E nevoie urgentă de soț
Mamă, trebuie neapărat să-ți găsești un soț nou! Foarte, foarte repede!
Simona aproape a scăpat ceașca de cafea din mână, din care s-a revărsat puțin pe fața de masă. A pus-o grăbită pe masă, și-a dres vocea și și-a privit fata cu atenție.
Explică-mi despre ce e vorba, te rog, a spus, încercând să-și păstreze calmul. De unde ai scos așa cerință?
Fata s-a foit, cu ochii în podea, studiind modelul de pe covor. Ioana era vizibil stânjenită, dar era convinsă de dreptatea ei.
Vezi tu Azi i-am spus lui tata că ai pe cineva, a oftat ea. M-a tot chinuit cu întrebări! Mereu mă întreabă dacă ți-ai găsit pe cineva! De fiecare dată îi ziceam nu, și după asta începea să povestească ore întregi ce greșeală uriașă ai făcut că ai plecat de la el. Că nu pricepi nimic în viață dacă ai putut să-l pierzi pe el, un bărbat atât de minunat!
A ridicat privirea spre mama ei. În ochii fetei se citeau supărarea, nedumerirea și chiar puțină furie la adresa tatălui.
Și mereu repetă că o să-ți dai seama cât de mult ai greșit și o să te întorci. Cică sigur n-ai să găsești pe cineva mai bun ca el. Așa că, la urmă, nu m-am mai putut abține și i-am zis că ai întâlnit deja pe altcineva.
Simona și-a trecut mâna prin păr. Imediat i-au răsunat în minte tonurile cunoscute ale fostului soț acea siguranță artificială, modul acela plictisitor în care transforma orice discuție într-o pledoarie despre cât de multă dreptate are el.
Îmi pot imagina cu ce epitete colorate îți servește povestea, a zâmbit ușor. Nici acum nu se împacă cu gândul că l-am părăsit, pe atotperferctul. Uneori mă întreb dacă nu cumva insistă ca tu să mergi la el în weekend doar ca să mai aibă ocazia să se laude și să afle bârfe proaspete. Așa mai mângâie orgoliul lui rănit.
Ioana a oftat greu și s-a trântit pe canapea, cu picioarele strânse sub ea. Rezemându-se de o pernă, a început să netezească materialul moale cu palma, încercând să-și ordoneze gândurile.
Și eu cred la fel, a spus, privind undeva spre geam. O oră și jumătate trebuie să ascult ce bărbat grozav ar fi. În rest, nu-l interesează de mine, nici nu mă întreabă cum îmi merge la școală sau dacă am nevoie de ceva…
Fata povestea de parcă ar fi spus programul obișnuit de zi: trezire, mic dejun, școală, teme. Pentru Ioana, toate acestea deveniseră normalitate de mult, atât de mult încât nici nu mai trezeau emoții.
S-a lăsat pe spate și a privit tavanul, reamintindu-și ultima discuție cu tatăl. Totul a început, ca de obicei, cu o relatare detaliată despre ce performanță a mai avut pe la serviciu. Apoi a continuat cu planuri de viitor, greutăți la muncă, cum nimeni nu știe să-i aprecieze aportul. Și iar monolog de o oră și jumătate… Ioana chiar a memorat exact timpul, ca să povestească mamei.
Iar când a încercat să spună despre olimpiada ei la matematică, tatăl doar a dat absent din cap și a schimbat subiectul spre el. Bravo, dar știi că la vârsta ta, eu deja și iar poveste despre el.
Ioana a dat din umeri, izgonind amintirile. Se obișnuise de mult cu ordinea asta. De când se știa, pentru tata, propria persoană era mereu în centrul Universului. Restul familiei era pe undeva pe la margine importanți, dar niciodată destul cât să-i distragă atenția de la sine.
Orice discuție ajungea inevitabil la el și la necazurile lui. Dacă mama se plângea că e obosită, el începea să povestească cât de greu îi e lui la lucru. Dacă Ioana își împărtășea grijile despre prieteni, tata găsea cumva să devieze spre amintiri din copilăria lui evident, mult mai spectaculoase. Grijile altora fie nu le observa, fie le considera neînsemnate.
