Voi fi mereu alături de tine

Voi fi mereu alături de tine

Te rog, nu începe din nou! Am discutat asta de o mie de ori! De ce trebuie să revenim mereu la același subiect? Ileana oftă adânc, dând din mână a lehamite și se întoarse la aragaz.

Ziua asta parcă fusese făcută să fie fără bucurii de la început și până la sfârșit. A început la cinci dimineața, când Radu a intrat tiptil în dormitorul ei și i-a atins ușor umărul:

Mamă! Mă doare gâtul!

Ileana, încă adormită, i-a sărutat fruntea și a simțit deodată febra băiatului, iar somnul a dispărut la fel de repede cum venise.

Da, ai febră, băiatul meu. Hai să vedem! Ileana l-a luat în brațe pe Radu și a ieșit din cameră, închizând bine ușa în urma lor. Nu voia să-l trezească pe Doru, să nu se plângă apoi că n-a dormit.

I-a luat temperatura și i-a dat un paracetamol, apoi l-a pus înapoi în pat, și văzând cât e ceasul, și-a dat seama că nu mai are rost să se culce. Mai bine să aștepte să se deschidă policlinica și să cheme doctorul acasă. După ce s-a convins că Radu a adormit, Ileana a ieșit în bucătărie, a fiert cafeaua și a mers la fereastră.

Iarna asta fusese, spre surprinderea tuturor, foarte bogată în zăpadă. Curtea era acoperită cu o plapumă groasă, albă, care se așternuse peste noapte. Numai pe alocuri vedeai urme de pași ale celor ce mergeau dis-de-dimineață la serviciu. Cu coada ochiului, Ileana zări o mișcare în curte și zâmbi fără să-și dea seama. Motanul vecinei, tanti Anișoara, sărea prin zăpadă, când abia de-i mai vedeai coada printre nămeți, când apărea iar la suprafață. Parcă nu-l deranja deloc viscolul ăsta! Dar, de fapt, Țuțu era atât de independent, încât refuza categoric să-și facă nevoile în casă, așa că tanti Anișoara trebuia să-l scoată afară de fiecare dată când cerea. Și tare mai știa să ceară! Ambele scări ale blocului îl știau după mieunatul lui, dacă stăpâna nu-i deschidea destul de repede. Dar, trebuie să recunoaștem, niciodată nu făcea vreo boacănă în apartament. Numai ieri, Ileana, coborând să-l ia pe Radu de la grădiniță, îl auzise cum mârâia în timp ce mergea spre ușă:

Hai, hai, măi scandalagiule! Ia-l de vezi! Bună, Ileana! Uite la năzdrăvanul ăsta! Zici că el e stăpânul meu, nu invers. Așa-i, domn comandant cu blană! Azi am întârziat de la serviciu și uite ce pățesc!

Bună ziua, tanti Anișoara! Aveți un bărbat serios acolo!

Cum altfel! Numai unul așa serios puteam să cresc! Asta este karma mea: să cresc bărbați serioși…

Ileana a zâmbit înțelegător și și-a văzut de drum. Nu avea ce să-i răspundă. Fiul ei, Mihai, chiar era un tânăr serios. Și, pe deasupra, deștept și cu simțul umorului. Păcat că nu mulți observau asta. Pentru cei mai mulți, Mihai era doar un băiat slab, mic de statură și cu ochelari, ignorat de fete. Ileana era prietenă cu el de când se știa. Și cât se știa pe sine Mihai îi era mereu aproape. Cât era de copil, tot știa cum să o sprijine după ce mama ei nu mai fusese.

Pe mama Ilenei, Irina, a lovit-o o mașină pe trecerea de pietoni. Traversase regulamentar, dar asta n-a ajutat-o cu nimic. Pentru Ileana, tocmai asta fusese cel mai groaznic: fusese învățată că dacă respecți regulile, n-ai de ce să te temi.

Ea și Mihai aveau atunci zece ani și Ileana, neștiind ce înseamnă să pierzi pe cineva drag, a intrat într-o stare aproape mută. Nu mai vorbea, doar plângea. Oricine încerca s-o consoleze, dădea din cap refuzând orice mângâiere, se retrăgea în altă cameră sau la baie. Când rămânea singură, se cuibărea într-un colț și adormea. Psihologul la care a dus-o tatăl ei a dat alarma spunând că deja începe să sufere cu sănătatea din cauza stresului.

