O ursoaică imensă bate la ușa unui pădurar: bătrânul deschide, fără să bănuiască de ce a venit animalul sălbatic și ce se va întâmpla în curând
De zeci de ani trăiește singur la marginea pădurii. Altădată, curtea era plină: veneau prieteni, din când în când treceau și rude, mașinile stăteau parcate la poartă, iar din casă se auzeau voci și râsete. Încetul cu încetul, toate acestea s-au risipit. Soția s-a stins, fiul s-a mutat departe, abia dacă mai trimite scrisori. Casa de lângă lac s-a umplut de liniște și gol.
Bătrânul, pe nume Nicolae Drăgan, s-a obișnuit cu singurătatea. Dimineața ieșea pe prispă, privea către codru, asculta vântul foșnind printre brazi și punea lemne pe foc în sobă. Mai vedea uneori, de departe, un cerb traversând poienița sau vreo vulpe scăpărând printre tufișuri, dar niciun animal sălbatic nu se apropia prea mult de gospodăria lui.
În dimineața aceea, Nicolae se trezește pe întuneric. Mai întâi i s-a părut că vântul izbește crengile de ușă. Apoi, a auzit un zgomot surd, ca și cum ceva greu ar fi pus presiune pe pridvor.
Bătrânul își ia haina groasă și deschide cu grijă ușa. Îngheață pe loc.
Chiar în prag stă o ursoaică masivă. I se vede aburul din gură, blana îi strălucește de zăpadă. Dar asta nu îl impresionează atât ca ceea ce ține în fălci: un pui de urs.
Ursoaica nu mârâie, nu-și arată colții. Doar stă și îl privește drept în ochi. Are în privire nu mânie, ci teamă și așteptare.
Nicolae simte inima cum i-o ia la galop. Oricine altcineva în locul lui ar fi trântit ușa și s-ar fi încuiat în casă. Chiar și mintea îi spune să o facă.
Și totuși, ceva din ochii animalului îl face să rămână pe loc. Cu pași timizi, se apropie. Ursoaica lasă cu grijă puiul pe zăpadă.
În acel moment, animalul sălbatic face ceva care îi dezvăluie lui Nicolae adevăratul motiv pentru care a venit la el.
Trupul puiului aproape că nu se mișcă.
Când bătrânul se apropie, vede pe lăbuța ursulețului o capcană fină din sârmă. Fusese prins de-o capcană de braconaj, care îi secționase carnea adânc. Puiul abia mai respiră.
Nicolae desface cu grijă capcana și îi eliberează lăbuța. Apoi ridică puiul și îl duce în casă. Îl așază lângă sobă, îl acoperă cu o pătură de lână veche și începe să-l maseze cu grijă ca să-l încălzească.
Ursoaica rămâne toată vremea pe prispă, nemișcată.
După un timp, ursulețul începe să miște ușor și deschide ochii. Bătrânul îl ia și îl duce afară.
Ursoaica se apropie încet, își recuperează puiul și, pentru o clipă, își apropie botul de mâna omului.
Apoi se întoarce și dispare, liniștită, în pădure.
A doua zi, Nicolae găsește în desiș încă vreo câteva capcane de acest fel. Le adună pe toate și le distruge.
După acea întâlnire, bătrânul a început din nou să cutreiere pădurea în fiecare zi, așa cum făcea cu mulți ani în urmă.