Ioana nu și-a dat niciodată seama cum de mama a rezistat cincisprezece ani lângă un astfel de om. Se vede clar că a rămas doar pentru fată, să nu crească fără tată. Când era mică, Ioana credea cu tărie că, într-o zi, tata se va schimba, va începe să-i observe, să-i întrebe de viața lor Dar anii au trecut, și nimic nu s-a schimbat. Iar după divorț, cu uimire, a realizat cât de liniștită e viața fără el! Nimeni nu monopolizează atenția și nu tratează grijile altora ca pe mărunțișuri.
Și de ce ar trebui să mă apuc urgent să-mi caut bărbat? glasul Simonei a devenit puțin mai tăios decât și-ar fi dorit. Ai spus, ai spus și ce dacă?
Când i-am spus lui tata asta, s-a schimbat la față! Ioana s-a strâns, ținând la piept o pernă de pe canapea. La început s-a albăstrit la față, apoi s-a înroșit și a urlat atât de tare că a venit vecina! Sincer, m-am cam speriat
A făcut o pauză aducându-și aminte de acea scenă: voce ascuțită, mâini strânse în pumni, privire sălbatică. Parcă urma să explodeze din cauza emoțiilor.
Mă tot presa să-i spun cine e bărbatul și să-i dau cât mai multe detalii Eu am refuzat și i-am zis că m-ai rugat să nu-i spun nimic. Nu m-ar mira să nu înceapă să te sune să te chestioneze.
Simona s-a întors încet spre fetiță, sprijinindu-se de marginea ferestrei. O zi interesantă o aștepta Știa exact la ce nivel de isterie să se aștepte de la Cătălin Mulțumesc frumos, fată dragă
S-a așezat pe canapea lângă Ioana, oftând adânc și cuprinzând-o în brațe. Acum nici n-are rost să-și mai bată capul. Vorba spusă, dusă e
De ce ai inventat povestea asta? a întrebat încet, legănând-o ușor. Doar trăiam liniștite! Iar va trebui să-i suport istericalele. Chiar îmi vine să-mi închid telefonul.
Ioana s-a răsucit ușor din îmbrățișare, s-a îndreptat și a privit-o serios. În ochii ei se citea o determinare neașteptată.
Pentru că tu ești minunată! a spus cu hotărâre. Ești frumoasă, deșteaptă, ai o grămadă de prieteni și bărbații te plac! Crezi că nu văd? Iar tata doar te vorbește de rău! M-am săturat!
Simona a mângâiat-o cu blândețe pe păr. Privirea ei era plină de drag și nedumerire.
Am înțeles, puiule, am înțeles, a spus blând. Să-ți spun sincer, credeam că nu ți-ai dori să încep o relație serioasă. Totuși, au trecut abia șase luni de la divorț.
Cuvintele acestea i-au venit greu. În adâncul sufletului, se temea că fata ar percepe un nou partener ca pe o trădare sau o încercare de a-l înlocui pe tata. Simona i-a urmărit cu atenție reacția, căutând orice urmă de dezaprobare.
Ce prostii! a râs Ioana, cu atâta hotărâre că Simona a zâmbit. Important e să fii tu fericită!
Fata și-a încrucișat brațele și a zâmbit mamei cu o maturitate prematură, hotărâtă să-și apere punctul de vedere.
Simona a privit-o pe Ioana și, în timp ce fricile i se topeau, a început să simtă liniște. Poate se gândește prea mult la trecut și prea puțin la viitor?
Ești o fată deosebită, a spus, strângând-o tare. Mulțumesc că ai grijă de mine, puiule.
Ioana s-a lipit de ea, găsindu-și culcuș sub braț. În momentul acela era atât de multă liniște și căldură în mica lor familie încât părea că devine tot mai puternică, zi după zi
***************************
Simona încerca să-și termine raportul la serviciu, dar rândurile i se topeau în fața ochilor, iar durerea de cap pulsată în tâmple devenise insuportabilă. S-a masat mecanic la tâmple, în căutarea unei alinări. După câteva minute, s-a gândit să-și roage o colegă să-i aducă niște pastile de la farmacie, aflată la două minute de birou. Le-a luat cu apă, apoi s-a întors la hârtii, dar n-a reușit deloc să se concentreze.
