Explozie Ciocan strident Întuneric Întuneric
În cele din urmă, întunericul începu să se risipească. Un glas se auzi:
Doamna Viorica, sunteţi salvatorul, ceva a explodat la noi.
Prin durere simţi un sărut rece pe gât. Încerci să ridici pleoapele. Cu mult efort reuşeşti să le deschizi puţin. În faţa ochilor apare un pandantiv dreptunghiular, gravat cu semne zodiacale O femeie în halat alb te priveşte
În sala de operaţii! strigă vocea, chiar lângă tine.
Părinţii se întorseseră de la muncă. Mama fuie în bucătărie, aruncând o privire în camera unde fiul îşi făcea temele. Andrei, intrând în încăpere, observă imediat că fiul nu e de bună dispoziţie.
Ce sa întâmplat, Tudor? îl ciupeşte tatăl pe cap.
Nimic, murmură băiatul, clasa a patra.
Hai, spune!
Se apropie 8 Martie. Profesoara ne-a ţinut azi după ore şi a zis că trebuie să pregătim cadouri pentru fete.
Şi ce e problemă? zâmbeşte tatăl.
Suntem băieţi şi fete în egală parte. Ia împărţit fiecare din noi unui coleg, îmi cade o fată neatractivă, Viorica Ionescu.
Toate fetele vor cadouri de 8 Martie, şi şi pe cele mai puţin frumoase le dor încearcă să vorbească tatăl ca cu un adult. Cum a făcut repartizarea? Pe alfabet? Pe zodiac?
Pe compatibilitate. Viorica e Fecioară, iar Taurul se potriveşte cel mai bine cu Fecioarele. Eu sunt Taur.
E de bine, dacă sunteţi potriviţi! Poate vei ajunge să te îndrăgosteşti de ea.
Eu?! De Viorica Ionescu?!
Tatăl izbucneşte în râs. Încet intră în scenă mama:
Ce se întâmplă aici?
Ana, vino în bucătărie devine serios tatăl. Am o discuţie serioasă cu fiul.
După plecarea mamei, Tudor întreabă cu glas abătut:
Tata, ce fac acum?
Să faci un cadou!
Ce fel?
Mâine, la muncă, îţi voi pregăti un cadou pentru aleasa ta.
Tată, ce cadou poţi face? Lucrezi la uzină.
Da! Lucrez la galvanizare. Facem toate tipurile de placări pentru metal.
Nu înţeleg.
Mâine vei vedea!
***
Aşa, a doua zi, tatăl aduce un pandantiv pe lanţ, dreptunghiular, care pare de aur. Pe o parte sunt gravate două semne zodiacale, Taur şi Fecioară, iar pe cealaltă scrie delicat:
Pentru colega mea Viorica, de 8 Martie! Andrei.
Cât de frumos lucea pandantivul! Când mama îl băga întro pungă de plastic, strălucea şi mai tare.
***
Şi vine 8 Martie. Profesoroară nu dorea să predea, ci să primească daruri. Elevii îi înmânară cadoul, mulţumind-o îndelung. Apoi anunță că băieţii trebuie să dăruiască fetei alese.
Începe haosul! Toţi băieţii se grăbesc la aleşii lor. Tudor, cu pandantivul strălucind, se apropie de Viorica Ionescu şi rosteşte, așa cum îl învăţase tatăl:
Viorica, La mulţi ani de 8 Martie! Poate că întro zi Taurul şi Fecioara se vor uni.
După cuvintele memorate, se întoarce la locul său şi, fără să ştie, îi pătrunde inima acelei fete pe care o considera neatractivă.
Câteva luni mai târziu, părinţii Vioarei se mută în alt cartier, iar Viorica, din clasa a Va, se transferă la o altă şcoală.
***
Andrei deschide ochii. Tavanul alb al unei săli de spital. Încearcă să mişte braţele şi picioarele. Doar braţul stâng se mişcă.
Unde sunt? se întreabă, confuz.
Un clopoţel se aude, iar o asistentă înaltă se apropie, se uită cu atenţie şi întreabă:
Te-ai trezit? Eşti în secţia de chirurgie de urgenţă.
Am ambele mâini şi picioare întregi? întreabă încet.
Aproape, totul pare la locul lui răspunde cu optimism. Doar că eşti legat de cap la picioare.
Asta e bine dacă e tot intact.
Apoi intră o infirmieră şi, cu blândeţe, întreabă:
Cum te simţi?
Ce misa făcut? răspunde Andrei, încruntat.
Nimic nu-ţi ameninţă viaţa. Braţele şi picioarele vor funcţiona. Vor apărea mici cicatrici, spune telefonul pornit. Mama ta a cerut să te sune când te trezeşti.
Fiule, se aude vocea mamei prin lacrimi.
Mamă, totul e în regulă, încerc să vorbesc cât pot de optimist. Misau spus că vor rămâne doar mici cicatrici. În curând mă vor externa.
Nuţi pot sta lângă tine în noapte. Voi veni imediat.
Mamă, nu te supăra! Pun telefonul lângă cap, încerc să zâmbesc infirmierei:
Mulţumesc!
Nu te vei externa curând, zâmbeşte infirmiera. Vor fi şi trei săptămâni de recuperare.
Un coleg de pat, ieşind din cură, întreabă:
Ce sa întâmplat? infirmiera pleacă.
Eu sunt salvatorul. La uzină, baloanele cu gaz au explodat îşi aminteşte Andrei. Am fost chemaţi. Am ajuns la incendiul mare, erau trei răniţi. Am intrat, baloanele erau sparte, focul era peste tot. Am scos pe cei răniţi, eu eram ultimul care a ieșit când a explodat încă un balon. Nu-mi amintesc restul.
