Jurnalul meu. Viața după divorț
Ilinca, de ce te încăpățânezi așa? Mama, Mariana, avea acel ton de om care explică niște lucruri evidente unui copil năzdrăvan, cu o blândețe condescendentă ce mereu mă strângea pe dinăuntru. Dragoș e un bărbat excepțional! Șarmant, deștept, cu un salariu bun și un apartament în Chișinău. Ce altceva ți-ai putea dori?
Am lăsat lingura pe care o învârteam absent în supă și am ridicat privirea spre mama. Mâinile îmi tremurau ușor le-am ascuns repede sub masă, doar ca să nu observe.
Mamă, m-a înșelat. am rostit încet, privind-o direct în ochi. Nu o dată, nu de două ori sistematic. După doar jumătate de an de căsnicie am adunat atâtea dovezi încât judecătorul nici nu a vrut să ne mai dea timp de împăcare. Ți-ai da seama? Chiar și un străin a văzut că relația noastră era dincolo de salvare!
Și ce dacă? Mariana a ridicat din umeri și și-a aranjat șorțul, ca și cum elimina o nimica toată. Toți bărbații așa-s. Ține minte: un bărbat nu calcă strâmb dacă soția știe să-și țină familia aproape! Trebuia să ai mai multă grijă de tine: să mergi la sală, să-ți schimbi coafura. Aveai alternative, dar ai ales direct divorțul!
Am oftat. Parcă valurile reci ale oboselii mă acopereau din nou. Discuția aceasta era deja reluată, iar și iar, în ultimele două săptămâni, mereu după același tipic. După divorț, m-am mutat la mama apartamentul meu, moștenit de la bunica, era dat încă în chirie. Așteptam să se elibereze, să reușesc și eu, măcar o dată, să simt că am cu adevărat spațiul meu un loc doar al meu, unde să pot respira fără nod în gât.
*************
Când soneria de la ușă a răsunat strident în hol, am știut imediat cine era. Dragoș. Din nou. Mi s-au înmuiat genunchii. Mama, parcă dinadins, îl invita mereu, ignorând toate protestele mele, luându-mi parcă râsul și suferința în glumă.
Ilinca, a venit Dragoș! a strigat Mariana din bucătărie, cu un entuziasm de copil la sărbători. Intră, dragule! Nu sta în prag!
Încleștasem atât de tare lingura în palmă, încât o simțeam recișoară în piele. O greutate amară mi-a cuprins pieptul, iar un nod mi s-a oprit în gât.
Nu vreau să discut cu el, mamă am reușit să spun aproape șoptit, sperând că vocea să nu-mi trădeze tremurul.
Nu te întreabă nimeni! a izbucnit brusc Mariana, brăzdându-i fața cu o umbră de dispreț. Cât stai sub acoperișul meu, respecți regulile mele, clar?
Am simțit cum lacrimile se ridică, dar am strâns din dinți și le-am înghițit. M-am ridicat brusc, aproape răsturnând ceaiul, am trecut repede pe lângă mama și pe lângă Dragoș, care încă se descălța în hol, și am tras ușa balconului. Mirosul lui de aftershave amar, cu note lemnoase mi-a tăiat respirația.
Ilinca, stai puțin! vocea lui era ca de obicei un amestec fals de grijă, care nu făcea decât să mă irite.
Nu am răspuns. Am ieșit afară și am trântit ușa balconului după mine. Aerul rece m-a izbit, dar nici nu l-am simțit. M-am agățat tare de balustradă, cu degetele încleștate, privind aliniamentul blocurilor gri, luminile rare din apartamente, silueta grăbită a vreunui trecător cu umbrelă. De undeva, de jos, se auzea sunetul tomberonului de gunoi, de undeva de deasupra, se auzea muzica unui radio o melodie veselă, care, în acel moment, era doar o batjocură.
Să plece cât mai repede, mi-am zis, strângându-mă și mai mult în cardiganul subțire, care nu avea nicio șansă să mă încălzească. Din bucătărie se auzeau vocile, sunetul apei și râsul mamei, un râs ușor și nepăsător, ca și cum nu se întâmplase nimic, ca și cum nu stăteam pe balcon, tremurând de durere.