În acel moment, pe ușă a bătut paznicul. Avea o față politicoasă, dar i se citea o oarecare teamă.
Doamnă Simona, vă caută cineva Fostul dumneavoastră soț insistă să vă vadă. Coborâți sau să-l poftim afară?
Simona s-a înfiorat. O iritare caldă o cuprinse. A oftat adânc, încercând să-și păstreze stăpânirea de sine.
Cobor, scuze dacă v-am făcut probleme, a răspuns, ridicându-se.
În sinea ei, l-a bodogănit. Chiar azi?! Și-așa era o zi grea, cu migrenă, iar acum și Cătălin dă buzna neanunțat la birou! De ce nu sună înainte? Ce-i în capul lui, să facă scandal în fața tuturor?
A ieșit pe coridor, făcând pași lenți să nu agraveze durerea de cap. În hol era agitație: colegi grăbiți, cineva râdea la automatul de cafea, altcineva discuta aprins proiectul lângă tabla cu hârtii. Simona a trecut printre ei, simțind cum tensiunea îi încordează umerii.
L-a văzut imediat pe Cătălin. Se plimba înainte și înapoi, apropiindu-se ba de recepție, ba de paznici, gesticulând și ridicând vocea. Paznicii se străduiau să fie politicoși, dar se vedea că sunt gata să-l invite afară dacă merge prea departe.
Ce vrei? a întrebat direct, apropiindu-se. Vocea i-a sunat calm, deși în interior simțea furia. Ce spectacol faci aici? Vrei să te cunoască poliția? Pot aranja asta.
Cătălin s-a întors brusc la auzul vocii ei. Fața îi era roșie, ochii îi ardeau de furie și emoție. S-a repezit spre fosta soție, arătând cu degetul, ca și când ar fi prins-o cu ceva infracțiune.
Tu! a răcnit. Ioana mi-a spus tot! Abia au trecut șase luni de când am divorțat și deja ai bărbat nou?!
Vocea lui era plină de neîncredere, dezamăgire și gelozie. Parcă până în ultima secundă refuzase să creadă fată.
Simona a ridicat o sprânceană, aplecând ușor capul. Poziția ei era relaxată, dar ochii reci.
Trebuia să îți rămân fidelă pe vecie? a întrebat egal. Chiar și după divorț? Îți ceri prea mult, mai ales că nici în timpul căsniciei nu considerai fidelitatea o calitate esențială.
Cătălin a încremenit o clipă, părând că nu știe cum să reacționeze. Mana lui ridicată spre ea a coborât încet. În priviri i s-a strecurat o nesiguranță pe care nu i-o știa.
Colegi, vizitatori, curieri treceau pe lângă ei, unii aruncând priviri, alții prefăcându-se că nu văd nimic. Dar pentru Cătălin și Simona, lumea se restrânsese la acest spațiu, încărcat de răni vechi, acuze nerostite și o nouă realitate greu de acceptat pentru el.
Tu… tu… s-a bâlbâit, dar Simona l-a oprit din priviri.
Hai să nu facem circ, Cătălin, vocea ei s-a muiat ușor, dar rămânea fermă. Dacă vrei să discutăm, găsim loc și timp. Dar nu aici.
Circul abia începe!
A intrat în criză, vocea răsunând în hol. Fața i se învinețise, gâtul îi era brăzdat de vine, pumnii îi tremurau agitat de-a dreptul. Ba făcea un pas spre ea, ba se retrăgea.
Nu tolerez ca fiica mea să trăiască cu un străin! striga, ignorând privirile celor din jur. O s-o iau pe Ioana de la tine! O să vezi că n-ai să o mai vezi niciodată! O să
Cuvintele erau isterice, dar Simona nu avea decât un zâmbet ironic. Să-i ia fata? Era curioasă să vadă numai! Orice instanță i-ar fi dat dreptate!
Ai terminat? Ești actor cu diplomă, cred, a comentat ea, calmă. De la circ.
Ce se întâmplă aici?