Atunci Mihai a fost cel care a salvat-o. Și el își pierduse tatăl cu doi ani înainte, așa că o înțelegea mai bine ca orice adult. Mihai practic s-a mutat la Ileana. Tanti Anișoara nu se împotrivea, dimpotrivă, o compătimea mult pe micuța Ilenuța. Și ea, și vecinii îi ajutau cu ce puteau: aduceau mâncare, o supravegheau pe fată când tatăl avea treabă. Niciodată nu i-a reproșat băiatului ei când venea acasă seara târziu, după o zi petrecută cu Ileana, cu lecții, citindu-i cu voce tare, stăruind să se joace, luând-o de mână la dansuri și gimnastică, așa cum o înscrisese mama ei, dorind să fie sănătoasă și grațioasă… Îngrijirea răbdătoare a acelui băiat mic, dar atât de serios, a dat roade. Ileana s-a deschis din nou. Iar când au găsit într-o zi, pe stradă, un pisoiaș abia de deschisese ochii, și l-au adus la tanti Anișoara, a fost pentru prima dată când Ileana a vorbit după tragedie, cerând lapte să hrănească ghemotocul. Anișoara i-a dat sticla cu lapte și pe sub fereastră a șoptit:

Bogdaproste, Doamne, și-a revenit!

Pisicuțul a rămas la Mihai, deoarece tatăl Ilenei, domnul Costel, avea, de fapt, alergie la blană.

Mihai a continuat s-o însoțească pe Ileana oriunde. Se obișnuise atât de mult cu prezența lui, încât îl vedea ca pe o prelungire firească a propriei ființe. Amândoi – singuri copii la părinți, găsiseră unul în celălalt ceea ce le lipsea: sprijinul, prietenia și acea legătură pe care cu greu o găsești chiar și între frați.

Uneori nici nu trebuia să-și termine gândurile, că celălalt deja știa ce-ar fi spus. Ileana începea o propoziție, Mihai o termina. Oamenii mari se mirau de această relație ciudată dar nu interveneau, fiindcă o aprobau în sinea lor: pentru copii rămași, așa, pe jumătate orfani, era o alinare de neprețuit.

Au apărut probleme când au ajuns spre finalul liceului. Ileana crescuse: frumoasă, deșteaptă, atrăgătoare, curtată de băieți. Mihai privea totul în tăcere, convins că nimeni nu o interesa cu adevărat pe Ileana, până a apărut Doru la orizont. S-au cunoscut când Ileana a căzut pe scările sălii de sport, unde mergea la gimnastică.

Domnișoară, sunteți bine? Hai să vă ajut! un tip înalt, carismatic, i-a întins mâna s-o ridice. Nici treptele astea nu-s mai bune, tot gheață! Sunteți întreagă?

Ileana s-a uitat la salvatorul ei și a amuțit. Întotdeauna zicea că nu crede în dragoste la prima vedere, că e doar o prostie poetizată. Și totuși, atunci a simțit pe pielea ei cât a greșit.

M-am dus, Mihai! Sunt pierdută! El e…

Cum e? Mihai, încruntat, dar Ileana nu l-a observat, absorbită de visare.

Nu știu cum să-ți spun… Cel mai minunat! Ileana a început să se învârtă prin cameră. Ai putea măcar să te bucuri pentru prietena ta!

Pentru prietena mea, desigur! Sunt fericit! Mihai a schițat un zâmbet forțat și-a plecat, invocând treburi urgente.

Ileana n-a dat atenție, mintea îi era în altă parte. Cu Doru a stat peste trei ani, până când au decis că sunt destul de maturi să-și croiască destinul. I-au anunțat pe ai lor, și-au depus actele la starea civilă.

Păcat că trebuie să iau o domnișoară de onoare. La ce-mi trebuie mie? De ce nu pot avea un prieten al miresei? Ileana roia prin fața oglinzii, încercând rochia de mireasă pe care i-o ajustau.

Mihai, care o adusese la croitoreasă, stătea pe canapea privind-o. Ajunsese să-și țină în frâu sentimentele, mai ales după ce croitoreasa aproape că l-a dat afară:

Nu e voie ca mirele să vadă mireasa în rochie!

Nu e mirele! a râs Ileana. E doar prietenul meu.

