Ieri, am trecut pe la vecinul meu, Lucian, să-i cer o bormașină. A deschis ușa în pantaloni de casă și tricou, relaxat:
Intră, tocmai am terminat de cinat.
Am intrat. Apartamentul era lună, pe hol mirosea a pui la cuptor. Pe masă, un laptop și un pahar cu vin roșu.
Lucian are cincizeci și unu de ani. E divorțat de doisprezece ani, stă singur. Lucrează ca inginer, câștigă vreo șapte mii de lei pe lună.
Îl cunosc de cinci ani, de când m-am mutat în bloc. Niciodată nu l-am văzut cu vreo femeie. Nici măcar în vizită.
Mi-a dat bormașina, mi-a turnat un păhărel de whisky:
Stai puțin, n-am mai vorbit demult.
Ne-am așezat la bucătărie, am băut.
L-am întrebat așa, direct:
Lucian, dar tu de ce stai singur? Nu te gândești să cauți pe cineva?
A zâmbit în colțul gurii:
Nu caut, nu mă grăbesc. Știi, Cătălin, am trăit doisprezece ani singur și am realizat că îmi e mai bine așa.
De ce?
A mai turnat un pic, s-a rezemat pe spate:
Hai să-ți zic. Sunt șase motive. Clar definite. Pe care le-am simțit pe pielea mea.
Primul motiv riscul să pierzi tot la divorț
Lucian a oftat ușor:
Am divorțat acum doisprezece ani. Am fost căsătorit optsprezece ani cu Mariana. Avem o fată, acum are douăzeci și opt, stă singură.
A luat o gură de vin:
Am divorțat pentru că m-a înșelat cu un coleg. Am depus actele.
Și ce-a urmat?
Judecata a împărțit apartamentul jumătate-jumătate, deși eu plătisem cea mai mare parte din credit. În final, am vândut apartamentul, am împărțit banii, eu am luat garsoniera asta.
S-a uitat la mine:
Am pierdut jumătate din ce-am muncit, tot din cauza trădării ei. Și legea spune că așa e corect. Tu pricepi? Eu am muncit, am plătit rate ani de zile, iar ea își vedea de ale ei. La final, tot jumate a luat.
Da, asta e regula
Tocmai. Și zi-mi tu, de ce să risc iar? Să zicem că găsesc pe cineva, ne mutăm împreună, după trei ani ne căsătorim, luăm o mașină sau mai știu eu ce. Apoi ea zice: Gata, vreau să plec. De ce, mă, să-mi risc liniștea?
Eu am tăcut. El a continuat.
Al doilea motiv femeile nu-ți susțin visurile
Uite, Cătălin, eu am o pasiune: vreau să-mi iau o motocicletă veche, să o restaurez și să plec cu ea prin țară în weekenduri.
Mișto pasiune!
Da. De un an pun bani deoparte. În jumătate de an iau bătrânul MZ din 70 și-l fac bun. Am cu ce mă ocupa.
A turnat apă minerală peste whisky:
Pe vremuri, în căsnicie, aveam visuri. Am vrut să învăț chitară. Mi-am luat una, m-am înscris la cursuri. Mariana mi-a zis: Ce-ți trebuie ție prostii? Ai patruzeci de ani, nu ești vreun Hrușcă! Am lăsat-o moartă. Voiam să merg în Deltă cu barca. Ea, imediat: Ți-ai pierdut mințile? Avem rate, tu te vezi adolescent. N-am mai fost.
S-a uitat pe geam, pe jumătate amărât:
Nu neapărat toate, dar multe femei nu susțin visurile bărbatului. Le văd ca pe niște copilării. Acum, singur, fac ce am chef. Dacă vreau motocicletă, o să am. N-are cine să mă ia peste picior.
Motivul trei pretențiile exagerate ale femeilor
Lucian a scuturat capul:
Acum trei ani am încercat pe un site de dating. Mi-am pus acolo corect: vârstă, job, salariu, pasiuni.
Și?
Am discutat cu câteva. Una, Elvira, patruzeci și șase de ani, lucra la recepție la salon. Câștiga vreo două mii și ceva. Mi-a scris direct: Sunteți interesant, dar caut un bărbat cu venituri peste zece mii.
A râs:
I-am zis: Dar tu cât iei pe lună? S-a supărat, m-a blocat.
Serios?