Cătălin s-a întors brusc, la vocea unui bărbat necunoscut. În ușa holului stătea un domn în costum bleumarin elegant, cu ținută sigură și privire caldă dar fermă. Paznicii s-au înțepenit: era clar cine conduce compania.
Nu vă amestecați! a mârâit Cătălin, cu ură. Nu vă privește.
Bărbatul a venit cu pași calmi, oprindu-se nu departe, cu o ușoară grimasă amuzată ce l-a enervat pe Cătălin și mai tare.
Probleme de familie se discută tête-à-tête, a spus el neted. Dar când faci scandal la birou, devine treabă publică.
Simona a privit tăcută întreaga scenă, simțind tensiunea. Nu se aștepta la ajutor din partea lui Vlad Enache, dar îi convenea: l-a scos din ritm pe Cătălin.
Dornic de ceartă, Cătălin făcu un pas spre Enache, dar acesta nici nu a clipit, privirea lui rămânând calmă și rece.
Cine sunteți să-mi dați lecții?! a încleștat Cătălin. Nu e treaba dumitale!
Vlad Enache a mai făcut câțiva pași, s-a apropiat de Simona și i-a pus discret mâna pe talie. Vizibil, cu un gest care nu lăsa loc de interpretare.
Cine sunt? a întrebat el calm, dar în voce i se simțea o siguranță glacială. Sunt cel care o face fericită. Țipi la femeia mea, și nu tolerez asta. Scandalul nu se va termina cu poliția, am grijă să ai și mai multe probleme, pricepi? Iar dacă folosești fata ca pârghie… am zis destul, nu-i așa?
Cătălin a înlemnit. Fața care îi ardea îi devenise palidă. Se uita când la Enache, când la Simona. Nu pricepea cum a pierdut controlul!
A mai stat puțin, șovăind, strângând și deschizând pumnii. Cuvintele refuzau să-i iasă de față cu Vlad Enache, nicio strategie nu funcționa.
În cele din urmă, a bombănit ceva de neînțeles și s-a întors să plece. Pașii îi erau apăsați, ca și cum se străduia să nu arate cât de rănit e. La ieșire, s-a întors, aruncând peste umăr:
Alimentele le visezi!
N-am nevoie de ele, a râs Simona, cu ușurare sinceră. În schimb, Ioana n-o să mai trebuiască să meargă la tata!
Abia atunci și-a dat seama că mâna sigură a directorului încă îi era pe talie. Simona s-a fâstâcit, a coborât ochii, simțind cum roșea la față, și s-a tras ușor înapoi, încercând să facă totul firesc.
Cu un zâmbet timid i-a mulțumit:
Mulțumesc mult, domnule Enache. Nici nu știți cât de mult m-ați ajutat!
Vlad Enache a zâmbit ușor, ochii îi sclipeau.
Discutăm la un prânz? i-a adresat invitația simplu.
Simona a ezitat o clipă, dar apoi și-a amintit de eleganța și respectul lui. I-a răspuns:
Desigur! punându-și palma în mâna lui, surprinsă cât de plăcut era gestul ferm, protector, dar deloc apăsător. Tensiunea din ultimele ore dispărea încet, lăsând loc unei emoții plăcute.
Apoi, la un bistro micuț din apropiere, conversația a curs firește. Lumină blândă, miros de plăcinte și cafea, muzică discretă – totul perfect.
Într-un final, Simona a aflat că Vlad ține la ea de mult. I-a spus asta simplu, sincer, nu cu vorbe mari, efectul fiind și mai nimerit.
Mult timp n-am avut curaj să mă apropii, a recunoscut el, învârtind lingurița în cafea. Păreai ocupată, serioasă Știam că treci printr-o perioadă dificilă după divorț și nu am vrut să apăs sau să par insistent.
Simona l-a ascultat cu inima deschisă. În vorbele lui era doar sinceritate și respect.
Când am văzut azi ce se întâmplă nu puteam să stau deoparte! a oftat Enache.
Ea nu a putut să nu zâmbească. Iată, totuși, că observa privirile bărbatului, dar nu le-a înțeles corect. El îi era simpatic, dar n-ar fi făcut ea niciodată primul pas către șef
*******************
Trei luni după acea scenă la birou, Simona și Vlad s-au căsătorit oficial. Nunta a fost superbă, el a făcut tot ce i-a stat în putință să-i îndeplinească orice dorință.