Minutele păreau să curgă vâscos, interminabil. Înghețam încet. Dar nu voiam să intru. Am tras aer adânc, încercând să ignor orice alt zgomot din apartament.
Deodată, ușa balconului a scârțâit. Am tresărit când am văzut că Dragoș a ieșit după mine.
Ilinca, hai să vorbim ca doi oameni, te rog.
Nu avem ce discuta i-am întors privirea către stradă, privind ploaia pe geamul vecinilor.
S-a apropiat un pas.
Am înțeles greșelile mele. Sunt alta persoană. Hai să ne mai dăm o șansă. Promit.
Nici măcar nu ți-ai cerut scuze cu adevărat! m-am întors spre el, privind cu amărăciune Tu vrei doar ce-ţi e comod, nu iubire, şi nu prea-ți pasă decât de tine. Nu m-ai respectat niciodată.
Am încercat să intru, dar ușa era încuiată. Desigur, mama avea grijă de asta.
Mamă! am strigat printre suspine. Dă-mi drumul!
Mariana a apărut imediat cu zâmbetul ei de sărbătoare, cu șorțul cu cireșe pe ea, ținând o cană de ceai aburind.
Ce vă împiedicați aici? Haideți la masă, am pregătit mâncare. E ceai cu mentă, cum vă place!
Am trecut pe lângă ea fără să mai spun nimic, cu o furie mocnită nu doar pe Dragoș, ci şi pe mama care insista să-mi invadeze viața ca și cum n-aș fi contat cu nimic.
Mamă, te rog nu-l mai chema. E alegerea mea cu cine vorbesc sau nu.
Ești prea încăpățânată Mariana a oftează, oftând din greu. Trebuie să fii mai înțeleaptă, să ai răbdare, să nu-ți pierzi familia pentru o prostioară.
Mi-am mușcat buzele, abținându-mă să îi spun cât de dureros este să simți tot timpul că nu ai niciun cuvânt de spus în ceea ce ar trebui să fie viața TA.
M-am retras în camera mea, închizând cu putere ușa. Aerul era greu nici nu am deschis geamul dimineața. M-am așezat pe marginea patului, cu pumnii strânși pe lângă genunchi ca să scap de tremurat.
În bucătărie, se auzea încă vocea mamei, veselă, triumfătoare, parcă după o mică victorie. Dragoș vorbea și el calm, cu același ton pe care îl folosea când voia să mă convingă să tac atunci când îl prindeam iarăși flirtând. Mi se făcea greață numai auzind.
Cum de mai are tupeul să vină?!, mi-am zis, intrând cu unghiile în palme. Trei colege într-o jumătate de an de căsnicie! Și astea-s doar cele pe care le-am aflat eu
După vreo jumătate de oră, sunetele s-au stins, iar uşa de la intrare s-a închis surd, ca și când ar fi tras după sine toată energia din casă.
Pe masă, mama pusese o tartă cu vanilie aroma mă lovea cu amintiri, dar m-am abținut să mă așez. Nu aveam nevoie acum de consolarea asta falsă.
Nu mai fi așa supărată a venit Mariana cu tarta. Dragoș chiar regretă. Eu i-am spus: Trebuie să-i demonstrezi Ilincăi că s-a schimbat.
Nu vreau demonstrații. Nu vreau să-l mai văd. Vreau doar puțină liniște până mă mut! i-am spus, simțind cum greul din suflet devine insuportabil.
Ea s-a așezat obosită la masă.
Ești prea radicală. Nimeni nu e perfect. Poate și tu l-ai împins cu ceva, nu? Trebuia să ai grijă la anumite lucruri, la felul cum arăți, să fii mai atentă cu el
Și el trebuia să fie fidel! i-am tăiat-o rece. Atât de greu era? Să fii loial?
**************
Dragoș a continuat să apară, ca o umbră a trecutului care nu mă lăsa. Ba cu flori la ușă, ba cu bomboanele pe care le iubeam când eram mică. Ba îl vedeam stând sub geamul nostru, făcându-se că trece întâmplător pe acolo.
Într-o zi, a venit cu un buchet de trandafiri eu și cu bomboane cu vișine.
Pentru tine, fără motiv a spus el, cu acele dâre de vulnerabilitate care mă făceau cândva să cedez.
Dar nu mai era niciun farmec chipul lui era numai oboseală și zâmbet fals.
