-Îți voi face viața un coșmar! O să regreți! – țipa isteric soția fratelui meu.
-De ce, Loredana? Ți-am dat toți banii. Care e problema? – mama mea nu înțelegea de ce cumnata ei îi amenința.
-Unde e scris că mi-ați dat banii? Unde sunt martorii? Chitanța? Ne datorați mie și lui Alexandru jumătate din acest apartament! – Loredana nu se mișca din ușa noastră.
-Uite ce e, Loredana. Pleacă în pace! Am fost martoră la predarea banilor. E suficient? Și transmite-i salutări fratelui meu. Ar trebui să te tempereze. Nu mai veni pe aici, – nu am putut să nu intervin în această situație delicată. Mama era fără apărare.
-Vei regreta, dar va fi prea târziu! Voi apela la vrăjitoare să vă blestem! – a strigat Loredana plecând.
Mama noastră, după ce a murit tata, a vândut casa de la țară și s-a mutat la mine în apartamentul cu trei camere. Eram deja văduvă și îmi creșteam băiatul de cinci ani, Ionuț. Cu drag am primit-o pe mama să locuiască cu noi.
-Vera, nu te superi dacă îi dau lui Sandu jumătate din banii obținuți pe casă? Totuși e fiul meu. Loredana îl face praf, cum că nu e bun ca soț și nu întreține familia cum trebuie, – mama s-a uitat rugător la mine.
-Doamne, dar nu e nicio problemă, desigur că poți să îi dai! E just, – așa am considerat.
I-am invitat pe Alexandru și Loredana la mine acasă și le-am dat banii. Iată că, după doi ani, Loredana vine din nou, cerând insistent bani și amenințând cu blesteme.
Am pus-o afară și am închis ușa, uitând de ea. Ani la rând nu am mai vorbit nici cu fratele, nici cu Loredana. Între noi parcă s-ar fi interpus o pisică neagră. De atunci, problemele au venit asupra noastră ca o avalanșă. Am început să avem necazuri pe toate planurile, cum zice vorba: din lac în puț.
Mama s-a îmbolnăvit grav, eu m-am îmbolnăvit de ceva necunoscut, iar Ionuț a făcut o eczemă supurativă. Necazurile nu se mai terminau. În apartamentul nostru, impregnate de mirosul medicamentelor, toate se strică sau cad și se sparg. Ceasurile de pe perete se opreau la miezul nopții. A trebuit să mă pensionez anticipat din poliție. Intenționam să lucrez până la pensionare, dar a trebuit să am grijă de mama și să îmi tratez intens copilul. Banii parcă îmi scăpau printre degete.
Îmi amintesc că am transformat apartamentul meu într-o casă de violete africane: erau peste tot. Le creșteam, le înmulțeam și le vindeam la piață. Mici floricele care ne-au salvat de pe marginea prăpastiei. Erau foarte căutate.
Odată pe an ne vizitau rudele. Stăteau o săptămână și ne aduceau haine purtate dar curate. Ne aduceau și alimente: carne, paste, cereale, făină… Ne bucuram de ele. Plecau și noi reluam ciclul.
Lipsa banilor și boala, ne apăsau. Ca să fug de gândurile negre, am amenajat un mic rond de flori în fața scării. Am plantat primăvara florile: gura leului, gălbenele, regina nopții. Era singura mea sursă de inspirație.
Odată trecea pe acolo vecinul Mihai și, admirând rondul meu modest, a spus:
-Bună ziua, vecină! V-aș putea oferi niște bani pentru flori? Cumpărați mai multe, să fie mai frumoase decât toate.
Am ezitat, dar Mihai mi-a pus bani în buzunarul halatului:
-Luați, draga noastră grădinăreasă! Nu vă sfiiți. Faceți frumusețe pentru toată lumea.
Îmbărbătată, am cumpărat flori și arbuști exotici. Rondul meu a devenit un spectacol de culori. Vecinii au fost uimiți de frumusețea grădinii. Mihai se oprea adesea la rond, admirând:
-Doar o persoană bună poate face florile să înflorească așa frumos.