Prieten… a oftat croitoreasa. Interesant…

Ce are? a intrat Mihai în discuție. Oamenii nu pot fi prieteni? Ileana, mai avem treabă cu tortul; mi-aș dori să ajung un pic și pe la muncă azi.

Imediat! Ileana a fugit să-și probeze rochia, iar Mihai s-a lăsat, obosit, pe canapea.

Reflectând mai târziu la căsnicia grăbită și la primii ani împreună, Ileana se întreba: Cum de n-am văzut atunci la Doru tot ce mă enerva ulterior, ba chiar mă ustura? Trăind mereu cu ideea cavalerului salvator, era sigură că va juca mereu rolul de prințesă care va fi ocrotită și iubită. Dar uite că nu-i așa: și prinții, și rolurile lor sunt foarte diferite.

Primele semnale de alarmă au apărut după jumătate de an de la nuntă, când Ileana s-a îmbolnăvit serios. O simplă angină, tratată superficial, s-a transformat în probleme grave de sănătate. Când medicii au recomandat investigații amănunțite, unele contra cost, Doru s-a revoltat:

Ce prostii, avem bani puși de concediu! Ești tânără și sănătoasă, ce-și bat capul medicii? Doar să ne ia banii!

Ileana îl privea fără să-i vină să creadă.

Vorbești serios?

Normal!

Doru… Ileana simți nodul din gât ca-n copilărie; îi era greu să vorbească, pentru tine e mai important concediul decât sănătatea mea?

Da lasă, că nu ai nimic grav! O să mergem la soare, te relaxezi și-ți trece. Ești doar obosită! Doru a îmbrățișat-o, fără să bage de seamă că ea, pentru prima oară, nu îi răspundea la îmbrățișare.

Investigația a plătit-o tatăl ei, fără să comenteze nimic despre ginerică, dar cu gândul la ale lui.

A urmat aproape un an de recuperare și nici așa nu s-a refăcut complet. Câteva probleme cu inima au rămas. Medicii i-au recomandat doar tratament de întreținere. Așa că, când a aflat că a rămas însărcinată, au băgat-o direct în grupa de risc.

Să nu mă înțelegeți greșit, vă rog să ascultați. Trebuie să calculați riscurile, i-a spus doctorița. O sarcină presupune mare efort. Acum sunteți bine, nu aveți plângeri, dar nu știm ce va fi…

N-am ce gândi. O să nasc!

Atunci vom face totul pentru dumneavoastră.

Și chiar au făcut totul. Ultimele trei luni Ileana a stat la spital, iar Radu s-a născut sănătos. Cât a suferit Ileana, poate doar tatăl ei și… Mihai știau cu adevărat. Atunci și-a dat seama pe deplin că Doru trăia parcă pe altă lume, unde ea era doar o umbră. Când a aflat că Ileana a născut cu bine, Doru a dat de băut tuturor, a uitat complet de soție și de copil, a închis telefonul și n-a mai apărut trei zile. Ileana era disperată, îl ruga pe tatăl ei să afle dacă e totul în regulă. Când a venit, domnul Costel doar a strâns-o în brațe:

Totul e bine, să nu te stresezi!

Atunci a înțeles clar că nu era povestea ei. Nu urma să fie vreo prințesă în povestea asta. Doru s-a salvat de la divorț imediat după externare doar prin modul în care l-a privit pe Radu.

Băiatul era pentru el un miracol și se purta cu el ca atare. Se trezea noaptea, îi schimba scutecele, îl plimba, și mai târziu petrecea mult timp cu el. Dar uneori, părea iritat de copil, cerându-i Ilenei să-l ia să poată respira un pic, dar devenea apoi din nou tatăl perfect. Această dualitate ciudată o deranja pe Ileana. Cum vine asta? Când iubește, când vrea liniște… Dar fiind rare, momentele bune făceau uitate cele rele. Pentru moment…

Cât despre relația cu Ileana însăși, se dezvoltase în paralel: el cu ale lui, ea cu ale ei, fără ca traseele lor să se mai intersecteze, aproape geometric.

Radu era bolnăvicios, iar Ileanei nu-i rămânea timp să-și pună prea multe întrebări despre căsnicia ei. Alerga cu băiatul la doctor, preferând să se descurce singură, pentru că nu știa cum va reacționa Doru de data asta. Cândva putea fi răbdător, atent, asculta medicul și punea întrebări, alteori făcea scandal la orice rugăminte. Aceste oscilații au obosit-o. Așa că tatăl, domnul Costel, a ajutat-o să-și ia permisul, ocupându-se de Radu cât făcea pregătire. Apoi i-a cumpărat o mașină second, modestă, dar bună, ca să nu depindă de toanele lui Doru.

