Odată, demult, în Chișinău, mă aflam la vârsta la care mersul la serviciu era o rutină zilnică. Era o dimineață ploioasă, încă nu luminase bine, când Valeria și-a dat seama, abia ce ieșise din bloc, că și-a uitat telefonul acasă. A oftat apăsat și s-a întors din drum, urcând în grabă în lift. Dar la etajul opt, liftul s-a oprit brusc cu un scrâșnet și s-a stins complet lumina. Valeria a rămas blocată, așteptând să o scoată cineva, fără să știe cât va dura.
Stând acolo, cu sufletul greu și inima bătându-i mai tare decât de obicei, Valeria a început să audă voci în holul de la etaj. Era glasul soțului ei, Grigore, și lângă el, la doi pași, o altă femeie domnișoara Dorina din apartamentul patruzeci.
Dragă Dorina, draga mea, îi spunea Grigore pe ton șoptit, cu o tandrețe care nu-i era deloc necunoscută Valeriei. De-abia aștept să fim iar împreună.
Diseară ne vedem, i-a răspuns Dorina, după ora zece te aștept cu dor.
Soțul tău iar lucrează noaptea?
Da, toată săptămâna e schimb de noapte, pleacă la nouă și jumătate și vine pe ziuă, a suspinat Dorina, ușor grăbită. De altfel, trebuie să ne mișcăm, că poate vine mai devreme.
Dar ce se întâmplă cu liftul acesta, de nu mai vine deloc? se văita Grigore.
Timp de câteva minute, fără să știe că Valeria se află între etaje, au stat lipiți de lift, vorbind cu aceleași șoapte complice. Grigore îi mulțumea pentru clipele de fericire și pentru întâlnirile lor tăinuite, fără să bănuiască nimic.
La început, Valeria nu a crezut că este chiar bărbatul ei. Mulți locatari treceau pe coridor, dar când Dorina l-a strigat pe Grigore pe nume, iar apoi a pronunțat și al ei, nu a mai fost niciun dubiu. Totul era limpede ca lumina zilei: soțul ei o înșela cu Dorina, vecina de la etajul opt.
Cu sufletul cufundat în ciudă, Valeria și-a spus în gând: Așa deci, Grigore… Pe la Dorina de la etaj te poartă picioarele seară de seară, nu la aer curat, cum îmi spui! Dar nu-ți va fi atât de ușor, la plimbările astea nu vei mai uita niciodată…
După un timp, au apărut meșterii, au deblocat liftul, dar în mintea Valeriei deja încolțise un plan.
Spre seară, aproape de ora zece, Grigore s-a pregătit să plece la plimbărică, să mai tragă aer curat.
Valeriuță, a zis el, o să lipsesc vreo oră.
Vai de mine, plouă tare afară! a replicat Valeria.
Plouă?
Nu mai bine rămâi acasă? Respiră de pe balcon, vezi ce frumos e orașul luminat!
Cum să stau pe balcon? Am nevoie să mă mișc, pentru inima mea. Pe balcon n-ai unde păși…
Dar totuși, plouă destul de tare…
Lasă, iau umbrelă. Sub ea nu mă ud.
Cum știi tu mai bine. Să nu zici că nu te-am prevenit…
Nu crezi niciodată în vorbele și presimțirile tale! Hai, am plecat, revin într-o oră, maxim o oră și jumătate.
Nu trecu nici jumătate de ceas și Grigore s-a întors, dar totul era dat peste cap. Soțul Dorinei primise un telefon anonim, cineva îl informase că e trădat cu vecinul. Bărbatul s-a reîntors acasă din drum, unde Grigore apucase deja să intre.
Unde e umbrela, Grigore? îl întreabă Valeria, deschizând ușa cu lanțul pus.
Niște flăcăi au venit la mine pe stradă! Și m-au lăsat fără umbrela, chiar fără pantofi! Lasă-mă să intru, de frig mi-e.
Ți-am adunat lucrurile, le-am lăsat la ghena de la capătul holului. Nu uita să transmiți salutări Dorinei.
Carei Dorina?
Din apartamentul de la opt, vecina ta bună.
Valeria a încuiat ușa și a mers să vizioneze liniștită televizorul.
Slavă Domnului că copiii noștri sunt mari și la casele lor, să nu vadă așa rușine, și-a spus în sine.
Grigore a alergat la ghena de pe palier, și-a luat valiza și s-a îmbrăcat. A ieșit din scară și, neștiind ce să facă, a vrut să cheme un taxi să se ducă la mama lui.
Atunci și-a dat seama că telefonul îi rămăsese în apartamentul Dorinei. S-a întors să-l ceară de la Valeria, dar n-a avut noroc când să urce, a rămas și el blocat în lift! În tot blocul căzuse curentul, și, ca o ironie a sorții, la același etaj opt, unde o lăsase pe Valeria cu câteva ceasuri înainte.
Când s-a reluat curentul, Valeria era deja la serviciu, iar el nu avea cheie să intre.
A coborât pe scări și, la etajul opt, a dat din nou peste Dorina. Și ea avea o valiză, așteptând liftul.
Telefonul meu l-ai luat? a întrebat-o Grigore.
Da, i-a răspuns Dorina, cu glas tulburat. Și hainele tale tot la mine le-am pus.
Foarte bine…
Au coborât împreună cu liftul, dar o dată ajunși jos, fiecare a pornit în altă parte, cu un taxi chemat separat de prieteni. Și viața și-a urmat cursul, cu fiecare purtându-și valiza, spre un drum nou.
