Viața după divorț
Ilinca, dar de ce te încăpățânezi așa? vocea Eugeniei suna ca și cum ar fi vorbit cu un copil neînțelept, cu acea notă de răbdare condescendentă pe care Ilinca nu o putea suferi. Marius e un bărbat deosebit. Arată bine, e inteligent, are salariu bun și apartament în Chișinău. Ce-ți mai dorești de la viață?
Ilinca a lăsat lingura cu care amesteca ciorba și a ridicat privirea spre mama ei. Degetele îi tremurau ușor grăbită, le-a ascuns sub masă, ca să nu observe Eugenia.
Mamă, m-a înșelat, a spus ea încet, privind-o drept în ochi. Nu o dată, nu de două ori, ci mereu. În șase luni de căsnicie am adunat atâtea dovezi, că și judecătorul a spus direct: Fără perioadă de împăcare, clar că nu se poate repara acest mariaj! Îți dai seama? Un străin a văzut că nu mai am ce salva din căsnicia asta!
Și ce dacă? Eugenia a ridicat din umeri și a aranjat șorțul cu cireșe, ca și cum ar fi alungat o problemă măruntă. Toți bărbații așa-s. Și să ții minte: de la o soție bună nu pleacă nimeni! Tu trebuia să lucrezi asupra ta. Să te duci la niște cursuri, la sală, să schimbi tunsoarea. Dar tu, repede divorț!
Ilinca a oftat adânc, simțind cum o copleșește oboseala apăsătoare. Discuția asta se repeta de-a lungul ultimelor două săptămâni și întotdeauna după același scenariu. După divorț s-a mutat temporar la mama, căci apartamentul moștenit de la bunica era încă închiriat. Ilinca aștepta să elibereze chiriașii și să-și aranjeze adevărata ei casă un loc pentru sufletul ei, unde să respire liniștită și liberă.
****
Când soneria stridentă și insistentă a răsunat la ușă, Ilinca a știut pe dată: era Marius. Din nou. I s-a oprit inima pentru o clipă, palmele i s-au umezit. Mama, ca de obicei, îl invita fără ezitare, ignorând rugămințile fetei, ca și cum n-ar vedea sau n-ar vrea să-i vadă suferința.
Ilinca dragă, a venit Marius! a anunțat Eugenia, ieșind din bucătărie cu fața luminoasă, aproape copilăroasă. Intra, băiete, hai, nu sta în prag! strigă ea spre antreu, cu atâta ospitalitate încât Ilincăi i s-a făcut rău.
A strâns lingura în pumn până i s-au albit încheieturile, iar metalul rece i-a zgâriat pielea. Un nod i s-a format în gât și greutatea apăsătoare i-a cuprins pieptul.
Mamă, nu vreau să vorbesc cu el, a spus încet, făcând efort să nu-i tremure vocea.
Dar cine te întreabă pe tine? replică Eugenia, tăios, cu o grimasă nervoasă. Asta e casa mea. Când locuiești la mine, respecți regulile mele.
Lacrimi îi crescuseră pe sub pleoape, dar Ilinca s-a abținut, stând dreaptă. S-a ridicat, aproape răsturnând ceașca de ceai, și a trecut pe lângă mama și fostul soț tocmai își scotea pantofii în antreu îndreptându-se spre balcon. Parfumul lui, același apăsător, cu iz de lemn, i-a trezit o greață veche.
Ilinca, stai! a chemat-o Marius, pe un ton prefăcut grijuliu, care doar i-a întețit iritarea.
N-a răspuns. A deschis brusc ușa balconului și a ieșit, trântind după ea. Aerul rece i-a pătruns sub pulover, înțepându-i gâtul și urechile, dar ea nici nu l-a simțit. S-a rezemat de balustradă, strângând-o tare, privind spre blocurile cenușii, luminile rare, umbrele unui trecător grăbit cu umbrela. Din stradă se auzea huruitul mașinilor de gunoi; dintr-un apartament de peste drum răzbătea o melodie veselă, care părea cruntă ironie.
Doar să plece cât mai repede…, gândea Ilinca, învelindu-se mai bine cu cardiganul. O auzea pe mama povestind vesel ceva lui Marius în bucătărie, clinchet de vase, curgerea apei, râsul ei limpede și fals de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, de parcă fata aceea nu stătea pe balcon în frig, încercând să-și adune firele sfărâmate ale vieții.
Minutele curgeau ca mierea groasă. Ilinca începuse să amorțească: degetele-i erau sloi, urechile ardeau, umerii îi tremurau. Nu voia să se întoarcă în casă. A tras adânc aer în piept, încercând să-și liniștească mintea, și a închis ochii, concentrându-se pe vuietul orașului, glasuri îndepărtate orice, numai să nu se mai gândească la ce se întâmpla dincolo de perete.