Costel știa de mult cum stau lucrurile cu Doru, dar nu se amesteca, așteptând ca fiica să hotărască ea însăși. Doar o dată, cu Radu de doi ani, după câteva nopți de coșmar cu febră și plâns fără răgaz, Ileana, epuizată, i l-a lăsat tatălui și a picat, pur și simplu, pe podeaua din sufragerie, adormind cu capul sprijinit de marginea canapelei. După ce s-a trezit, tatăl i-a zis:

Ilenuța, nu-ți dau nici sfaturi, nici nu te întreb nimic. Trebuie să știi doar atât: nu ești singură. Ți-e clar?

Tată, știu! Ileana l-a îmbrățișat. Doar că… nu-s gata încă. Să mai vorbesc despre asta nici atât. Pentru că până nu sunt sigură, Doru încă rămâne soțul meu.

Costel a dat doar din cap și a strâns-o la piept.

În tot acest timp, lângă Ileana, mereu din umbră, era Mihai. Fie să o ajute cu un medicament când n-avea cine să meargă la farmacie și Doru dispărea cu treburi, fie să-i ducă mașina la service, nu era situație pe care să n-o rezolve rapid și eficient. Ileana știa că uneori exagerează cu ajutorul cerut lui Mihai, dar nu se putea abține: singurul în care avea mereu încredere era el.

Acum, uitându-se la curtea albă, se gândește că Mihai se întoarce azi din deplasare și, dacă nu reușește să aducă doctorul acasă pentru Radu, poate îl roagă pe Mihai să-i ducă la policlinică, fiindcă iar i s-a stricat mașina, de data asta mai grav. Banii sunt puțini acum. Doru tot vorbește că investește în afaceri, iar salariul ei-ajunge doar pentru strictul necesar, fiindcă absentează mult de la lucru cu atâtea concedii medicale pentru Radu. Noroc că locuiau în apartamentul tatălui, el mutându-se deja la casă, la țară, departe de gălăgia orașului.

Ileana se uită la ceas și sună la policlinică. Norocul face ca doctorița de familie să fi terminat concediul și vine imediat la domiciliu.

Ileana lasă telefonul și începe să pregătească micul dejun, când pe ușă intră, somnoros, Doru.

Ce-i iar? De ce v-ați fâțâit toată noaptea?

Radu e bolnav, răspunde sec Ileana.

Și pentru asta era musai să nu doarmă nimeni? Mă rog, tot n-am odihnit. Mă duc la duș, fă-mi ceva rapid de mâncare, că am treabă.

Ileana tace și se apucă de gătit. Gătea mai mult pentru Radu, fiindcă el, chiar și bolnav, iubea mâncare pentru însănătoșire, cum îi spunea Ileana. Astăzi îi făcea clătite, știind că și Doru le mănâncă, așa că nu va avea comentarii.

Te-ai văzut cu tatăl tău?

Nu, încă.

Și de ce tot amâni?

Ți-am spus deja că nu vreau discuții pe tema asta. Și nu o să-i cer să treacă apartamentul pe numele nostru.

Încăpățânarea ta mă scoate din sărite! Eu plătesc pentru apartamentul ăsta și tot ca musafir trăiesc aici. Mereu ai nevoie de bani ba pentru tine, ba pentru Radu. Muncesc ca robul, iar de concediu de când n-am mai avut parte?

Doru mai bombănea ceva, dar Ileana deja nu-l mai asculta. Simți brusc că în ea s-a rupt ceva. Acel fir care încă îi lega, pe care încă se țeseau amintirile primele întâlniri, sărutările, ziua nunții, nașterea lui Radu…

Foarte încet, a lăsat spatula pe masă și s-a întors spre Doru:

O să spun o singură dată și te rog să asculți, l-a oprit scurt. Azi îți faci bagajul și pleci. Divorțăm, Doru. Așa cum am trăit în ultimii trei ani, eu nu mai pot, și cred că nici pe tine nu te mai mulțumește nimic. Cine, ce a plătit, nu mai contează și nici nu discutăm. Să ne gândim la Radu, la faptul că el are nevoie de ambii părinți, chiar dacă nu vom mai trăi împreună.

