Victor mergea cu camionul său pe un drum îngust din Bărăgan când, pe înserat, a zărit la marginea șoselei o fată. Era liniște în jur, nici țipenie de om ori altă mașină. Victor a încetinit și a tras pe dreapta.
Mă duceți puțin? l-a întrebat fata, cu glas stins.
Sigur că da, răspunse Victor, uitându-se în toate părțile. Pe aici nu prea mai circulă nimeni la ora asta. De mult aștepți?
Da, de ceva vreme, îngână fata și, deodată, îi răbufniră lacrimile.
Victor o privi mirat. Tocmai terminase de savurat un colț de plăcintă cu cartofi, coaptă de mama dimineață, special pentru drum. În cabină mirosea a copt și a sărbătoare.
Era zi de Sfântul Ion, dar Victor lucra; trebuia să livreze marfa la timp, chiar și în duminică. Ca să-și înveselească firea, dăduse radioul mai tare pe un program cu melodiile lui vesele și simțea cum și sufletul îi tresaltă.
Pe când trecea de ieșirea din satul Siliștea, la lumina farurilor, zări fata încercând să oprească vreun autoturism la stația veche de autobuz de lângă dugheană. Era cu spatele încovoiat de frig și cu haina strânsă la piept.
Victor opri motorul, iar fata se apropie grăbită, vădind ușurare și o undă de speranță. Se vedea că-i era frig.
Mă luați cu dumneavoastră? întrebă ea din nou.
Urcă, nu-s prea multe mașini pe aici la ora asta, îi spuse Victor. E târziu. De mult tot aici stai?
Da, de trei ceasuri, șopti fata și lacrimile o năpădiră.
Ți s-a întâmplat ceva? întreabă Victor cu o voce blândă.
Fata, sughițând printre suspine, începu să povestească:
Mă cheamă Doinița. Azi e Sfântul Ion, vin zilele libere. O colegă de la serviciu m-a invitat la ea la țară, la Chirileni, să sărbătorim. Zicea că soțul ei se ocupă de grătar, că masa va fi plină și veselia mare. Mi-a zis să o sun când ajung, că vine după mine la stația de autobuz, fiind chiar lângă magazin.
Fiindcă înainte de Crăciun m-am despărțit de băiatul cu care eram, am acceptat să nu stau singură acasă.
Am urcat într-un autobuz care mă gândeam că duce la Chirileni. Am ajuns, am coborât, am sunat-o. Ea mi-a zis să intru un pic în magazin și vine în cinci minute. Dar uitându-mă bine, am văzut că, în jur, era numai câmp. Satul abia se vedea la vreo 300 de metri. Atunci am citit pe autobuz Ciuciuleni. Îl încurcasem și Chirileni era tocmai în cealaltă direcție.
Autobuzul deja plecase. Am strigat după el, dar șoferul nu m-a auzit. Iar, după două ore de așteptare, am priceput că fusese ultima cursă din ziua aceea.
Nici urma de mașini spre oraș, nici picior de om. Am vrut să merg spre sat, dar ceva mă ținea pe loc, anticipând poate norocul unui autostop salvator.
Așa am stat, ba în picioare, ba ghemuită, aproape trei ceasuri Dacă nu apăreați, nici nu știu ce m-aș fi făcut. Vă mulțumesc din suflet
Victor zâmbi cald.
Hai să facem ca între prieteni, Doinița. Să ne tutuim.
Doinița i-a întors zâmbetul, iar privirea i s-a mai înseninat. Lui Victor îi plăcea de ea: era o fată simplă, frumoasă și cu bun-simț, nu genul mofturos. Se vedea că se descurcă singură în viață.
Opri mașina puțin după sat și spuse:
Acum că ne-am încălzit, ar fi păcat să nu profităm de plăcintele mamei mele. Numai bune cu cartofi și brânză
Au cinat împreună. Doinița avea în geantă o bucățică de caș, ceva mezeluri și o tabletă de ciocolată amăruie.
Când s-au pregătit să doarmă, fata pe patul de sus, Victor pe scaunele din cabină, Doinița îl întrebă, deodată:
Victor, tu ești însurat?
Nu, încă
Dar de ce?
Tocmai ce am cunoscut o fată care-mi place și n-am apucat să-i spun încă ce simt
Am înțeles.
Hai la somn, că mâine dimineață am drum lung cu marfa.
Pe drum, Doinița râdea: nu trăise niciodată o întâmplare atât de neprevăzută. Acum chiar se bucura că greșise autobuzul.
Victor, pe măsură ce orele treceau, era tot mai convins că soarta i-a scos în cale o fată deosebită. La întoarcere, când întrau deja în Chișinău, Victor și-a luat inima-n dinți și a cerut numărul ei de telefon.
Dar cum rămâne cu fata care-ți plăcea?
Tocmai despre tine vorbeam! izbucni Victor în râs. Mă bucur mult că te-am cunoscut M-aș bucura să continuăm această prietenie, dacă și tu vrei.
Și mie mi-a plăcut de tine, ești bărbat de încredere, ai știut să fii sprijin la necaz și ai fost demn pe drum. M-aș bucura să ne mai vedem!
În aprilie, Victor și Doinița s-au cununat la biserica din sat. Așa se întâmplă, oameni buni când norocul îți iese în cale când nici nu te aștepți, și viața ți se schimbă într-o singură seară de iarnă.