Deodată ușa a scârțâit. S-a întors brusc. Marius era pe balcon.
Ilinca, s-a oprit la doi pași de ea, cu mâinile în buzunare, aplecat ușor să-i prindă privirea, hai să discutăm ca oamenii.
N-avem ce discuta, a întors capul spre stradă, privind stropii de ploaie rămași pe geamul vecinilor, încercând să-și domolească tremurul interior.
Ascultă-mă… a pășit spre ea, Ilinca-i simțea prezența în tot corpul, în fiecare fibră. Chiar am înțeles unde am greșit. M-am schimbat. Hai mai încercăm. Promit, va fi altfel.
Nici măcar nu ți-ai cerut scuze cum trebuie, Ilinca s-a întors cu fața la el, cu o supărare clocotitoare pe care abia o ținea în frâu. Tu doar vrei să fie iar comod, să se-ntoarcă lucrurile la cum îți place. Nu te-ai schimbat, Marius. Doar regreți că ai pierdut ceva.
Dar eu chiar…
Destul, l-a întrerupt, ridicând vocea și ea însăși se miră de hotărârea ei. Nu vreau promisiuni. Nu vreau un bărbat care nu știe ce-i credința în cuplu și pune dorințele sale mai presus de respectul pentru mine.
A încercat să deschidă ușa, dar nici nu s-a clintit evident, mama o blocase.
Mamă! a strigat, cu o deznădejde ce a speriat-o și pe ea însăși. Deschide!
Peste un minut, cheia s-a răsucit în broască și Eugenia a apărut pe balcon, zâmbind larg, de parcă era la un ospăț. Avea același șorț cu cireșe, în mâini o cană de ceai fierbinte.
Ce faceți aici, dragilor? a pus ceaiul pe măsuța pe care o adusese recent pe balcon și a aranjat fața de masă. Haideți la masă, e totul gata. Ceai cu mentă, cum vă place.
Ilinca a trecut pe lângă ea evitându-i privirea, cu pieptul plin de furie nu doar pe Marius, ci și pe mama care se amesteca peste orice, neținând cont de durerea și de alegerea ei.
Mamă, s-a oprit în coridor, privind-o în ochi, apăsat, te rog, oprește-te. Nu vreau să-l mai văd, nu-l mai invita. E viața mea și aleg singură ce e mai bine pentru mine.
Hai, fată dragă, Eugenia a bătut-o pe umăr, gest ce i s-a părut rece, străin. El regretă, vezi și tu! Bărbații mai greșesc, dar o femeie înțeleaptă iartă. O să vezi că ai să regreți încăpățânarea asta.
Cu ochii închiși, Ilinca a început să numere în gând până la zece. Era inutil să lupte știa asta. Mama vedea lumea după propriile ei reguli: bărbat bun e ăla cu apartament, mașină și slujbă cu greutate; soție bună e cea care iartă și rabdă. Niciun argument nu avea sens.
Ilinca s-a retras în camera ei, trântind bine ușa în urma. Aerul era îmbâcsit uitase să deschidă fereastra de dimineață. S-a lăsat pe marginea patului, cu pumnii strânși la genunchi până i s-a oprit tremurul din mâini. Din bucătărie se auzea dialogul dintre Eugenia și Marius, râsul femeii, tonul calm și alunecos al bărbatului același gen de nu face din țânțar armăsar cu care reușea, pe vremuri, să o calmize când era prins cu alte femei.
Cum de are curajul să mai apară? se întreba Ilinca, sufocată de indignare. După tot ce a făcut, după atâtea minciuni… câte au mai fost, de fapt?
Peste o jumătate de oră, după ce vocile s-au stins și ușa de la intrare s-a închis cu ecou în sufletul Ilincăi, a ieșit din cameră. În bucătărie mirosea a mentă și vanilie Eugenia pusese pe masă plăcinta cu brânză făcută de dimineață, aroma caldă făcând-o să vrea pentru o clipă să uite totul. Dar a rezistat impulsului.
Hai, nu mai fi supărată, mama a zâmbit, fals, Marius chiar regretă. Eu i-am spus: Arată-i Ilincăi că te-ai schimbat!
Mamă, cu mâna pe tocul ușii, atingând vopseaua aspră, nu vreau să-mi demonstreze nimeni nimic… Nu vreau să-l mai văd și nici să-l mai aduci aici. Vreau să trăiesc liniștită până mă mut la casa mea. Atât cer.
