Soacra mea, Elena, împlinește an de an pe 1 ianuarie. Era o zi rece, cu zăpada groasă pe străzile Chișinăului și mirosul de cozonac plutind în aer. Am ajuns la ea acasă, încărcați cu daruri, copiii chiuind de bucurie pe holul mic. Nici n-am apucat să scot haina, că soacra s-a apropiat de mine, cu ochii ei calzi și pătrunzători.
Viorica, nu cumva mă bucuri și ai o veste mare pentru noi?
Relația dintre mine și Elena, mama lui Victor, este una rar întâlnită, ca între două prietene vechi. Suntem împreună de șaptesprezece ani, avem doi băieți gălăgioși și veseli. Pe la sfârșitul toamnei trecute, am aflat că voi aduce pe lume al treilea copil. Planul meu era să-i spun soacrei la ziua ei, însă grijile mă rodeau pe dinăuntru.
Locuim înghesuiți într-un apartament modest, două camere la etajul patru, unde patru suflete de-abia se învârt. La vârsta mea treizeci și opt de ani gândul la încă o sarcină mă speria. Îmi imaginam că Elena ar putea să mă privească altfel…
Dar în ziua sărbătorii ei, n-am putut amâna momentul. Cu mâinile încă pline de aburi și miros de sarmale, m-a luat deoparte în bucătărie. S-a uitat fix la mine, a zâmbit strâmb, ca și cum ar fi știut deja totul. Ochii ei s-au luminat și mi-a spus, cu voce tremurată de emoție:
Doamne, cât am visat să am și eu o nepoțică! Fii binecuvântată, Viorica!
N-aveam cuvinte, în fața bucuriei ei m-au copleșit și lacrimile și râsul deodată. Zilele și lunile s-au scurs cu repeziciune, iar vara am ținut în brațe o fetiță, pe care am numit-o Daria, spre mândria Elenei care n-a lipsit nici o clipă de la căpătâiul nostru. S-a transformat într-un adevărat sprijin, purtând grijă copilei și ajutându-ne cu o blândețe de mamă.
Când a venit iar iarna și ne-am strâns de ziua Elenei, Daria s-a lipit de bunica ei, iar noi am hotărât să-i cumpărăm un aragaz nou-nouț, să-și poată încerca toate rețetele.
Spre seară, când ne pregăteam să plecăm, Elena ne-a oprit în prag. Ne-a privit cu o deosebită emoție și ne-a spus:
Vreau să vă mulțumesc pentru darul cel mai frumos: nepoata mea dragă. Știți, m-am hotărât să mă mut la voi, să vă fiu aproape, dar să vă las vouă apartamentul meu, să vă fie la îndemână.
Privind-o, am simțit un amestec de uimire și recunoștință. Mi-am dat seama, încă o dată, ce norocoasă sunt să am o soacră ca Elena, o femeie caldă și înțeleaptă, care mi-e acum ca o mamă.
Ne trăim viața în armonie, iubindu-ne și susținându-ne, iar eu îmi doresc, cu fiecare zi, să-mi găsesc liniștea și înțelepciunea în umbra blândă a Elenei.
