Maria se grăbea spre casă cu brațele încărcate de sacoșe pline cu mâncare. Toate gândurile ei erau la ce trebuie să gătească pentru cină, să-i hrănească pe băieți, iar cu cel mic să mai facă și lecțiile.
De departe a văzut că în fața blocului era parcată o ambulanță. A înlemnit de grijă și a grăbit pasul soțul ei, Ilie, a avut mereu o sănătate mai șubredă, era oare atât de rău încât să fie nevoie de ambulanță?
Mergeți la apartamentul cincisprezece? a întrebat ea cu vocea tremurândă, adresându-se șoferului.
Nu, la paisprezece, unei bătrâne i s-a făcut rău… i-a răspuns calm acesta.
Un val de ușurare a trecut peste Maria. Nu pentru ei venise. Deci la vecina Nina Alexandrescu. Nici asta nu era bine biata de ea, că e singură cuc și are aproape optzeci de ani.
Of, și pisica Ninei Alexandrescu trebuie să aibă cineva grijă de ea, dacă o iau la spital, se gândea Maria, urcând pe palierul lor.
La ușa vecinei era agitație. Ușa larg deschisă, targa, iar Ilie, bărbatul Mariei, tocmai o ajuta pe asistenta medicală să o conducă pe bătrână.
O să mai vină și șoferul sus, ne descurcăm împreună, zicea asistenta.
Nina Alexandrescu, văzând-o pe Maria, s-a luminat la față:
Mărioară dragă, mă duc la spital… Îți las cheia de la apartament, să ai grijă de Mica, pisica mea. Mâncarea e pe masa din bucătărie, nisip are, nu te scârbi, o dată pe zi schimbă-i. Sper să vin acasă până de Revelion, i-a pus cheia în palmă.
Aveți încredere, doamnă Nina, nu o las singură. Dumneavoastră să vă faceți bine! Maria i-a prins mâinile cu căldură.
Haideți, nu vă ridicați, aveți nevoie de odihnă, o certa asistenta. Uite că vine și șoferul, gata, pornim…
Mai stai puțin! s-a întors Nina către Maria. Mărioară, te rog ceva: pe noptieră, în hol, e o hârtie cu un număr de telefon. Dacă se întâmplă ceva cu mine, sună la numărul ăla. E fata mea, Ana. De ani de zile nu ne mai vorbim, ne-am certat…
Maria i-a promis că o să se ocupe, iar după ce au plecat cu vecina, a luat biletul cu numărul, a verificat că Mica e bine, și a încuiat apartamentul.
Să mă vezi, atâția ani am stat palier la palier și nici nu știam că Nina are fată, i-a spus lui Ilie când s-a întors.
Nici eu n-am văzut la ea pe nimeni vreodată i-a răspuns soțul. Facem de mâncare azi?
Maria a oftat și a trecut la treburi. Seara, după ce băieții au adormit, i-a revenit în minte fata Ninei. A luat hârtia cu numărul, s-a uitat la ceas și n-a mai sunat era prea târziu, oricum în spital n-ar fi lăsat-o.
A doua zi, după ce a trecut să verifice Mica, pisica mulțumită a sărit în poală și a început să toarcă. Maria se tot gândea dacă să-i dea sau nu un telefon Anei.
Până la urmă, s-a hotărât.
Alo, Ana? a spus ea când s-a răspuns la telefon. Nu mă cunoști, sunt vecina mamei tale. A luat-o ambulanța ieri la spital. Ar trebui să mergi să o vezi…
Nu mai am niciun interes pentru femeia aceea, i-a răspuns rece Ana. Pentru mine nu mai e mamă de ani buni.
Dar, Ană dragă, ce s-a întâmplat atât de grav? Poate Nina Alexandrescu nu se mai întoarce acasă… Chiar nici să o vezi o dată nu vrei?
Doamnă, nu vă băgați, nu-i treaba dumneavoastră, a răspuns Ana fără să se înmoaie.
Ești fără inimă! Dacă aș putea să îmi văd și eu mama măcar o clipă, ce n-aș da… Am grijit-o bolnavă șase ani și tot mi-e dor! Cât am stat și eu la capul ei, crezi că uneori nu am clacat? Dar acum aș vrea să mai fiu cu ea încă zece ani, numai să fie vie…
Maria a închis cu o oftare.
Auzi, Mică, dacă stăpâna ta nu se face bine, te iau eu la noi. Poate te împrietenești cu Motanul nostru, Costel. La spital azi am sunat, nu-i mai bine Ninei Alexandrescu…
Se apropia Revelionul. Maria și Ilie se întorceau de la cumpărături. Ilie ducea în brațe un brad frumos.
Țineți ușa, vă rugăm! a spus Maria către două femei care intrau în bloc, apoi a strigat la soț:
Ilie, hai mai repede!
Ilie s-a grăbit cu bradul după ea.
Dintr-o dată, Maria s-a uitat la femei și a încremenit.
Vai, sunteți chiar dumneavoastră?! Doamna Nina, v-au externat?
Da, dragă, m-am rugat de medici, m-am simțit mai bine și m-au lăsat să vin acasă de sărbători. Să o cunoști pe Ana, fata mea! pe chipul Ninei se întindea o bucurie ca niciodată.
Ne-am cunoscut… indirect, a râs Ana.
Toată gașca a urcat împreună. Ana o ținea pe mama ei de braț, și șoptindu-i Mariei:
Vă mulțumesc că mi-ați deschis ochii. Pot să trec mai târziu la voi?
Sigur, a clipit Maria mirată.
După o jumătate de oră, Ana a apărut cu un tort. Au băut ceai împreună și Ana a povestit:
Ne-am certat acum zece ani din prostii. Și nici nu mai știu exact de la ce am pornit. Mama, ca fostă profesoară, nu se putea abține să nu mă certe mereu, iar eu, mândră… așa suntem amândouă. Un an n-am vorbit deloc. Pe urmă, doar la sărbători, formal, la telefon.
Atunci i-am spus mamei vorbe urâte, nici nu-mi vine să le mai repet.
Când mi-ați zis că e în spital, jur, la început chiar m-am bucurat puțin. Dar după ce mi-ați spus cât de dor vă e de mama dvs… mi-am dat seama că dacă o pierd, pierd toată copilăria mea, nu mai am pe nimeni care să-mi zică mamă. Am stat două zile pe gânduri și într-un final am fost la ea. O clipă nu m-a mai lăsat din brațe.
Nici nu poți să-ți imaginezi, după vizita mea s-a însănătoșit vizibil. Niciodată nu o mai las singură! și-a luat rămas bun de la Maria și Ilie, apoi s-a grăbit la mama ei.
Ce i-ai spus de așa ai făcut-o să se răzgândească? a întrebat Ilie, uimit, după ce a plecat Ana.
I-am spus adevărul. Numai adevărul îi deschide omului ochii, a rostit Maria încet. Și să nu uiți să-ți suni mama astăzi, dragule. Sau, ia hai, poate mai bine mergem la ea de Revelion. Că, până la urmă, am rămas amândoi doar cu o singură mamă…