Ioana s-a bucurat sincer. În ziua nunții, a ajutat-o pe mama să se pregătească, a avut grijă să fie perfectă până la ultimul detaliu. La final, i-a luat pe amândoi în brațe, fericită.
Sunt așa fericită pentru voi! a șoptit, cu ochii plini de lumină.
Totuși, Ioana i-a spus direct lui Vlad că nu vrea să-i spună tată:
Îmi place de tine, Vlad, i-a zis când au rămas trei la masă. Și mă bucur că mama nu e singură. Dar tata… oricum ar fi el, rămâne tata.
Vlad a dat din cap, fără să se supere:
E firesc, Ioana. Ce contează e că suntem împreună.
Cătălin a primit și el invitație la nuntă mai mult de formă decât cu speranțe. Simona a ezitat dacă să-i trimită invitația, dar a decis că e bine să știe că viața merge mai departe și fără el. I-a trimis plicul pe adresa de acasă, fără niciun bilețel doar data, ora și locația.
Evident, Cătălin nu s-a prezentat. Nici nu-i trecuse prin cap să meargă doar gândul i-a aprins inima de amar și ciudă. A răbufnit în schimb la telefon către cunoștințe comune:
Primul apel l-a făcut a doua zi după ce a primit plicul. Vocea lui părea calmă, dar înăuntru mocnea ceva:
Îți poți închipui că m-a invitat la nunta ei? După tot ce-am trăit!
Interlocutorul, vechi prieten de facultate, l-a întrebat ce e așa grav. Dar Cătălin a explodat:
Cum a putut să mă umilească așa?
Și așa s-a repetat, zi de zi, cu fiecare prieten sau coleg. Spunea aceleași și aceleași lucruri, de parcă aștepta ca cineva să-i spună: Da, Simona a greșit, așa nu se face.
Dar toți reacționau reținut. Unii dădeau din cap compătimitor, alții ziceau doar Fiecare cu viața lui, iar alții tăceau, neștiind ce să răspundă. Cu fiecare nouă plângere, Cătălin simțea că povestea lui nu-i convinge.
Apoi a schimbat discursul, spunând că Simona s-a grăbit cu noua căsătorie:
Au trecut abia șase luni! Poate fi iubire adevărată? E clar că doar vrea să mă uite. Vrea să fugă de realitate!
Pe urmă, și-a schimbat relatarea:
Nici măcar nu mi-a dat șansa să repar lucrurile! Dacă am fi discutat, aș fi putut
Nici el nu știa ce ar fi putut face de fapt s-o recucerească? Să se schimbe? S-o ia totul de la zero?
Alteori, supărat, zicea:
Atâtea am făcut pentru ea, și uite, niciun mulțumesc. A luat-o pur și simplu și a plecat, cu tot cu fată!
Reproșurile astea de recunoștință și ele au sunat tot mai jalnic. Prietenii îl întrebau:
Dar pentru ce ar trebui să-ți zică mulțumesc? Erați soț și soție, e firesc, nu?
Cătălin rămânea fără cuvinte, simțind cum i se duce toată energia. Niciunul nu-l aproba așa cum sperase. Nimeni n-o făcea pe Simona iresponsabilă sau femeie ușoară. Dimpotrivă, toată lumea, se părea, credea că e normal să meargă mai departe ceea ce-l enerva și-l întrista și mai tare.
Obosit de discuțiile fără rost, Cătălin a tăcut. A rămas în apartamentul lui, privind la ce a rămas de la Simona: o agrafă uitată, un album vechi pe raft, două rochii de-ale Ioanei. Realiza, oricât ar fi încercat să nege, că viața merge înainte. Dar el, deocamdată, nu reușea să-și găsească locul în noua ordine.
Obosit de discuțiile sterile, Cătălin n-a mai sunat pe nimeni. Iar viața Simonei, a lui Vlad și a Ioanei curgea lin liniștită, așezată, cu bucurii mărunte: cine împreună, plimbări la sfârșit de săptămână, ghidușii despre filmul care să-l vadă seara…
