** 22 aprilie 2026 Jurnal personal **
Explozie puternică zgomot asurzitor întuneric întuneric În cele din urmă lumina a început să se răspândească iar o voce s-a auzit din hol:
Doamna Violeta, suntem salvatorii, ceva a explodat în depozitul cu gaze.
Prin durerea care-mi strângea gâtul am simțit o mână apăsându-mi șederea. Am încercat să-mi deschid ochii; a fost greu, dar am reușit să zăresc un pandantiv drept cu semne zodiacale gravate și o femeie în halat alb care mă privea.
Mergi în blocul de operații! a strigat vocea, apropiindu-se.
Părinții mei s-au întors de la muncă. Mama a alergat spre bucătărie, aruncând o privire în camera în care eu făceam temele. Tatăl, Ion, a intrat și a observat imediat că starea mea nu este bună.
Ce sa întâmplat, Tudor? a întrebat el, dându-mă o palmă ușoară pe cap.
Nimic, am mormăit, fiind doar în clasa a patra.
Hai, spune, a insistat el.
Am închis ochii și i-am vorbit:
Se apropie 8 martie. Profesoara ne-a oprit să plecăm și a zis că trebuie să pregătim cadouri pentru fete.
Și care e problema? a zâmbit tatăl.
Suntem băieți și fete în același număr, iar ea a repartizat cine dă cadoul cui. Mi sa încredințat Viorica Erofeanu, o fată pe care o consider nesimtă.
Toate fetele vor un cadou de 8 martie, chiar și cele mai puțin atrăgătoare, a încercat să mă facă să înțeleg tatăl, vorbind cu calmul unui adult. Cum a făcut ea repartizarea? Pe alfabet?
Pe semne zodiacale, am răspuns, oftând.
Cum adică? a întrebat Ion, râzând.
Viorica este Fecioară, iar Taurul se potrivește cel mai bine cu Fecioara. Eu sunt Taur.
Atunci e noroc, poate chiar te îndrăgostești de ea.
Eu? De Viorica Erofeanu?
Tatăl a izbucnit în râs. Mama, Elena, a intrat brusc în cameră:
Ce se întâmplă aici?
Lena, vino în bucătărie, a devenit serios Ion. Avem o discuție serioasă cu fiul.
După ce mama a ieșit, am întrebat cu voce tristă:
Tată, ce fac acum?
Să pregătești un cadou!
Ce fel?
Mâine, la muncă, îți voi face eu cadoul pentru aleasa ta.
Dar cum poți tu să faci un cadou? Lucrezi la uzina de galvanizare.
Așa e. Fac toate tipurile de placări metalice.
Nu înțeleg.
Mâine vei vedea.
***
A doua zi, tatăl mia adus un pandantiv pe lanț, drept ca un mic bloc de aur. Pe o parte erau gravate două semne zodiacale, Taur și Fecioară; pe cealaltă, scris mic, dar frumos:
Pentru colega mea Viorica, de 8 martie! Andrei.
Când mama a împachetat pandantivul în folie de plastic, a arătat chiar mai strălucitor.
***
În ziua de 8 martie, profesoara nu a vrut să ne dea lecții. Întâi elevii iaură cadoul și mulțumeau îndelung. Apoi a anunțat că băieții trebuie să ofere cadouri fetelor.
A pornit haosul! Toți băieții sau grăbit spre aleasa lor. Eu mam apropiat de Viorica Erofeanu și am rostit, așa cum îmi spunea tatăl:
Viorica, la mulți ani de 8 martie! Poate întro zi Taurul și Fecioara se vor uni.
După ce am rostit fraza memorată, mam întors la locul meu, fără să observ cum inima mia bătut mai tare pentru acea fată nesimtă.
Câteva luni mai târziu, părinții Vioricăi sau mutat în alt cartier, iar ea, din clasa a cincea, a schimbat școala.
