vrei să transformi apartamentul meu în restaurant şi să plătim noi bancherul? Ana nu se mai mai putea ţine.
Sanda nu e străină pentru voi! Nu este greu să ajuţi o zi, să feliezi ceva, să faci salate, sandvişe Tu eşti stăpâna casei!
Vasilico Ionescu, întrerupe Ana, tocmai am aflat de sărbătoare. Nu am dat voie să se facă petrecerea în apartamentul meu.
Ce, apartamentul meu. Voi sunteţi cu Ion cuplu. Totul este al vostru! replică soacra, brusc.
Nu spune aşa. Dacă apartamentul ar fi al lui Ion, nu ai vorbi aşa. Atunci aş fi doar o dependentă.
Nu spune prostii. Gata, discuţia sa terminat. Până vineri trebuie să cumpărăm totul, spuse Vasilica Ionescu și închise firul.
Ce a fost asta? întrebă Ana, auzînd câteva bipsuri.
Destul să nu te prefaci că eşti victimă! exclamă în sfârşit Ion. ţisa spus că greşeşti. Recunoaşte-ţi eroarea şi opreştete să te împotriveşti.
Ana rămase fără cuvinte. Se ridică, se duse la dulap şi, în tăcere, scoase o geantă sport mare. Apoi intră în dormitor, deschise un comod şi începu să împăture tricourile şi blugii lui Ion.
Între timp, Ion se simţi victorios. Deschise frigiderul cu zgomot, scoase o sticlă de bere, închise uşile şi se așeză în sufragerie în faţa televizorului, ca şi cum nimic nu sar fi întâmplat.
Credea că Ana se va linişti şi totul va reveni la normal. Va fi puţin supărată, apoi se va calma. Porni chiar şi un meci de fotbal, gândinduse că Ana va veni să-l chemă la cină. Dar greşea.
După o jumătate de oră, Ana se afişă în hol cu o pungă în mână, lângă geanta plină de haine ale lui Ion. Ion, plecând spre frigider, o vede pe soţie.
Ce-i asta? mormăi el. Ce teatru ai organizat?
Ana îl privi rece:
Nu e teatru, Ion. E sfârşitul. Nu mai vreau să fiu umbra propriei mele vieţi, să fiu servitoare în apartamentul nostru şi fundal pentru capriciile mamei şi ale sorei tale. Dacă vrei să fii un fiu bun şi un frate te rog. Întoarcete la mamă. Pregătiţi împreună sărbătoarea. Sunt sigură că îţi va aloca cu plăcere un colţ în sufrageria ei.
Serios? făcu un pas spre ea. Nu mă voi întoarce.
Absolut serios, încuviință Ana. Nu vreau să te întorci. Am îndurat atâta, că acum îmi pun și pe mine întrebări. Dar am avut destul. Dacă în trei ani nu înveţi să mă respecţi, nu va fi mai bine.
Ana nu poţi să distrugi totul așa! Întro clipă!
Nu poţi rupe ce deja sa prăbuşit.
Ion oftă, fără să înţeleagă că Ana hotărîse definitiv.
Şi tot aşa, adăugă Ana, toate cămăşile şi blugii tăi sunt aici. Poţi să nu mulţi. Pleacă acum.
Încercă să rostească ceva, dar Ana deschise uşile de la intrare. Ion rămase cu faţa roşie de furie, obrajii iau flămânţat, buzele strânse. Spera că Ana coboară, dar calmul ei ia iritat şi mai mult.
Aşa e! strigă el. Crezi că vei găsi pe altcineva mai bun? Aşa de tipul meu e greu de găsit!
Ana oftă şi se retrase un pas înapoi:
De tipul tău, săl găseşti şi mulţi săi mulţumeşti! Şi, cu Dumnezeu să ne ajute.
Vei regreta! strigă Ion, apucând geanta. Vei cădea în genunchi când vei înţelege că nimeni nu vrea să vorbească cu tine! Fără mine eşti nimic!
Dacă nimeni înseamnă o persoană care locuieşte în propriul apartament, lucrează, nu se ocupă de rudele adulţi ale soţului şi nu tolerează hărțuirea, atunci îmi place să fiu nimeni.
Ion plecă, iar Ana rămase singură. Inspiră adânc, se apropie de fereastră, trage draperia şi privea cum fostul ei soţ, cu geanta în bagajul unui taxi, o împinge cu piciorul.
Au trecut câteva luni.
Procedura de divorţ fu neplăcută. Ion încerca să o prezinte pe Ana ca fiind avară şi materialistă. Principala dispută a fost lupta pentru maşina cumpărată în timpul căsătoriei. El susţinea că a plătit totul, iar Ana doar o conducea.
Domnule judecător, am pus toate fondurile, maşina e pe numele meu! declara el cu încredere. Soţia mea nu a contribuit nici măcar cu o leu!
Ana deschise calm dosarul cu documente şi a pus pe masă extrasele bancare: transferuri, copii ale chitanţelor. Găsi şi contractul de avans, semnat de ea.
Nu pretind partea lui, dar nu voi renunţa la a mea, spuse ea liniştită.
Judecătorul plecă de partea justiţiei.
Ion nu fu mulţumit. Maşina, pe care o considerase a lui, trebuia vândută şi banii împărţiţi. Ise scos faţa de furie din sala de judecată.
Acasă, nu-l aşteaptă sprijin, ci o avalanșă de reproşuri.
Eşti un nebun? strigă Vasilica Ionescu. Dă-i tot! Maşina! Apartamentul! Şi dacă nu ai luat un avocat decent!
Mai mult, Ion intră în credit pentru a plăti sărbătoarea Sandei la restaurant, pretinzând că îi furnizează o casă. Acum avea propriul colţ confortabil un pat în camera Vasilicăi Ionescu.
Ana, pentru prima dată de mult timp, dormea liniştită. Decise că încă este tânără să nu se pese de oameni ca Ion. Bărbaţi demni există în jur, iar cheia este să ştii când cine este cu adevÎn cele din urmă, Ana închise ușa și, cu fiecare pas spre noua viață, simţi cum speranţa îşi face loc în inima ei, hotărâtă să construiască o existenţă plină de respect și libertate.
