Vai, Florica, dar pentru tine aici nu-i loc, a spus soacra. Sărbătoarea lui Andrei s-a terminat mai devreme.
Florica o vede pe soacra ei înainte ca aceasta să o observe. Doamna Tamara stă la intrarea în sala de festivități, potrivește lanțul de aur la gât și privește invitații de parcă ar calcula valoarea lor după haine. Florica încetinește lângă ușă. Cunoaște privirea aceea distantă, rece, aproape ca a unui evaluator de bijuterii. Rochia ei e bleumarină, simplă, fără sclipici aceeași pe care o poartă la toate petrecerile de trei ani încoace.
Soacra o remarcă abia când Florica se apropie de ea. Fața doamnei Tamara se crispează.
Vai, Florica, tu aici n-ai loc, spune tare, forțat mirată, ca să audă toată lumea. Draga mea, ai greșit ușa, nu-i așa? La noi e recepție pentru lume cu greutate, o cină de afaceri. Nivelul tău e la cantina gării, du-te acolo. Nu-l face de rușine pe fiul meu în fața șefilor lui, fii deșteaptă.
Florica tace. Zeci de priviri se întorc spre ea. Unii mormăie, alții se fac că nu văd. La masa lungă, plină cu pahare și platouri, stă Andrei. Își aranjează ceasul scump de la mână și o privește pe soția lui ca pe o vizitatoare întâmplătoare, care a nimerit într-un loc greșit.
Florica, mama are dreptate. Nu ești potrivită aici, înțelegi? Mai bine mergi acasă, vin eu după.
Nu se ridică, nici nu încearcă să se apropie. Face doar un gest de respingere cu mâna și se întoarce la invitați. Un bărbat în costum gri se apleacă spre coleg și șoptește ceva, amândoi zâmbesc ironic.
Florica se întoarce și iese. Nu plânge, nu întreabă nimic. Ușa se închide în urma ei aproape fără zgomot.
Afara vântul suflă tare. Florica scoate telefonul și deschide aplicația bancară. Toate cardurile firmei sunt legate la contul ei a insistat cu ani în urmă, când stingea datoriile lui Andrei și îl scotea din necazuri după faliment. Atunci, recuperatorii sunau noaptea, iar soțul stătea la bucătărie palid, repetând: Am eșuat, am pierdut tot. Florica a vândut casa părintească de la țară și i-a dat banii fără întrebări. A ținut contabilitatea nopțile, a negociat cu furnizorii, cât timp Andrei reabilita reputația. El folosea cardurile și credea că totul e meritul lui.
Un simplu gest și cardul de firmă e blocat. Florica se uită la ecran, apoi închide telefonul. Gata.
Înăuntru, oaspeții se relaxează. Doamna Tamara povestește iar cum fiul ei a pornit de la zero, Andrei primește felicitări și strânge mâini. E mulțumit iată imaginea corectă: oameni cu influență, masă scumpă, respect.
Chelnerul aduce nota de plată. Andrei întinde cardul fără să se uite la sumă. Terminalul bipăie. Pauză. Încă un bip. Refuz.
Mai încercați o dată, Andrei nu mai zâmbește.
Chelnerul încearcă iar. Refuz. A treia încercare. Refuz.
Doamna Tamara se ridică și se apropie de tejghea, privindu-l pe administrator de sus.
Ce-i asta? Fiul meu nu poate avea probleme cu banii. Încercați cum trebuie!
Administratorul, o tânără în costum sobru, îi răspunde calm.
Cardul a fost blocat de titular. Florica Dănilă a retras accesul acum câteva minute. Fie plătiți cash, fie chemăm securitatea.
Sala se oprește. Unii scot telefoane, alții se fac că nu aud. Andrei s-a albăstrit la față, încearcă să dea de soție. Nu răspunde. Mai încearcă. Telefonul e închis.
Doamna Tamara îl prinde pe Andrei de braț, șoptind printre dinți:
Andrei, rezolvă! Sună-o, să deblocheze. Știi ce rușine e asta?
Andrei nu ascultă. Scotocește prin telefon, încercând să-și amintească parolele altor conturi. Nimic. Totul e pe numele Floricăi. Nici nu-și amintește când a semnat actele, pur și simplu semna ce-i aducea ea.
