Ana se opri în fața ușii, ținând cheia strâns în mână. Din interiorul apartamentului auzeau freamăt și murmur inconfundabil. Ion era la serviciu, iar ea venise mai devreme, hotărând să-și ia o jumătate de zi liberă după o săptămână obositoare. Dar acum inima îi bătea cu putere. Hoți? Deschise ușa încet și auzi o voce cunoscută:
Măi, Ana, Ion, ce dezordine lăsați! Praful pe pervaz, perdelele mototolite! Ar trebui să angajați pe cineva să vă facă curat, altfel ce fel de casă e asta?
În hol, cu mătura în mână, stătea mătușa Maria, vecina lor. Ana rămase uluită.
Mătușă Mario? Cum ați intrat aici? vocea îi tremura de uimire și iritare.
Păi, ca vecina dragă! mătușa Maria zâmbi larg, ca și cum prezența ei în apartamentul altcuiva era ceva firesc. Am văzut ușa deschisă și m-am gândit să verific totul. Și ce mizerie am găsit! Am zis să dau eu o mână de ajutor.
Ușa era încuiată, replică Ana rece, strângându-și geanta. Sunt sigură.
Ah, lasă, încuiată-neîncuată! mătușa Maria făcu o mișcare cu mâna, ca și cum alunga o muscă. Aici toți ne cunoaștem, de ce să ne temem? Important e că am intrat eu, nu vreun bădăran!
Ana nu știa ce să spună. Casa ei nouă, primul lor apartament, brusc păru străin. Bolborosi un mulțumesc și o conduse pe vecină afară, dar în suflet fierbea mânia. Cum avea mătușa Maria acces la apartamentul lor? Și de ce se purta de parcă avea dreptul?
Povestea începuse acum șase luni, când Ana și Ion, un cuplu tânăr, se mutaseră într-o clădire veche dar primitoare, la marginea orașului. Apartamentul era mândria lor: trei ani de economisit pentru avans, împrumut de la bancă, renunțat la cafele și vacanțe. Când primiră în sfârșit cheile, Ana abia își stăpâni lacrimile, iar Ion, de obicei rezervat, o învârti prin cameră, râzând.
E casa noastră, Anuțo! A noastră! spuse el, cu ochii strălucind.
Se instalau încet: cumpărară un canapeu, puseră perdele deschise, așezară un ficus pe pervaz. Dar cel mai mult le făceau plăcere lucrurile mici cafeaua de dimineață în bucătăria mică, filmele seara sub plapumă, planurile pentru renovare.
A doua zi după mutare, cineva bătu la ușă. În prag stătea o femeie mică, în vârstă de 60 de ani, cu părul îngrijit și un coș în mână.
Bună, tinerilor! Sunt Maria Petrovna, vecina voastră de la etajul trei. Mătușa Maria, pe scurt. Zâmbi atât de larg, încât Ana răspunse instinctiv. V-am adus niște plăcinte cu varză. Prietenește!
Mulțumesc mult! Ana luă coșul, simțindu-se stânjenită. Intrați, vă ofer ceai?
Nu mult, mătușa Maria intră, privind curioasă în jur. Ce plan interesant aveți! Doar că pereții ar trebui vopsiți, tapetul e vechi. Și bucătăria cam mică, nu?
Ana rămase perplexă, dar dădu din cap politicos. Ion, punând ceaiul, adăugă:
Plănuim renovarea, dar bugetul e limitat. O să reușim treptat.
Așa e bine, bravo! mătușa Maria o bătu pe Ana pe umăr. Dacă aveți nevoie de ceva, știu pe toată lumea, vă pot ajuta cu materiale mai ieftine.
Plăcintele erau delicioase, iar mătușa Maria vorbăreață. Le povesti despre vecini, despre cum se construise blocul pe vremea ei, și le dădu sfaturi cum să-l convingă pe omul de la gunoi să curețe mai devreme zăpada. Ana și Ion se priviră: părea că și-au găsit un aliat în noul lor cămin.
Dar curând, mătușa Maria începu să apară mai des. Venise să salute, să aducă plăcinte, să verifice instalația pentru că țevile sunt vechi, pot să plesnească. Ana, crescută să respecte pe cei mai în vârstă, încerca să fie politicoasă, dar observațiile vecinei o enervau.
Odată, mătușa Maria intră când Ana și Ion vopseau pereții din living.
Ana, de ce ai ales culoarea asta? se încruntă vecina, uitându-se la găleata cu vopsea albastră. E prea rece! Trebuia ceva cald, piersiciu. Și ruloul e greșit, o să rămână urme.
Ne place albastrul, răspunse Ana controlat, strângând pensula. E stilul nostru.
Stil sau nu, eu locuiesc aici de patruzeci de ani, știu ce vorbesc. Ascultă-mă și schimbă culoarea cât e timp.
Ion, ștergându-și mâinile, interveni:
Mătușă Mario, apreciem sfatul, dar am decis deja. Vă aduc ceai?
Vecina își strânse buzele, dar rămase. La ceai, le povesti cum o vecină de la etajul cinci se plângea de zgomotul renovărilor, iar omul de la gunoi credea că nu separau deșeurile corect. Ana simți cum o cuprinde resentimentul. Se străduiseră să fie discreți, și acum erau bârfiti?
Oare facem ceva greșit? șopti ea seara lui Ion. Nu vreau probleme cu vecinii.
Anuț, nu deranjăm pe nimeni, o îmbrățișă Ion. Mătușa Maria doar se amestecă în treburile altora. Hai să fim mai distanți.
Dar mătușa Maria nu renunța. O aștepta pe Ana la scara blocului, întrebând-o despre serviciu, salariu, planuri de familie. Într-o zi, Ana găsi cutia poștală deschisă, iar facturile erau așezate pe banca din fața blocului.
Mătușă Mario, ați luat facturile noastre? o întrebă Ana când o văzu în curte.
Voiam să ajut! exclamă ea. Cutia era plină, am zis să le pun la loc, să nu le pierdeți. Ana, cât plătiți la curent? Eu dau mai puțin, vă pot învăța cum să reglați contorul.
Ana simți cum i se înroșesc obrajii. Bolborosi ceva și ple