Eugenia a oftat, s-a așezat și a coborât umerii, ca sub povara anilor.
Ești prea categorică, mai serios, cu o oboseală în glas. Viața nu-i doar alb-negru. Da, a greșit. Dar nimeni nu-i perfect. Poate și tu ai greșit… Poate trebuia să fii mai atentă, să te îngrijești…
Ilinca a simțit lacrimile în ochi și o durere ascuțită în piept, ca o mână rece care-i strângea inima.
Deci eu sunt vinovată că el a umblat cu altele? vocea i-a tremurat.
Nu chiar așa, a dat din colțul gurii Eugenia, privind afară la seara ce sosea. Într-o relație ambele părți…
Da, dar el putea fi fidel, i-a tăiat Ilinca vorba, pentru întâia dată cu ton hotărât și apăsat. Ce greu e să nu minți, să nu trădezi? Doar asta-i baza unei căsnicii…
*****
Marius a început să apară tot mai des ca o umbră din trecut care nu vrea să plece. Ba întâmplător era la scara blocului când Ilinca arunca gunoiul, ba suna la ușă cu bombonieri că a trecut prin cartier.
Într-o zi s-a prezentat cu un buchet de trandafiri roșii și o cutie de bomboane cu vișine, cele preferate din copilărie. Florile aveau încă picuri de apă, iar cutia sclipea în poleială.
Pentru tine, i-a întins florile cu zâmbet stânjenit, în priviri ceva ce odată i se părea duios. Fără motiv, doar așa.
Ilinca s-a uitat la buchet, apoi în ochii lui odinioară adorați, acum doar obosiți, cu cearcăne și un zâmbet fals.
Mulțumesc, dar nu vreau, și-a tras mâna. Ți-am spus să nu mai vii.
Știu, doar că nu pot renunța…
Ai putut, l-a corectat ea, cu fiecare cuvânt simțindu-se tot mai liberă. În trecut.
A ezitat, visând parcă la o altă viață.
Înțeleg. Iartă-mă că insist.
Era gata să plece când a apărut Eugenia cu ochii sclipind.
Hai, Marius, intră! parcă prea veselă. De ce stai la ușă? Ilinca, cheamă-ți fostul soț în casă, nu te mai prosti! Ia florile astea… Ce trandafiri frumoși. Parcă-ți vine să-i iei!
Mamă, el pleacă, a spus cât mai calm, dar pe dinăuntru îi clocotea sângele. Și eu nu-l mai vreau aici.
Hai, fată dragă! Eugenia l-a apucat pe Marius de braț iar el, vizibil stingherit, n-a scăpat. Vezi, am făcut prăjitură. Hai, nu fiți copii!
Marius a pășit ezitant. Ilinca nu s-a mai certat. S-a retras în camera sa.
O auzea pe Eugenia, vorbind blând:
O vezi, doar e supărată. Dar e bună, iartă ușor. Tu nu te lăsa! Dacă insiști, va aprecia.
Ilinca și-a pus palmele la urechi, dar vorbele îi toxificau gândul. Ar fi vrut să țipe, să arunce cu vorbe, să-și verse sufletul. Dar, ca de obicei, s-a liniștit desenând într-un bloc: linii strâmbe, dezordonate, care se unduiau într-un model, până când mintea i s-a limpezit.
*****
Au trecut luni bune. Ilinca s-a mutat, finalmente, în apartamentul său, chiar aproape de biroul din centru. Și-a făcut câteva prietene, mergea la cafenele după muncă și, duminica, la yoga. Exercițiul îi dădea putere în trup și minte. În fiecare dimineață, în poziția copacului, se imagina înrădăcinată într-o viață nouă, lăsând trecutul în urmă.
La yoga l-a cunoscut pe Ștefan, instructorul cu câțiva ani mai mare, liniștit, cu zâmbet cald și ochi atenți, fără urmă de judecată. Au făcut schimb de numere, s-au văzut la o cafea, apoi iar… Ștefan nu semăna deloc cu Marius. Nu turna complimente, nu promitea luna de pe cer, însă era acolo când avea nevoie. Asculta când Ilinca vorbea și tăcea cu ea când tăcea. Lângă el, pentru prima oară în mult timp, se simțea în siguranță. Puternică și întreagă.
Într-o seară, când i-a pomenit prima dată mamei despre Ștefan, reacția Eugeniei a fost pe loc:
Dar cine e? Cu ce se ocupă? Unde stă?
Instructor de yoga, la o sală lângă birou, răspunse calm, dar interiorul încordat. Are un apartament cu chirie în Botanica.
