Ioana a înghețat pe loc în fața ușii, ținând cheia strâns în mână. Din apartament se auzea un foșnet și un murmur înăbușit. Vlad era la serviciu, iar ea se întorsese mai devreme, hotărând să-și ia o jumătate de zi liberă după o săptămână epuizantă. Dar acum inima îi bătea cu putere. Hoți? A deschis ușa cu grijă și a auzit o voce cunoscută:
Of, Ioana, Vlad, ce dezordine aveți! Praful pe pervaz, draperiile mototolite! Ar trebui să vă luați o femeie de serviciu, altfel ce fel de casă e asta?
În hol, cu o mătură în mână, stătea mătușa Mariana, vecina lor. Ioana a rămas stupefiată.
Mătușă Mariana? Cum ați intrat aici? Vocea ei tremura de o amestec de surprindere și enervare.
Păi ca buna vecină, dragă! Mătușa Mariana a zâmbit radios, de parcă prezența ei în apartamentul altcuiva era ceva firește. Am văzut ușa întredeschisă și m-am gândit să verific totul. Și ce dezordine am găsit! Așa că mi-am pus mâna și am dat la treabă.
Ușa era încuiată, a spus Ioana rece, strângându-și geanta. Sunt sigură.
Of, lasă-mă, încuiată-neîncuiată, a făcut mătușa Mariana cu mâna, de parcă alunga o muscă. La noi în bloc suntem toți ca o familie, de ce să ne temem? Important e că am intrat eu, nu vreun bădăran!
Ioana nu știa ce să răspundă. Casa ei nouă, primul lor apartament cumpărat împreună cu Vlad, părea deodată străin. A murmurat un mulțumesc și a condus-o pe vecină afară, dar în suflet fierbea mânia. De unde avea mătușa Mariana cheia? Și de ce se purta de parcă avea dreptul?
Povestea începuse cu jumătate de an în urmă, când Ioana și Vlad, un cuplu tânăr, se mutaseră într-un bloc vechi dar primitor la marginea orașului. Apartamentul era mândria lor: trei ani de economisit pentru avans, credit ipotecar, renunțat la cafele și vacanțe. Când și-au luat în sfârșit cheile, Ioana a fost pe cale să plângă de fericire, iar Vlad, de obicei rezervat, a învârtit-o prin cameră râzând.
E casa noastră, Ioana! A noastră! spunea el, cu ochii strălucind.
Și-au amenajat treptat locuința: au cumpărat un canapeu, au pus draperii deschise, au așezat un ficus pe pervaz. Dar cel mai mult le plăceau micile obiceiuri cafeaua de dimineață în bucătăria mică, filmele sub plapumă seara, planurile pentru viitorul renovări.
A doua zi după mutare, cineva a bătut la ușă. Pe prag sta o femeie mică la înălțime, în jur de șaizeci de ani, cu părul îngrijit și un coș în mână.
Bună ziua, tinerilor! Sunt Mariana Ivanovna, vecina voastră de la etajul trei. Mătușa Mariana, ca să fiu scurtă, a zâmbit ea atât de larg, încât Ioana a zâmbit și ea involuntar. V-am adus niște plăcinte cu varză. Ca buni vecini!
Oh, mulțumesc mult! a spus Ioana, simțindu-se ușor stânjenită. Intrați, vă ofer ceva ceai?
Doar puțin, a spus mătușa Mariana, uitându-se curioasă prin casă. Ce plan interesant aveți! Doar că pereții ar trebui vopsiți, tapetul e cam vechi. Și bucătăria e cam îngustă, nu?
Ioana a rămas perplexă, dar a încuviințat politicos. Vlad, făcând ceaiul, a adăugat:
Planuim renovări, dar bugetul nu permite acum. Treptat o să rezolvăm.
Așa e bine, bravo! Mătușa Mariana a bătut-o pe Ioana pe umăr. Dacă aveți nevoie de ceva, știu pe toată lumea, vă pot ajuta cu materiale mai ieftine.
Plăcintele erau delicioase, iar mătușa Mariana foarte vorbăreață. Le-a povestit despre vecini, despre cum fusese construit blocul pe vremea ei, și chiar le-a dat sfaturi cum să-l convingă pe omul de la gunoi să curețe mai devreme zăpada. Ioana și Vlad s-au uitat unul la altul: păreau că și-au găsit un aliat în noul lor cămin.
Dar în scurt timp, mătușa Mariana a început să apară prea des. Uneori venea doar să salute, alteori aducea mai multe plăcinte, alteori insista să verifice țevile, pentru că în blocul ăsta sunt vechi, se sparg ușor. Ioana, crescută să respecte pe cei mai în vârstă, încerca să fie politicoasă, dar observațiile vecinei o enervau treptat.
Odată, mătușa Mariana a intrat pe nepusă masă în timp ce Ioana și Vlad vopseau pereții.
Ioana, de ce ai ales culoarea asta? a făcut ea cu nasul încrețit, privind cutia cu vopsea albastră. Pare rece! Trebuia ceva cald, ca piersica. Și ruloul ăsta nu e bun, o să rămână urme.
Ne place albastrul, a răspuns Ioana sec. E stilul nostru.
Stil, știl, a pufnit mătușa Mariana. Eu locuiesc aici de patruzeci de ani, știu eu mai bine. Ascultă-mă pe mine și schimbă culoarea până nu e prea târziu.
Vlad, ștergându-și mâinile, a intervenit:
Mătușă Mariana, mulțumim pentru sfat, dar noi am decis. Vă ofer un ceai?
Vecina și-a strâns buzele, dar a rămas. La ceai, le-a spus că o vecină de la etajul cinci se plânge de zgomotul renovărilor, iar omul de la gunoi crede că nu sortează corect deșeurile. Ioana a simțit cum o cuprinde resentimentul. Se străduiau să fie liniștiți, și acum erau bârfiți?
Oare facem ceva greșit? a șoptit ea seara lui Vlad. Nu vreau să mă cert cu vecinii.
Ioana, nu deranjăm pe nimeni, a spus Vlad, îmbrățișând-o. Mătușa Mariana doar se bagă unde nu-i fierbe oala. Hai să o evităm puțin.
Dar mătușa Mar