Vecinul adesea îmi aducea dulciuri și ciocolată:
-Pentru dumneavoastră, Vera, pentru munca neobosită.
Mă bucuram nespus de atenția acestui om.
Anii au trecut, iar lucrurile au început să se îmbunătățească în casa noastră.
Mama, după atâta tratament, s-a ridicat și a încins. Ionuț s-a vindecat de eczemă. M-am simțit ca o femeie renăscută. Mi-am dorit să iubesc și să fiu iubită, fără a-mi păsa de vârstă.
Impresionat de suferințele bunicii sale, Ionuț a hotărât să devină medic. A intrat cu ușurință la facultatea de medicină. În timp ce lucra la spital, a început să asiste la operații. În scurt timp, vecinii veneau la el cu rugămintea de a le face diagnostice, injecții sau perfuzii…
Ionuț s-a format ca anestezist.
Am făcut împreună cu el un mic renovări în apartament. Ionuț și-a cumpărat o mașină second-hand. Se pregătește să se căsătorească cu colega lui, Ilinca. Ea este cardiolog. Lucrurile se așază bine, în liniște.
De curând, mă sună Loredana, vocea sa slăbită și răgușită m-a lăsat fără cuvinte:
-Bună, Vera. Ai putea să mă vizitezi? Sunt în spital.
Am ajuns la adresa indicată și am intrat în salonul de spital. Am găsit patul Loredanei.
-Ce s-a întâmplat cu tine, Loredana? – am întrebat surprinsă de starea ei epuizată. Văd o adâncă tristețe în ochii ei.
-Uite așa s-a întâmplat, Vera… Ne-am plimbat în pădure cu soțul meu și am găsit un craniu uman. L-am adus acasă, l-am curățat și l-am făcut scrumieră. După șase luni, fratele tău a murit într-un accident. La două luni, fiul nostru s-a prăbușit în garaj după ce a băut cu prietenii. Eu, uite, sunt bolnavă de pneumonie. Doamne, de ce am adus acel craniu blestemat acasă? De acolo au început nenorocirile mele, – Loredana a izbucnit în plâns amar.
-Nu, Loredana, totul a început din momentul în care ai apelat la vrăjitori. Craniul a fost doar un efect secundar, – i-am spus. Prea multe necazuri ne-a adus familia ei.
-Ai dreptate, Vera. Regret profund. Am aruncat farmece și blesteme asupra voastră. Mi-am vărsat furia în moduri oribile. Acum sunt singură și plătesc pentru ale mele. Iartă-mă. Hai să uităm certurile copilărești. Tineretul îmi dădea aripi, iar acum simt cum bumerangul se întoarce. E un sentiment dureros, – a spus Loredana, cu vocea slăbită și plină de regret.
Am povestit totul lui Ionuț. Nu a rămas indiferent:
-Mamă, hai să o transferăm pe mătușa Loredana în spitalul meu. Va fi mai bine îngrijită acolo. E totuși din familie.
-Bine, dragă, am iertat-o pe Loredana. Și trebuie să o ajutăm. A rămas singură să-și ducă suferințele. A pierdut și fiul, și soțul.
Mihai mi-a propus să ne unim destinele. Locuia cu un etaj mai sus.
-Veronica, mută-te la mine, să ne bucurăm de timp împreună. Suntem văduvi amândoi. Vom avea ce povesti. Accepți?
-Da, Mihai, – nu-mi venea să cred în fericirea mea neașteptată. A căzut ca din cer, îmi încălzește sufletul și mă luminează.
Mama a fost fericită pentru mine:
-Vezi, Veronico, destinul tău a fost aproape tot timpul, se apropia de tine treptat. Meriți această fericire.
Loredana se recuperează rapid și vrea să vină în vizită. S-o chem? Mă voi consulta cu Ionuț și Mihai…
Vă dau pe toți afară din minți! O să plângeți și o să regretați! urla soția fratelui meu.
