Vecina și-a făcut fumoar chiar la ușa mea. Am rezolvat problema direct și nu s-a așteptat la urmări.
Și unde scrie că aerul ăsta e al tău? Casa scării spațiu comun, da? Dacă vreau, fumez, dacă vreau, scuip! Învață legile, femeie!
Daria, fiica de douăzeci de ani a vecinei Margareta, a pufăit un nor gros de abur dulceag drept în fața doamnei Ileana Andreevna. Pe lângă ea, tolăniți pe pervazul de la etaj, chicoteau doi băieți. Pe podeaua de beton zăceau mucuri de țigară, doze goale de energizant și coji de semințe.
Doamna Ileana, contabilă-șefă la o fabrică mare din Chișinău, nu a tușit și nici nu a început să dea din mâini, cum sperau adolescenții. A făcut doar o mică ajustare a ochelarilor pe nas și a privit-o pe Daria cu celebra ei privire rece și analitică, cea care făcea să se scurgă transpirația pe spinarea șefilor de secție când venea inventarul.
Spațiu comun, Dario, zici? vocea doamnei Ileana era tăioasă ca lama. Atunci aici nu se fumează, nu se scuipă și nu se face hazna. Ai cinci minute să strângi tot gunoiul. După aia nu mai discutăm frumos.
Vai, tremur toată de frică a strâmbat din nas Daria, stropind intenționat cu cenușă fix pe podeaua proaspăt spălată de femeia de serviciu. Du-te, bea un ceai de tei, că face bine la tensiune. O să te plângi la mama? Ea mi-a zis să stau aici, să nu mai fumez în casă.
Băieții au râs cu poftă. Ușa doamnei Ileana s-a închis fără zgomot, tăind hărmălaia de pe scară.
Prin ușă, în casă, mirosea a cartofi prăjiți și lemn vechi parfum autentic de acasă, peste care se suprapunea acum duhoarea de țigară ieftină care se strecura pe la yală. În bucătărie, Puiu stătea ghemuit la masă.
Puiu avea treizeci și doi de ani, dar părea de patruzeci, cu chelia lui timpurie și cocoșarea permanentă. Nepotul răposatului soț al Ilenei, trăia cu ea de zece ani. Un tip tăcut, blajin, cu un fel adolescentin de a se strecura printre oameni, lucra la un atelier de ceasornicărie și se temea de umbra lui. Pe scara blocului i se spunea ăla simplu, bun de ținta tuturor glumelor proaste.
I-ilena, iar-s acolo? a înghițit Puiu, auzind zdrăngănit de dincolo de ușă.
Mănâncă, Puiu. Nu e grija ta, a zis Ileana, punându-i cartofi prăjiți în farfurie. Însă înăuntrul ei fierbea.
Seara, a mers la Margareta. Vecina a deschis ușa cu halatul pe ea, telefonul în mână și cu mască cosmetică pe față.
Marga, fiica ta și-a făcut anturaj fix la ușa mea, mi se umple casa de fum și gălăgie până noaptea. Chiar te rog să faci ceva.
Margareta a dat roata ochilor, nepăsătoare, cu telefonul lipit de ureche:
Ileano, lasă-mă cu mofturile. Tineret, fată! Unde să stea și ei, că-i frig? Nu-s drogați, doar vorbesc. Fii mai tolerantă, doar n-ai copii, de aia faci urât. Puiu al tău e, de fapt, un fel de sfânt, nu-l deranjează nimic.
Replica a lovit ca un pumn strâmb. Doamna Ileana a tras aer pe nas, rar.
Tineret, zici? Și cu Puiu ai și tu o problemă? Bine, Margareta. Mă faci să te ascult.
S-a întors acasă, a pus mâna pe dosarul cu acte la biroul de scris. Sentimentele-s pentru cei slabi. Pentru cei tari există Codul Civil și Regulamentul blocului.
Săptămâna următoare, Ileana a stat nevăzută. Daria, bucuroasă că baba cedase, a pus stăpânire completă pe palier. Apăruse un fotoliu adus din pubelă, iar muzica bubui noaptea târziu.
Deznodământul a venit vineri.
Puiu se întorcea de la lucru, cu o plasă de cumpărături și o cutiuță lucrare pentru un client. Când a trecut pe lângă gașca de pe scară, unul dintre băieți, iubitul Dariei, zis Gogu, a băgat piciorul în față.
Puiu s-a împiedicat. Plasa s-a spart, merele s-au rostogolit pe dușumeaua murdară printre mucuri. Cutiuța cu mecanismul de ceas s-a izbit de perete.
Ia uite, struțul zburător! a hohotit Gogu.
Daria și-a aruncat plictisită fumul:
Auzi, sărmanule, vezi unde calci. Umpli scara de aer degeaba. Adună-le, până nu mă răzgândesc!