Nu, mulțumesc l-am refuzat, aproape rece. Și te-am rugat să nu mai vii.
Dar nu pot să te uit
Ai uitat destul când aveai de ales între mine și altele. Acum e trecut.
Părea că înțelege. A plecat, dar mama era deja pregătită să-l invite. Îl trăgea de braț în bucătărie, lăudând trandafirii, iar eu m-am retras, mușcându-mi limba să nu urlu.
Am auzit-o spunându-i: Tu continuă, Dragoș, vino, că Ilinca e iertătoare. Oricât s-ar supăra, îi va trece.
Mi-am înfundat urechile cu palmele și m-am aruncat pe pat cu caietul de desen, conturând forme haotice până ce mintea mi s-a limpezit.
*************
Timpul a trecut. Am reușit să mă mut în apartamentul meu, aproape de locul de muncă. Mi-am făcut noi prietene și am început, timid, să merg la yoga. Mi-a prins bine să simt că am control asupra propriului trup și asupra propriei vieți.
Acolo, la yoga, l-am cunoscut pe Radu antrenorul. Nu era cu nimic asemănător lui Dragoș: nu promitea stele, nu făcea complimente goale, dar era prezent mereu, asculta, iar în prezența lui mă simțeam în siguranță.
Cu Radu m-am simțit pentru prima oară după mult timp liberă și reală.
Când i-am spus mamei de el, reacția a venit instantaneu:
Cine e? Ce statut are? Unde stă? Are apartament? fiecare întrebare era mai aspră decât cealaltă.
Instructor de yoga, chiriaș în Râșcani, și atât i-am răspuns, în ciuda nodului din gât.
Mariana a pufnit, strâmbând din nas.
Adică nimic? O să stai toată viața în chirie? Sau îl aduci la tine să-l întreții?
Nu-mi pasă câți bani are, mamă. Ce contează e că mă respectă și mă simt bine cu el.
Respect și Dragoș te respecta, doar că tu nu știi aprecia. Nu-i destul să fie gentil, trebuie să-ți ofere stabilitate.
Am închis ochii, știind c-o discuție nu o va schimba. Pentru ea, sensul fericirii e simplu: bărbat cu casă, mașină și, eventual, funcții publice.
Cu Radu, timpul a trecut încet, dar sigur. Povesteam mult, găteam împreună, visam. Când, după jumătate de an, m-a întrebat dacă vreau să-i fiu soție, în parc, printre frunzele de primăvară, am spus da cu toată inima.
Știam că va urma un alt val de ceartă cu mama. Și nu m-am înșelat.
Nu poți te mărita cu el! mi-a spus, stând în hol, încrucișând brațele O să regreți amarnic. Îți faci viața praf.
Mamă, vreau doar să fiu fericită. Nu e de-ajuns?
Nu e! Nu vezi mai departe de nasul tău!
*****
Nunta a fost mică, exact așa cum am visat. Doar câțiva prieteni și rude apropiate de-ai lui Radu. Rochie simplă, fără zorzoane, Radu într-un costum clasic. Când am spus Da, am știut că fac un pas pentru mine, nu pentru altcineva.
Mariana nu a venit la cununie. În schimb, mi-a trimis un buchet de crini cu panglică neagră și o notiță: Poate o să-ți revii. Am privit mult acei crini, apoi i-am dat deoparte. Mă durea, dar am decis să nu-i dau voie să mă oprească.
Și tot ea l-a convins pe Dragoș să vină la ZAGS. L-am văzut când am ieșit de mână cu Radu stătea lângă o Dacia, cu mâinile în buzunar.
Ce cauți aici? am întrebat, calmă, dar epuizată.
Mama ta a zis că regreți și nu poți să refuzi, altfel n-aș fi venit.
O să mai spună multe l-a apărat Radu, strângându-mă de mână. Dar nu are mereu dreptate.
O să-ți pară rău, știi unde mă găsești dacă n-o duci bine a zis Dragoș, zâmbind fals.
Am simțit doar un gust slab de amărăciune. Nimic mai mult.
***
După nuntă, am hotărât cu Radu să acceptăm oferta de lucru din Cluj. Un oraș mare, energic, cu perspective noi. Am acceptat fără tăgadă. Aveam nevoie de un nou început, unde să nu mă bântuie trecutul.