Pe bune, Cătăline! Majoritatea se cred prințese. Întreținute. Ele cu 2-3 mii de lei, cu chirie, dar cer bărbat cu zece mii, apartament și mașină, eventual și vreun apartament la mare. Dar ele ce aduc? Vreo energie feminină.
A dat shot-ul pe gât:
Eu câștig șapte mii. Am apartamentul meu. Mașină. Dar pentru ele, dacă nu sunt milionar, sunt neimportant. La ce bun să consum timp cu cineva care nu mă apreciază?
Motivul patru nu știu să țină o casă
L-am întrebat:
Dar nu-ți lipsesc căldura de acasă, o mâncare, cineva alături?
Lucian a zâmbit larg:
Uite-n jur: e curat? Curat! Fac tot singur, o dată pe săptămână dau cu mopul, nu-i mare lucru. Gătesc. Azi am făcut pui cu legume, jumătate de oră toată treaba. Spăl la mașină, doar bag hainele, apăs pe buton, gata.
S-a ridicat și mi-a arătat bucătăria:
N-am nevoie de femeie pentru menaj. Fac singur. Să știi că jumătate din tinerele de azi nici nu știu să gătească, pun mâna pe telefon și comandă mâncare sau mănâncă congelate.
Totuși, mai există și gospodine
Da, rar! Și dacă găsești una, pune condiții să o întreții complet. Mai bine gospodăresc singur și scap de bătăi de cap.
Motivul cinci frica de minciună și manipulare
Lucian mi-a mai turnat un păhărel.
După divorț am mai încercat cu două femei. N-a ținut mult. Ambele m-au mințit.
Cum adică?
Prima, Loredana, zicea că e divorțată. O lună ne-am văzut, apoi am aflat de la o cunoștință comună că e măritată. Soțul aducea puțini bani, ea voia ceva extra.
Și-a tras sufletul:
A doua, Felicia, zicea că n-are copii. După două luni am descoperit doi, ascunși de mine. Se gândea că poate fug dacă știu.
E de groază
Exact! M-am săturat să fiu mințit. Pentru ele nu-i mare lucru să ascundă, să camufleze. Apoi se întreabă de ce nu avem noi, bărbații, încredere.
Motivul șase orice încercare de inițiativă e interpretată greșit
Lucian s-a lăsat pe spate:
Ultima oară am încercat să cunosc pe cineva în librărie. O doamnă la vreo patruzeci și cinci de ani, răsfoia niște volume de Eminescu.
Și?
M-am apropiat: Ziua bună! Vă place clasica? Poate vă recomand ceva. S-a uitat ca la un nebun: Mulțumesc, mă descurc singură. Și dusă a fost.
A zâmbit amar:
Cătălin, orice inițiativă de la un bărbat azi e percepută prost. Dacă abordezi natural, ești agasant. Scrii în online, ești vreun hărțuitor. Invizi la cafea, cică vrei doar avantaje.
Nu toate-s așa, totuși
Încă da, dar majoritatea. Sunt sătul să mi se trântească ușile-n nas. Acum, dacă vrea cineva să vorbească cu mine, să-mi arate ea clar. Eu nu mai caut.
M-am tot gândit după…
Lucian a golit paharul și m-a privit serios:
Nu zic că toate femeile-s la fel. Sunt și excepții. Dar să le găsești e ca și cum ai căuta acul în carul cu fân. Și e prea mare prețul unei greșeli: bani, sănătate, ani duși pe apa Sâmbetei.
S-a ridicat:
Am cincizeci și unu de ani, job stabil, apartament, mașină, pasiunile mele. Am prieteni. Sunt fericit așa. De ce să risc totul pentru o poveste care poate se termină prost?
Am ajuns acasă, m-am pus în pat. M-am tot gândit la vorbele lui.
Eu am patruzeci și nouă de ani. Sunt căsătorit de douăzeci și trei. La noi, slavă Domnului, e bine. Dar dacă aș fi singur… probabil aș face ca el.
Chiar are dreptate Lucian să stea singur de doisprezece ani și să nu mai caute pe cineva, de frica pierderilor? Sau e doar teamă de viață?
E adevărat că bărbatul pleacă dintr-un divorț numai cu buzunarul gol, chiar dacă nevasta a greșit, sau e exagerat?
Chiar are justificare un bărbat de peste cincizeci de ani să zică nu merită riscul sau totul ține de orgoliu și frică?
Oare nu sprijină femeile visele bărbaților, sau pur și simplu noi nu ne alegem persoana potrivită?