Oaspeții se ridică de la masă. Unii spun scuze de treburi urgente, alții pleacă în liniște. Un client bătrân în costum gri se apropie de Andrei, îl bate pe umăr cu milă ironică:
Se întâmplă, coleg. Trebuia să ai respect pentru soție. Prea târziu acum.
Pleacă primul, ceilalți îl urmează. Sala se golește în mai puțin de zece minute. Rămân doar Andrei, mama lui și administratorul cu nota în mână.
Aveți douăzeci de minute, spune rece administratorul. Apoi chemăm securitatea.
Doamna Tamara scoate câteva bancnote din portofel. Puține. Andrei caută în buzunare, mai găsește ceva. Nu le ajunge. Administratorul îi privește curios, dar fără emoție.
Ați sunat soția?
Andrei tace. Doamna Tamara respiră nervos, fața i se umple de pete roșii.
Fata asta de la țară Cum a îndrăznit! Eu o
Mamă, taci, Andrei spune încet, dar ferm.
A înțeles. Fără Florica nu are nimic. Nici firmă, nici conturi, nici tehnică. E doar o firmă fără fundament.
Florica stă pe banca de la stația de autobuz. Telefonul sună Andrei, apoi soacra, iar Andrei. Mesaj după mesaj: Ce faci?, Lasă prostiile, deblochează cardul!, Discutăm acasă, nu face scandal.
Privește cum apar rândurile pe ecran, tot mai supărate, tot mai disperate. Oprește telefonul. Ecranul se stinge, liniște.
Își amintește când Andrei, la început, îi spunea: Fără tine, Florica, nu m-aș fi descurcat. Credea atunci că era recunoștință. Dragoste. Dar nu era doar lua. Când a devenit incomodă, când se cerea prezentarea în fața invitaților, când era nevoie de loc la masă a fost pusă pe ușă.
Autobuzul oprește. Florica se ridică, urcă și se așază lângă geam. Orașul întunecat se conturează în afara, indiferent și străin. Dar pentru prima dată după mulți ani respiră ușor.
Dacă nu a fost loc la masa lor, nu mai e loc nici în viața ei pentru astfel de oameni.
După trei zile, Andrei vine la ușa ei. E obosit, cu cercuri sub ochi. Nu știe cum să înceapă.
Florica, hai să nu facem prostii. Suntem familie, până la urmă.
Nu deschide ușa complet. Stă în prag, calmă.
Familie? Cea care dă afară nevasta în fața tuturor? Cea pe care mama ta o consideră nevrednică?
Mama a greșit, știu. Dar pentru o seară nu distrugi tot, nu?
Eu n-am distrus nimic, spune Florica liniștit. Doar am luat ce era al meu. Firma e pe numele meu. Conturile la fel. Tu ai folosit cât am tăcut.
Andrei strânge maxilarul, încearcă să păstreze fața, dar vocea îi tremură:
Te răzbuni. E o răzbunare.
Nu, Florica dă din cap. Răzbunarea e atunci când vrei să faci rău. Eu doar nu mai-mi pasă.
Închide ușa. El mai stă un minut, apoi pleacă. Nu mai vine.
Doamna Tamara scrie încă o lună mesaje lungi, pline de amenințări și jigniri. Florica le șterge fără să le deschidă. Apoi nu i-a mai scris.
Florica cedează firma unui asociat de-al lui Andrei, pe o sumă simbolică unui om care a ajutat-o cândva cu acte și niciodată n-a pus întrebări. S-a mutat într-un apartament în alt cartier, și-a găsit serviciu nou. Viața devine mai liniștită, simplă. Fără lanțuri de aur și recepții, fără oameni ce judecă după haină.
Într-o zi trece pe lângă sala aceea. Se oprește, privește firma. Își amintește acea seară vocea soacrei, fețele invitaților, privirea lui Andrei. Își amintește cum aștepta o vorbă de apărare.
Dar el a tăcut. Și ea a plecat.
Florica mai stă un moment, apoi se întoarce și pleacă mai departe. Dincolo de colț începe viața nouă. Fără ei.