Atât? Eugenia strâmbă din nas de parcă mușcase din corcodușă acră. Nicio poziție, nici bani. Chiar vrei să stai toată viața într-o locuință de închiriat? Sau o să-l întreții tu?
Mamă, nu-mi pasă de banii lui, privindu-și mama în ochi, răbdătoare. Este bun, de încredere și mă respectă. Este destul.
Te respectă… Așa zici tu! Și Marius te-a respectat, dar nu ai știut să apreciezi. Tu mereu complici totul!
Ilinca și-a închis ochii, numărând în gând. Argumentele n-aveau efect. Lumea mamei era simplă: bărbat bun înseamnă avere, soție bună e cea care tace și acceptă.
Relația cu Ștefan creștea lent, simplu, ca un izvor de primăvară. Ieșeau la plimbare, pregăteau cine, schimbau visele. Prezența lui era exact ce avea nevoie ca să spere la un alt viitor.
După șase luni, Ștefan a cerut-o. Pe o bancă în Parcul Valea Morilor, între frunzele proaspete, Ștefan i-a luat mâna și i-a zis încet:
Ilinca, vreau să rămâi lângă mine, mereu. Vrei să fii soția mea?
S-a uitat în ochii lui liniștiți, blânzi, sinceri. A simțit o lumină nouă în suflet.
Da, a șoptit în cele din urmă Ilinca, cu zâmbet larg pe buze, da, vreau.
Știa că va stârni furtună acasă, și așa a fost. Eugenia, în antreu, cu brațele încrucișate, intransigentă:
Nu poți să te măriți cu el. E o greșeală. Ai să regreți toată viața.
Mi-am decis viața, și-a pus paltonul, cu inima bătându-i, dar nu de teamă, ci de curajul nou găsit. Și sunt fericită. Nu e de ajuns?
Nu! a trântit Eugenia, cu glas rece, ca de piatră. N-ai să vezi decât necazuri. Mereu ai fost încăpățânată.
*****
Nunta a fost simplă exact după placul lor. Doar prietenii cei mai apropiați și câțiva din rudele lui Ștefan. Ilinca s-a îmbrăcat într-o rochie albă fără zorzoane, Ștefan într-un costum sobru. Când și-au pus verighetele și au auzit acum vă puteți săruta mireasa, Ilinca a simțit cu adevărat că trăiește după inima ei.
Eugenia, însă, nu a venit. În schimb, a trimis un buchet de crini albi cu panglică neagră și un bilet: Sper să-ți revii la cap. Ilinca s-a uitat mult la crinii aceia, apoi i-a pus deoparte. O săgeată de durere a trecut prin ea, dar s-a forțat să n-o lase să-i înnoure zâmbetul.
Dar nu a fost singurul cadou de la mama. A convins pe Marius să vină în fața Stării Civile. Ilinca l-a zărit când ieșea cu Ștefan de mână, sprijinit de mașină, cu o expresie între regret și dezorientare.
Tu ce cauți aici? l-a întrebat, cu inima împăcată, fără vechile spasme de durere.
Maică-ta m-a rugat… ridică din umeri, voce moale, resemnat.
Spune multe mama, a răspuns calm Ștefan, ținând-o de mână, cu palma lui caldă. Nu tot ce spune e adevăr.
Lasă, Marius a schițat un zâmbet ironic. Sună-mă dacă te saturi de sărăcie. Te primesc fără pretenții.
A plecat, lăsând în urmă o umbră rece.
După nuntă, Ilinca și Ștefan au început să pregătească mutarea. Au primit oferte de muncă la Cluj oraș mare, colorat, plin de posibilități. Ilinca nici nu s-a gândit mult: dorea un început curat, departe de trecut. Să-și croiască viața pe propriile reguli.
Înainte de plecare, și-a luat rămas-bun de la mama. Eugenia stătea la geam, uitându-se spre acoperișuri.
Plecăm, a spus Ilinca în prag, la sute de kilometri de aici.
Și ce? vocea Eugeniei suna departe, ca venind din altă lume. Fugi de necazuri?
Nu, șopti Ilinca, calmă, o siguranță nouă crescând în ea. Fug spre fericire. Și mi-ar plăcea să faci parte din ea, dar numai dacă îmi respecți deciziile.
Eugenia s-a întors, cu ochii plini de reproș. A încrucișat brațele ca un zid.
Respect? Dar pentru ce căruia îi lași totul și pleci cu un antrenor de yoga? Ce să-ți ofere el? Stabilitate? Sigur nu.
Ilinca a tras un aer adânc, privind-o direct în ochi.
