Victor conducea mașina printr-o zonă rurală, când a observat dintr-odată o tânără stând pe marginea drumului. Era deja târziu, iar în jur nu mai era nimeni altcineva. A tras pe dreapta. Mă puteți lua cu mașina? l-a întrebat fata. Bineînțeles. Pe aici nu prea mai circulă nimeni la ora asta. Probabil că aștepți de mult? Da, a răspuns ea și dintr-odată a început să plângă. Victor se uita surprins la ea.
Victor pornise la drum cu camionul său. În cabină mirosea minunat a plăcinte cu cartofi, preferatele lui. Mama i le pregătise special, să aibă de drum.
Deși era sărbătoare, el trebuia să lucreze avea de livrat un transport important.
A întins mâna, a luat o plăcintă încă fierbinte și a savurat-o pe îndelete. Apoi a dat drumul la radio, iar muzica veselă i-a ridicat moralul.
Când s-a lăsat întunericul, Victor ajunsese deja la un sat de marginea șoselei și, trecând pe lângă stația de autobuz, a văzut fata care făcea cu mâna, sperând să oprească vreo mașină.
A oprit. Fata, care probabil înghețase de atâta așteptat, s-a apropiat repede de camion.
Mă luați, vă rog? a întrebat ea.
Se vedea că-i era frig.
Desigur, urcă. Pe drum nu mai vine nimeni la ora asta. Probabil că aștepți de mult?
Da, de mult, a spus fata și, dintr-odată, a izbucnit în plâns.
Victor s-a uitat nedumerit la ea.
Ți s-a întâmplat ceva? a întrebat el.
Înghițind cu greu lacrimile, ea a început să povestească:
Mă cheamă Florica. Azi, pentru că e Sfântul Vasile, e sărbătoare, vin și două zile libere la rând. O colegă m-a invitat la casa bunicilor ei, la țară, să petrecem împreună. Soțul ei urma să facă mici, masă mare, atmosferă de sărbătoare. Mi-a zis să o sun când ajung, că vine să mă ia de la stație, că-i aproape de magazin.
Am acceptat, că tocmai înainte de Crăciun m-am despărțit de prietenul meu. Mă invita special ca să nu stau singură acasă și să mă întristez.
Așa că m-am urcat în autobuzul care scria spre Grădinari, am ajuns, am coborât, am sunat-o.
Mi-a zis să intru în magazin și vine în cinci minute.
Dar când m-am uitat în jur, era pustiu. Satul era la o distanță de vreo trei sute de metri de stație.
M-am uitat la autobuzul care deja se depărta și am văzut scris pe el Răzeni.
Am nimerit în alt autobuz și de fapt satul Grădinari era în partea cealaltă.
Autobuzul a plecat am strigat după el, dar șoferul n-a auzit. Pe urmă, după vreo două ore, mi-am dat seama că acela a fost ultimul autobuz.
Nu veneau deloc mașini spre oraș. Am vrut să pornesc pe jos spre sat, dar tot am sperat să mă ia cineva cu mașina.
Așa am stat, de fapt, am așteptat, aproape trei ceasuri.
Dacă nu apăreați dumneavoastră, nu știu ce făceam. Vă mulțumesc din suflet
Hai să trecem la tu, i-a spus zâmbind Victor.
Fata a dat din cap zâmbitoare.
Lui Victor îi plăcea tare mult Florica: naturală, caldă, deloc fițoasă. Se vedea că e pe picioarele ei. A oprit camionul și i-a spus:
Acum, că te-ai încălzit, hai să și mâncăm ceva. Mama face cele mai bune plăcinte cu cartofi.
Au cinat împreună. Florica avea și ea în geantă ceva mezeluri, brânză și o tabletă de ciocolată neagră.
Apoi s-au pregătit de culcare Florica sus, pe patul cabinei, Victor pe scaune. Când se pregăteau să adoarmă, fata a întrebat:
Victor, tu ești însurat?
Nu.
Dar de ce?
Tocmai am întâlnit o fată care îmi place, dar nu i-am spus încă.
Am înțeles.
Hai să dormim acum, trebuie să ajung la timp cu marfa.
Drumul a decurs fără probleme, Florica râdea spunând că nu a mai avut parte de o aventură ca asta și că, de fapt, îi pare bine că s-a întâmplat așa.
Pe drum, Victor se convingea tot mai mult că soarta i-o adusese în cale pe Florica.
Când au ajuns aproape de oraș, Victor i-a cerut numărul de telefon.
Și fata aceea care ți-a plăcut?
Despre tine vorbeam, a râs Victor. Tu chiar îmi placi și vreau să continuam să ne cunoaștem, dacă și tu ești de acord.
Sigur, și tu îmi placi, ești un om bun, nu m-ai lăsat la greu și te-ai purtat ca un adevărat bărbat.
Victor și Florica s-au căsătorit în aprilie. Așa ceva numesc oamenii destinLa nunta lor, când dansau încet pe Om bun de Nicu Alifantis, Florica i-a șoptit lui Victor la ureche:
Cine ar fi crezut că două bilete de autobuz greșite pot schimba o viață întreagă?
Victor a râs și i-a strâns mâna în a sa. În jur, neamuri și prieteni se bucurau alături de ei, iar soarele apunea peste satul unde totul începuse dintr-o confuzie. În acea seară, la ieșirea din sala de festivități, unul dintre copii a găsit pe jos o plăcintă mică, uitată semn că mama lui Victor lăsase, din nou, norocul lor să le poarte drum.
Așa a înțeles Victor că nu toate drumurile greșite sunt rătăciri; uneori, tocmai ele duc acolo unde ai visat dintotdeauna să ajungi. Lângă Florica, cu sufletul liniștit, și-a dat seama că din toate marile aventuri, cea mai frumoasă era abia la început.