Înainte de plecare, am mers să-mi iau rămas bun de la mama. Stătea cu spatele la fereastră, privind acoperișurile gri ale Chișinăului.
Plecăm am spus simplu. La celălalt capăt al țării.
Și ce? răspunsul i-a fost sec, cu voce stinsă. Fugi de necazuri?
Nu fug, mamă. Mă duc către fericire. Vreau să faci parte, dar doar dacă respecți ce aleg eu.
Mariana s-a întors brusc, cu ochii plini de ciudă și deznădejde. A început să ridice vocea.
Ce-ți poate da el? Securitate? Posibilități? Vrei să trăiești din chirie, cu un instructor de yoga? Dragoș te putea întreține
Am simțit cum valul acela obositor mă cuprindea iar. De câte ori nu încercasem să-i explic că nu banii și statutul definesc fericirea? Am inspirat profund, întâlnindu-i ochii.
Radu e omul care m-a liniștit, m-a îmbărbătat, m-a făcut să mă simt eu însămi. Și da, a adus în viața mea ceea ce Dragoș nu a adus niciodată: liniște. Liniște, mamă. Și un respect real. Asta contează pentru mine.
Liniște? În chirie, cu incertitudini? Dragoș ți-ar fi dat tot
*******
Nu am știut că, în seara aceea, mama a sunat la Radu. Împachetam cutii când telefonul lui a vibrat, număr necunoscut.
Radu, dragă, Ilinca e atât de impulsivă Nu realizează ce face. Când o să regrete, va fi prea târziu.
Radu a ascultat calm, încordat.
Înțelegi, ea încă nu l-a uitat pe Dragoș, nu-i așa? Tu ești doar o distragere.
Doamnă Mariana, vă mulțumesc că vă pasă, dar știu ce face Ilinca. Am încredere în ea și în noi, i-a replicat, rece, dar politicos.
Ai să vezi că se va întoarce. O să regrete. Și atunci, Dragoș tot aici va fi.
Îmi pare rău, dar eu cred în alegerile noastre. Acum e rândul nostru, nu al dumneavoastră.
*****
A doua zi am mers iar la mama voiam o despărțire frumoasă, nu doar reproșuri. Am dus o cutie cu biscuiții ei preferați și un buchet modest de margarete.
Dar m-a întâmpinat tot cu învinuiri.
Nu vrei să te mai gândești? O lună măcar. Stai, mai vezi, poate te-ai pripit!
Gata, mamă. Eu și Radu plecăm. Avem deja casă și job, totul e pe linie.
Te-a convins? Te-a legat de el? Vrea să te țină departe ca să nu-mi ceri ajutor? Ilinca, toți bărbații vor control. Pe Dragoș îl știai ce vrea. Ăsta doar ascunde sub bunătate.
Am rămas fără cuvinte. Era atât de departe de cine sunt eu
Chiar crezi asta? Crezi că manipulează? Chiar crezi?
Așa sunt bărbații. Toți.
Ajunge, mamă! Nu mai suport să fiu tot timpul îndoielii și criticii tale.
Am vrut să plec, dar m-a apucat de mână, strâns.
Sunt mama ta. Vreau doar ce-i mai bun.
Ce-i mai bun aleg eu, nu tu. Aleg viața mea, pe Radu, noua noastră casă, libertatea de a respira fără teama că greșesc orice pas.
A dat drumul mâinii, suferindă.
Așa ai ales? Pentru un bărbat mă lași?
Nu te părăsesc pe tine, mamă, ci felul în care te comporți cu mine. Vreau să mă iubești așa cum sunt, nu așa cum vrei tu. Și, dacă nu poți, mai bine luăm distanță. Poate, cu timpul, ne vom regăsi.
Cum știi tu a murmurat, întorcându-se spre geam, cu umerii tremurând.
Am privit încă o clipă spatele ei, firele albe din păr, mâna agățată de pervaz. Aș fi vrut s-o îmbrățișez și să-i spun că va fi bine. Dar ar fi fost o minciună. Am ieșit pe tăcute. În buzunarul hainei aveam telefonul nou, cu un număr pe care nu il va ști. Poate ne vom găsi din nou, cândva. Dar acum am nevoie de acest aer: liber, al meu, clar.