Ștefan e un om minunat, a răspuns ferm. Îmi dă ceea ce nu am avut lângă Marius: liniște și siguranță. Liniște, mamă. Să nu mai aștept, la fiecare colț, să mă păcălească cineva.
Liniște? râse mama, strâmb. Asta-i liniște? În chirie, între străini? Marius ți-ar fi dat tot. Ai să regreți!
*****
Ilinca nu a știut că, în seara aceea, Eugenia l-a sunat pe Ștefan. Ea împacheta ultimele cutii când telefonul acestuia a sunat cu un număr necunoscut.
Ștefane dragă, vocea Eugeniei abia se recunoștea de blândă. Mă tem, Ilinca se grăbește, nu se gândește la viitor. Tot simte pentru Marius, dar nu recunoaște. Tu ești doar o distragere, crede-mă… Nu-ți distruge viața după capriciile ei.
Ștefan o asculta, strângând telefonul în palmă. Cuvintele acelea îi ascuțeau furia, dar s-a stăpânit.
Vedeți, continuă Eugenia cu ton înșelător , când va regreta și va rămâne singură, Marius va fi aici. Tu nu-ți irosi timpul.
Doamnă Eugenia, a întrerupt-o liniștit, dar hotărât, o cunosc mai bine decât credeți. Știu ce vrea și o susțin. Chiar dacă nu înțelegeți, suntem împreună.
A închis, cu amestec de iritare și milă. Sărăcuța Ilinca ce greu trebuie să fi fost să crească cu așa așteptări!
*****
A doua zi, Ilinca a mai venit o dată la mama, să-și ia adio omenește. A adus o cutie cu biscuiții preferați ai Eugeniei din copilărie și un buchețel de margarete din piață simple, vii, adevărate.
Dar Eugenia a întâmpinat-o cu alte reproșuri.
Chiar nu vrei să mai reflectezi? se agita pe lângă masă, aranjând și mototolind fața de masă. Stai măcar o lună pe loc, gândește cu mintea limpede. Poate doar ești obosită…
Mamă, totul e hotărât, rosti Ilinca, cu un gol în suflet. Ne mutăm. Avem și serviciu, și locuință luată cu chirie lângă parc, am cunoscut colegii, Ștefan are deja contract la sala lui…
Așa repede? E ideea lui? Vrea să te lege de el acolo, să n-ai pe nimeni! Aici, cu mine și cu Marius, n-ai fi acceptat asta; acolo, el va avea tot controlul…
Ilinca a rămas stană. Cuvintele acelea erau atât de absurde, că n-a mai găsit ce spune. Privea o altă femeie, străină.
Chiar crezi asta? șoptit, cu lacrimi în ochi. Chiar crezi că Ștefan e așa? Că mă manipulează?
Adevărul e că așa-s toți bărbații. Marius măcar era onest cu dorințele lui! Ăsta se ascunde după bunătate…
Destul, vocea Ilincăi s-a spart. Destul! Nu mai pot trăi sub presiunea ta, să-mi fie rușine de fericirea mea!
A vrut să plece, dar mama i-a apăsat brațul, cu degete tari.
Te rog, pentru prima dată ruga era sinceră sunt mama ta, vreau binele tău.
Binele e ce-mi aleg eu, și-a eliberat Ilinca brațul, cu grijă să nu doară. Îl aleg pe Ștefan, aleg viața noastră, aleg să fiu în sfârșit liberă, fără să mi se spună mereu că greșesc. Să pot respira neprivind mereu înapoi.
Eugenia a dat câțiva pași înapoi, cu fața tristă, răvășită de furie și durere.
Deci așa? Renunți la mama ta pentru un bărbat oarecare?
Nu renunț la tine, lăcrimile îi curgeau calde și amare. Renunț la felul în care mă tratezi. La controlul tău, la încercarea de a-mi impune valorile tale. Te vreau aproape, dacă poți să mă accepți așa cum sunt. Dacă nu… e mai bine un timp să nu ne mai vedem. Poate așa vom înțelege amândouă mai bine…
Cum vrei, și s-a întors spre geam, cu umerii scuturați de plâns tăcut. Când te vei răzgândi, știi unde mă găsești.
Ilinca a rămas o clipă privind-o pe mama la fereastră, cu perii încărunțiți. Ar fi vrut s-o ia în brațe, să-i spună că totul va fi bine… Dar știa că acum ar fi fost doar vorbe goale. A ieșit încet din apartament, fără zgomot. În buzunarul paltonului avea telefonul nou, cu un număr pe care nu i-l va da deocamdată. Poate, într-o zi, se vor putea regăsi. Dar acum avea nevoie de spațiul ei curat, liber, doar al ei.