Doru a început întâi mirat să o asculte, apoi a vrut să intervină, dar s-a oprit, și-a dat ochii peste cap și s-a ridicat de la masă.

Gata? Hai, mai gândește-te până diseară la ce spui. Poate îți vine mintea la cap. Diseară mă întorc și vreau să fii om.

N-ai înțeles. Am decis, Doru. Tu mă cunoști de atâta timp. Ce crezi că înseamnă asta?

Înseamnă că nu ești în toate mințile. Ce ți-a venit? Crezi că te vrea cineva cu copil după tine? Hai că-i bună! Să vezi tu după.

Cum crezi. Ileana s-a întors la aragaz, mușcându-și buzele să nu plângă.

Doru a ieșit fără să mai spună nimic și, după ceva timp, Ileana a auzit cum se trântește ușa de la intrare. S-a trântit pe scaun și s-a lăsat pradă lacrimilor cât timp Radu dormea. Când i-a auzit pașii chicotind spre bucătărie, și-a șters repede ochii și i-a pus farfuria în față.

Ei, domnule pacient care se însănătoșește văzând cu ochii! Vrei mic dejun?

N-am prea multă poftă, mami. Acum mă doare și capul.

Dar clătitele pot ajuta la durerea de cap?

Da! Radu a zâmbit șmecherește. Cu dulceață!

Cum altfel?

După ce doctorița a venit, i-a dat tratament și rețetă, Ileana s-a pregătit să meargă la farmacie și era gata să sune la tatăl ei, când a auzit bătăi în ușă. Numai Mihai bătea așa, niciodată nu folosea soneria, ăsta era codul lor.

Salut!

Salut! Cum sunteți? Mihai ținea în mâini o cutie cu o mașinuță. Ileana realiză că nici nu-și amintește când ultima dată Doru a cumpărat ceva pentru Radu. De aniversări, ziua copilului, Crăciun, mereu ea se ocupa. Mihai nu venea niciodată fără ceva pentru băiat.

Iarăși e bolnav Radu. Stai cu el puțin? Fug la farmacie rapid.

Nicio problemă. Sau, hai, dă-mi lista și mă duc eu.

Ileana a scos lista din geantă și i-a dat-o lui Mihai.

Imediat ce Mihai a ieșit, telefonul Ilenei a sunat.

Doamna Ilenuța Costin?

Da.

Vă sunăm de la Spitalul Județean. Tatăl dumneavoastră a fost internat la noi.

Ce s-a întâmplat? Ileana a strâns telefonul cu putere.

Infarct. Starea e serioasă.

Vin imediat.

Se învârtea prin casă, pierdută, fără să știe ce să facă mai întâi. Tatăl nu se plânsese niciodată de inimă și abia acum a realizat cât de ușor poți să pierzi pe cineva drag într-o clipă.

A sunat la Doru, din instinct.

Doru…

Ce? Te-ai răzgândit? Poate mă răzgândesc și eu

Doru, tata e la spital. Infarct.

Și? Ce vrei de la mine? Oricum ziceai că divorțezi, nu?

Ileana s-a uitat la telefon și a închis.

Când Mihai s-a întors din farmacie, a găsit-o pe Ileana în hol, gata de plecare.

Unde te duci?

Tata e la spital. Infarct.

N-a mai fost nevoie de explicații. Mihai a alergat la mama lui, iar tanti Anișoara a rămas la Radu. Ileana și Mihai au plecat la spital.

Au așteptat până seara vești de la medici. Au stat pe banca de la Urgențe, tăcând. Până când Ileana a rupt tăcerea:

Mulțumesc… Ce bine că ești cu mine.

Ileana, să nu uiți niciodată: eu voi fi mereu cu tine…

Știu, Mihai. Știu acum totul…

Medicul, ieșit după o oră, a găsit-o pe Ileana dormind cu capul pe umărul lui Mihai. El a trezit-o cu grijă.

L-am mutat pe tatăl dumneavoastră la salon. Va fi o recuperare grea, dar ce era mai rău a trecut. Mergeți acasă. Informați-vă la infirmierie de programul de vizite, mâine puteți veni la el.

Ileana l-a luat în brațe pe Mihai și a plâns, simțind cum odată cu lacrimile se scurge toată durerea adunată în ea în ultimii ani.