***
M-am trezit brusc în patul de spital, cu tavanul alb al secției de intervenție. Am încercat să mișc brațele și picioarele; doar brațul stâng se mișca.
Unde sunt? am întrebat confuz.
Un zgomot metalic a anunțat că asistentul medical se apropie:
Te-ai trezit? Ești în secția de chirurgie de urgență.
Am toate membrele în regulă? am întrebat cu voce slabă.
Da, totul e la locul lui, doar că ești legat cu șnururi de cap până la picioare.
E bine, dacă sunt integru.
O asistentă a intrat și a întrebat cu milă:
Cum te simți?
Cemi este cu mine? am replicat.
Nimic nu-ți pune viața în pericol. Brațele și picioarele se vor recupera. Încă vei avea cicatrici, dar vei fi bine. a continuat ea, pornind telefonul. Mama te va suna când te trezești.
Mami, am auzit prin lacrimi vocea mamei, e totul bine.
Mami, totul e în regulă, am încercat să vorbesc cât de optimist. Au zis că vor fi doar mici cicatrici și că mă descarcă curând.
Nu am putut să rămân cu tine noaptea, dar vin imediat. a spus ea.
Nu te stresa, mamă! am pus telefonul lângă pat și am zâmbit asistentei:
Mulțumesc!
Se pare că nu vei fi externat curând, mia răspuns asistenta, zâmbind. Mai trei săptămâni de recuperare, sigur!
Un coleg de hală, colegul meu de la uzină, a intrat:
Salut, Tudor! Ce faci?
Membrele sunt intacte! am răspuns, salutând cu brațul stâng.
E super! Poţi să salută doar cu mâna stângă, așa? a râs el.
Ce sa întâmplat mai departe? am întrebat.
Iam înăuntru și a explodat un balon cu gaz. Am intrat în zona afectată, am scos trei răniți. Eu eram ultimul care a ieșit. În momentul în care am ajuns la ușă, un alt balon a explodat. Nu-mi amintesc nimic după aceea.
E exact ce țise întâmplase, a spus infirmiera, în timp ce colegul meu, Gănescu Anatolie, se apropia de patul meu:
Salut, Tudor! Cum te simți?
Mâna dreaptă e ruptă, picioarele încă mă dor, iar corpul are zece tăieturi. Două pe față când a explodat, dar am reușit să îmi ridic mâna dreaptă în timp ce balonul a spart geamul.
Am privit în oglindă; fața era încă umflată.
Doctorul, un bărbat de patruzeci de ani, a intrat:
Cum stai, eroul nostru? sa apropiat de pat.
Bine. am răspuns.
Dacă poți vorbi, înseamnă că vei trăi. Hai să te examinăm!
Mă deranjează? am întrebat, amintindu-mi de Viorica care urma să vină în două zile.
Nu, Doamna Violeta va fi aici mai târziu. a răspuns doctorul.
***
Două zile au trecut. Am încercat să mă ridic, dar durerea din picioare era încă intensă, iar brațul drept rămăsese rupt. Pe tot corpul aveam mici răni; două pe față când balonul a explodat, dar am reușit să-mi ridic mâna dreaptă în timp ce a lovit. Mă uitam în oglindă; fața încă era umflată.
Doctorul va veni să mă examineze din nou în acea dupăamiază; eram puțin neliniștit.
Apoi a intrat o tânără, frumoasă, cu ochelari, dar nu-i deranjau deloc. Părul ei era prins întro coafură simplă, iar halatul alb ise potrivea perfect. La 27 de ani eram căsătorit, dar am divorțat după șase luni din cauză că salariul de salvator nu îi plăcea fostei mele soții.
Bună ziua, a spus doctoriţa, apropiinduse de patul meu.
Bună ziua! Sunteţi cea care ma operat? am întrebat.
Da, ceva nu e în regulă? a zâmbit.
Totul e în regulă! Mulțumesc mult!
Vă voi examina.
