5 aprilie
Azi-dimineață, când mă grăbeam spre serviciu prin Chișinău, mi-am dat seama imediat ce am ieșit din scara blocului că mi-am uitat telefonul acasă. Fără să stau pe gânduri, m-am întors să-l iau. Am intrat repede în lift, dar, fatalitate, exact între etajul șapte și opt, liftul s-a blocat de tot! Am apăsat butonul de alarmă și am început să aștept să vină cineva să mă elibereze.
În liniștea aia ciudată din lift, deodată aud pe coridor vocea soțului meu, Valentin. Era împreună cu o vecină, o anume Doina, de la apartamentul 32.
Doina, draga mea o aud pe Valentin spunând cu o voce atât de blândă, cum nu i-am mai auzit niciodată. De-abia aștept să fim din nou împreună, nici nu știi cât tânjesc după tine.
Diseară ne vedem, dragule, îi răspunde ea la fel de tandru. Vino după ora zece, știi că soțul meu e iar de noapte săptămâna asta.
Mda, cam greu cu ascunsul ăsta, oftează Valentin. Dar știi că merită.
Vine pe la nouă jumate acasă dimineața și iar pleacă seara… trebuie să ne grăbim.
Îi simțeam aproape, cred că stăteau chiar lângă ușa liftului fără să bănuiască niciun moment că eu îi ascult. Mă simțeam de parcă mă lovea cineva în stomac. Am mai auzit cum Valentin îi mulțumea Doinăi pentru clipele fericite împreună și pentru tot ce îi oferă.
La început am crezut că poate aud voci, că nu are cum să fie Valentin. Însă când Doina i-a spus numele și, la un moment dat, am auzit și numele meu șoptit în discuția lor, m-am blocat. Nu îmi venea să cred: Valentin mă înșela cu vecina de pe același palier! Mda, de aia avea el nevoie atât de des să iasă la aer înainte de culcare… Aer, zice el!
Mă gândeam: Uite unde se ducea el, nici nu trebuia să iasă din bloc, doar cobora un etaj. Bine, Valentin, ai să-ți amintești plimbarea asta toată viața!
La scurt timp, au venit băieții de la întreținere și au deblocat liftul. Eram deja hotărât ce am să fac.
Seara, pe la zece fără ceva, Valentin s-a pregătit să iasă la plimbare, ca de obicei.
Violeta, ies până jos, mă plimb un pic, simt nevoia să mă dezmorțesc, mi-a spus el.
Dar plouă torențial afară! Nu mai bine stai pe balcon și respiri puțin aer curat? am încercat eu să-l fac să rămână.
Balconul nu-i bun, trebuie să mă mișc, pentru inimă… Lasă, iau umbrelă, nu mă ud, nu-ți face griji!
Ai grijă, nu e ziua ta norocoasă azi, Valentin.
Ha, nu cred în superstiții din astea, mă întorc repede!
Valentin a plecat, dar s-a întors în maximum o jumătate de oră, ud leoarcă și fără pantofi sau umbrelă.
Violeta, nu o să-ți vină să crezi! Pe drum m-au atacat niște golani, mi-au luat și încălțămintea, și umbrela! Dă-mi voie să intru, îngheț de frig!
Ți-am pus hainele într-o valiză lângă ghenă. Poți să-i dai salutări Doinăi, de la opt, i-am aruncat peste ușă, ținând lanțul pus.
Care Doina?
Vecina ta de la opt, știi tu prea bine!
Am închis ușa și m-am așezat să mă uit la televizor. Bine că copiii au crescut și nu mai sunt acasă, să nu vadă și ei rușinea asta, mi-am zis.
După câteva minute l-am văzut din fereastră răscolind printre pungile de lângă ghena blocului până și-a găsit valiza. Și-a tras hainele pe el și a plecat pe jos. Unde să meargă? La mama, probabil.
Și așa s-a nimerit să-și uite telefonul la Doina acasă. Nu-i bătea inima să-mă mai roage pe mine, deși cine știe ce gânduri îi mai treceau…
Ei, dar viața are ironia ei: a încercat iar să intre în bloc, să-mi ceară telefonul, dar a rămas și el blocat în lift, exact unde am stat eu de dimineață, pentru că întreaga scară rămăsese fără curent electric!
Când, după o vreme, a repornit lumina și Valentin a reușit să iasă din lift, eu deja eram la muncă. Nu avea nicio cheie de la apartament, niciun ban în buzunar, telefonul la amantă…
Coborând pe scări, pe la etajul opt, a dat nas în nas cu Doina. Și ea avea valiză, că-și strânsese și ea catrafusele.
Telefonul meu la tine? a întrebat-o el obosit.
Da, și câteva haine de-ale tale, i-a răspuns Doina, rușinată.
Au coborât împreună cu liftul când a repornit, dar drumurile lor s-au despărțit. Fiecare s-a suit în alt taxi și s-a dus cu ale lui.
Acum înțeleg: nu poți construi liniște pe minciună. Nicio tragedie nu se compară cu umilința de a descoperi adevărul, dar poate tocmai astfel de momente ne mai trezesc la realitate și ne arată ce oamenii sunt demni să rămână în viața ta. De azi, mă prețuiesc mai mult pe mine decât imaginea pe care am crezut-o despre noi.