Puiu, roșu până-n lobii urechilor, își aduna merele, cu palmele tremurânde. Avea lacrimi de ciudă în ochi. S-a obișnuit să fie nimeni, țintă sigură pentru toți, fără ca cineva să-i ia apărarea.
Ușa s-a deschis brusc. Pe prag stătea Ileana Andreevna. În mână avea un smartphone, lentila fixată direct pe Gogu.
Hărțuire, jigniri, pagubă materială. a anunțat ea clar. Am filmat totul. Sun acum la poliție și mâine dau caseta și la administratorul blocului.
Bagă telefonul de unde l-ai scos, tanti! a mârâit băiatul, dar de teamă nu s-a apropiat. Privirea Ilenei era mai severă decât orice polițist.
Puiu, strânge-te și intră-n casă.
D-dar, m-merele… a murmur Puiu.
Lasă-le. E gunoi. Ca tot ce s-a strâns pe platformă.
Când Puiu a intrat, Ileana s-a întors spre Daria, care acum nu mai arăta așa sigură pe sine.
Ascultă-mă atent, copil drag. Ai impresia că am stat degeaba o săptămână? Am adunat dosar!
Ce dosar? a încercat să pară tare Daria, dar vocea deja îi tremura.
Am dat de proprietarul apartamentului. Mama ta nu figurează ca proprietară, corect? Tata al tău, care locuiește la București și e sigur că fiică-sa e studentă model la Medicină, nu puberă chefliuță la colț de bloc
Fața Dariei a rămas fără culoare. Tatăl era nu doar strict, ci aproape un despot ținea casa și pe ele doar cu condiția să nu audă belele cronice despre fiică.
Nu ești în stare a șoptit Daria.
Ba da, deja am fost. A primit acum zece minute dovezile foto și video cu distracțiile tale. Împreună cu sesizare la poliție, la administrația blocului, cu poze-date, gălăgie, mizerie, fumat pe scară. Autoritățile știu. Tata al tău vine mâine dis-de-dimineață.
Sâmbătă, casa scării răsuna de glas bass masculin.
Ileana făcea ceai când a sunat cineva la ușă. În prag, un bărbat solid, în palton scump tatăl Dariei, Grigore Vlad. Lângă el, plecată și ștergându-și ochii, Margareta. De Daria nici urmă.
Doamna Ileana? a vorbit bărbatul, politicos dar ferm. Îmi cer scuze pentru fiica și fosta soție. Curățenia e pe cheltuiala mea deja spală femeile de serviciu. Repar desktop-ul și vopseaua tot eu. Daria merge în cămin. Am tăiat orice bani.
Ileana a dat din cap impasibil.
Așa e drept. Dar mai e ceva.
L-a chemat pe Puiu. Acesta a ieșit ghemuit parcă așteptând altă repriză de umilințe.
Un prieten de-al fiicei dumneavoastră l-a insultat ieri și i-a stricat mecanismul la care lucra, a spus doamna Ileana, calmă. Pavel, nepotul meu, e meșter rar, reface mecanisme de ceas la care elvețienii nici nu se uită.
Domnul Vlad s-a uitat curios la Puiu.
Ceasornicar?
Res-res-tau-ra-tor, a bâiguit Puiu.
Interesant bărbatul a făcut un pas, iar Puiu s-a tras instinctiv. Dar Vlad i-a întins mâna cu hotărâre. Am colecție de ceasuri de buzunar Breguet. Un mecanism blocat de un an, trei ateliere au refuzat. Te uiți la el?
Puiu a ridicat privirea și, pentru prima dată, cineva îl privea ca pe un om un profesionist, nu ca pe ținta mișturilor.
Încerc… d-dacă arcul e în regulă.
Atunci așa rămâne. Vlad i-a strâns mâna subțire lui Puiu. Să mă ierți pentru fata mea, am scăpat lucrurile de sub control. Compensația rămâne, plus comanda.
După ce s-a închis ușa, Puiu s-a uitat lung la palma lui. S-a îndreptat. Pentru prima dată în ani, umerii lui nu mai stăteau gârboviți.
Tanti Ileana, a zis răspicat, cu greu, dar fără bâlbe cred că totuși adun merele alea. Păcat să se irosească.
Ileana s-a întors la fereastră, să nu-i vadă Puiu ochii umezi.
Adună, Puiu. Și pune ceainicul. Azi avem zi mare!
Pe casa scării era acum liniște și curățenie. Mirosea a clor și a vopsea proaspătă. Din apartamentul Ilenei venea arome de prăjituri și glasul sigur al lui Puiu care îi povestea mătușii despre cum funcționează un tourbillon.
Fumoarul blocului fusese închis. Definitiv.