În timp ce se apleca, am observat pandantivul cu semnele zodiacale în jurul gâtului ei:
Viorica Erofeanu!!! am exclamat, recunoscând-o.
Ea sa uitat la fața mea umflată și a spus:
Îmi pare rău, nu vam recunoscut.
Sunt Taur, iam arătat pandantivul.
Tudor Gănescu? a ezitat, iar buzele isau cutremurat. Îţi mai aduci aminte de mine?
Desigur, Viorica! Am pus pandantivul pe gura ta în ziua de 8 martie. Acum îţi revine. am pus o bucată de hârtie pe mâna ei.
Scuze! a șters cu batistă lacrimile. Nici nu mă gândisem că ne vom întâlni așa.
***
De atunci Viorica nu a mai intrat în camera mea, dar am înțeles că programul ei, la fel ca al meu, se împarte în zile de lucru, nopți și două zile libere. Nu voiam să par neajutorat în fața ei. Tot în acea zi am încercat să merg prin hală sprijinindumă de paturi, câte odată de perete, și am ieșit în coridor.
Seara, doctorul de tură de zi a plecat, iar noaptea a venit o nouă echipă. Era evident din discuțiile din hol că era timpul rotului de verificări.
Dintrodată, pași grăbiți și strigăte au umplut coridorul aduceau un alt pacient. Era deja a zecea oră. Asistenta a stins lumina în hală, dar somnul nu a venit. Aproape miezul nopții, pașii sau oprit și un murmur de plâns sa auzit în hol. Am simțit, mai degrabă decât am auzit, că cineva plânge. Am ieșit încet și am găsit la biroul de gardă pe fosta mea colegă de școală, Doamna Ancuța.
Viorica! am strigat, punândui o mână pe umăr.
Am operat o femeie care a căzut sub o mașină. Am făcut tot ce am putut, dar nu a supraviețui. Avea doi copii, soțul ei e în hală. Este devastată. a început să plângă.
Încetează, Viorica, să nu te strecori! am încercat să o liniștesc.
Am continuat să vorbim despre cum, în cinci ani de chirurgie, am văzut multe morți, dar și multe vieți salvate. Am vorbit și despre despărțirea de soție, despre salariul mic și despre cum, la 27 de ani, viața încă ne oferă șanse.
Viorica, a exclamat o asistenta, pulsul îi cade!
Viorica a fugit spre secția de terapie intensivă. Nu am putut să adorm în acea noapte. Dimineața asistenta a venit să-mi dea medicamente și a întrebat:
Femeia operată în noaptea asta e în viață?
Da, dar starea ei este gravă. am răspuns.
***
Trei săptămâni au trecut. Rănile se vindecau. În timpul schimburilor Viorica și cu mine ne întâlneau, iar atracția creștea, însă secția de chirurgie de urgență nu e locul pentru povești personale.
Întro dimineață, doctorul care efectua rotul de verificări a anunțat:
Azi vă dau externarea. Veţi merge la policlinică, iar de acolo se va decide cât mai trebuie să staţi în spital.
Pot să plec? am întrebat.
Da, nu vă grăbiți. Încă vă pregătesc decontul.
După ce doctorul a plecat, mam bărbierit. Priveam în oglindă și vedeam că cicatricile mici nu îmi strică chipul, dimpotrivă, le dau un aer de maturitate. Cele mari nu merită atenție.
Am ieșit pe coridor, ținândum de perete, și misa aprins un gând:
În sfârșit a ieșit!
Asistenta mia înmânat externarea:
La revedere, Anatolie! Nu mai veni pe aici!
***
Am avut un apartament cu un singur dormitor, dar am plecat la părinţi, căci mama mă aștepta cu nerăbdare. Chiar și concediul a luat-o.
Băiete! a strigat mama când ma îmbrățișat.
Sunt bine, mamă, sunt în viață.
Hai să mănânciMama m-a îndemnat să mănânc ceva cald, căci am avut o săptămână grea.
