Sunt o femeie plină de energie, chiar dacă am ajuns la vârsta de 65 de ani. În fiecare zi par să plutesc printre orașe și sate, descoperind locuri pe care nici visul nu le-ar fi putut inventa. Îmi amintesc de tinerețea mea ca și cum ar fi o poveste scrisă pe un nor, cu zâmbete ce se amestecă cu melancolia. Atunci, orice drum era deschis, puteai să te arunci în trenul spre Mamaia sau să ridici cortul în Poiana Brașov, să te pierzi pe malurile Prutului într-un vis de navigare, și toate astea cu câteva lei moldovenești vechi în buzunar.
Dar toate astea par și mai ireale azi, ca un parfum vechi pierdut prin dulărie.
Am avut mereu o plăcere stranie de a cunoaște oameni. Străini pe plaja de la Constanța, cunoscuți în sala de spectacol a Teatrului Național din Chișinău. Unii mi-au rămas aproape ani de-a rândul, ca niște umbre prietenoase.
Într-o noapte cu stele ciudate pe tavan, nu pricepeam cine putea să ne trimită o telegramă plină de mister. Eu și bărbatul meu, Ilie, nu plecam nicăieri, încă rătăceam printre visele noastre de bătrâni. Dar la ora patru, acul ceasului se opri și cineva bătu zgomotos în ușă. Când am deschis, realitatea s-a legănat: pe prag ședea Sanda, două copile pe nume Doina și Ilinca, o bunică numită Paraschiva și un domn cu pălărie tocită. Aveau în jurul lor o grămadă de bagaje care păreau că se transformă, parcă trăiau o viață proprie.
Noi, paralizați de uimire, i-am poftit în apartamentul nostru din centrul vechi al Iașului. Atunci Sanda mi-a spus aproape plângând:
De ce nu ai plecat pentru noi? V-am trimis telegramă! Oricum, taxiul costă 120 de lei moldovenești! Scuzați-mă, nu știam cine era în spatele mesajului! Adresa o aveam, iată-mă! Eu doar mă gândeam că ne scriem o carte poștală la vară, nimic mai mult!
Apoi, Sanda mi-a șoptit că Doina și-a încheiat liceul și s-a decis să dea la universitate la București. Familia venise să îi fie alături, ca niște personaje scoase dintr-o piesă de teatru popular.
Vom sta la tine! Nu avem bani pentru chirie. Iar tu ești aproape de centru, ca un vis la îndemână!
Șocul m-a cuprins ca o răcoritoare de la Ciorna Voda. Nu eram rude, de ce să stea la noi? Trebuia să le pregătesc masa de trei ori pe zi. Din bagaje au scos niște brânză de Telemea și o pâine de secară, dar nu au pus ei mâna la gătit, tot eu eram mereu între oale.
După trei zile, dintr-o lucrare de coșmar, le-am cerut Sandei și rudelor ei să plece oriunde ar vrea. A izbucnit furtuna Sanda a spart o farfurie pe podea și a urlat ca vântul de la Hotin. Era ca și cum apartamentul era bântuit de o piesă absurdă de teatru.
Au plecat într-un nor de revoltă. Dar, ca o magie neagră, mi-au furat halatul preferat, două prosoape și, inexplicabil, oala mea mare de sarmale cu varză. Cum au reușit să o dispară nu voi afla niciodată parcă a fost înghițită de vis!
Și așa, apartamentul a rămas liniștit, dar imaginea oalei plutește prin casă ca un fragment dintr-un vis moldovenesc, cu totul absurd și greu de explicat.