A ştiut şi colegul tău, Ghiţă Andrei spune infirmiera. Vine un coleg.
Intră un prieten, se apropie de pat:
Salut, Tudor! Ce faci?
Braţele şi picioarele sunt întregi! răspunde cu optimism, salutând cu braţul stâng.
Ce sa mai întâmplat?
Iam scos pe toţi, dar eram plin de sânge doctorii erau lângă noi.
Mulţumesc!
Tudor, la ce te referi? zâmbeşte prietenul. Se pare că ne vor propune medalii.
În curând voi fi externat.
Bine, plec. Va fi o vizită de rotaţie. Infirmiera a spus că nu va dura mult.
În timp ce prietenul pleacă, intră un doctor, bărbat de patruzeci de ani:
Ce mai faci, erou? se apropie de pat.
Bine.
Dacă poţi vorbi, înseamnă că vei trăi. Hai să te examinăm!
Ne-aţi sărit peste? întreabă Andrei. Nu, doamna Viorica, va veni poimâine.
***
Două zile trec. Andrei încearcă să stea în picioare. Durerea din picioare e încă puternică, braţul drept este zdrobit. Pe tot corpul are zece răni. Două pe faţă, când a explodat, a primit lovitura la urechi, dar a reuşit să scoată braţul drept în faţă. Se uită în oglindă, faţa încă umflată.
Astăzi doctorul va face runda. E speriat, pentru că doctorul îl cusase trei ore în sala de operaţie.
Intră o tânără, frumoasă, cu ochelari, halat alb curat. Andrei are douăzecişapte de ani şi e căsătorit. De şase luni sau despărţit nu se înţelegeau, salariul său de salvator nu-l mulţumea pe fostul soţ.
Bună ziua! spune doctoriţa, apropiinduse de pat.
Bună ziua! Sunteţi cea care ma operat?
Da, ceva nu este în regulă?
Totul e în regulă! Vă mulţumesc mult!
Lăsaţimă să vă examinez!
Se apleacă peste el, iar în faţa ochilor îi apare pandantivul cu semne zodiacale, încolăcit în jurul gâtului:
Viorica Ionescu!!! exclama el.
Doctoriţa priveşte faţa lui umflată.
Scuzaţi! spune, neştiind cine este.
Sunt Taur arată spre pandantiv.
Tudor Ghiţă? tremură buzele ei. Îţi aminteşti de mine?
Ce faci, Viorica? vede lacrimile ei, pune o brăţară pe mână.
Îmi pare rău! scoate o batistă şi îşi şterge ochii. Nici nu mam gândit că ne vom întâlni așa.
***
În ziua aceea Viorica nu a mai intrat în camera lui. Andrei a înţeles că amândoi au program: zi, noapte şi două zile libere.
Nu voia să apară neajutorat în faţa ei. Întreaga zi a încercat să se deplaseze sprijininduse de paturi, de perete, a ieșit în hol.
Seara, doctorul de tură seiese, iar tura de noapte începe. Se aude un zgomot, paşi grăbiţi în hol aduc un alt rămas pe jos.
După zece ore, infirmiera închide lumina în sală. Dar ceva nu poate să adoarmă. La miezul nopţii, pașii se opresc în hol, iar în tăcere Andrei simte, mai mult decât a auzit, un plâns. Se ridică încet și iese în coridor.
La biroul de gardă, o fostă colegă de clasă stă cu capul în mâini, plângând. Se apropie și pune o mână sănătoasă pe umărul ei:
Viorica!
Ea se sprijină pe el:
Am operat o femeie, a căzut sub maşină. Am făcut tot ce am putut, dar nu va supravieţui. Are doi copii soţul e lângă ea în pat.
Încetează, Viorica!
Sunt chirurg de trei ani şi încă nu mă obișnuiesc cu moartea. Numi poate fi iertat că nu pot salva pe toţi. Soţia mea a plecat pentru că nu am bani şi veniturile mele sunt mici. Viaţa e greu de găsit.
Şi eu trec prin aceleaşi lucruri răspunde ea, privind în ochii lui. Trăiesc cu părinţii, încă nu mam căsătorit.
Nuţi face griji, am doar douăzecişapte de ani, viaţa e în faţa noastră.
Nu, Tudor, avem deja douăzecişapte de ani.
Doamna Viorica, pulsul îi scade strigă infirmiera, încercând să împingă pe Viorica în zona de resuscitare.
Scuze! Viorica fuge spre resuscitare.
Noaptea aceea Andrei nu a dormit. Dimineaţa, infirmiera îi aduce o cafea.
Femeia operată aseară, e în viaţă? întreabă el, surprins chiar şi pe sine.
E în viaţă, dar starea ei este gravă.
***
Trei săptămâni trec. Rănile de pe corpul lui Andrei sau vindecat. Se întâlnea cu Viorica în turele ei, iar tot mai mult era atras de ea. Totuşi, secţia de chirurgie de urgenţă nu e locul pentru discuţii intime.
Întro dimineaţă, doctorul masculin anunţă:
Astăzi vă extern, zâmbeşte. Veţi pleca la policlinică, iar acolo vor decide dacă veţi mai sta în spital.
Pot să mă pregătesc!
Da, nu te grăbi. Vă vor da concediul în curând.
După ce doctorul pleacă, Andrei se rupe pe scurt. În oglindă observă că cele două cicatrici mici nu îi strică chipul, ci îi dau un aer de bărbat. Celelalte cicatrici nu merită atenţie.
Îşi strânge lucrurile şi iese în hol. În faţa lui trece o pacientă:
A ştiut să se lupte! îi trece prin minte un gând fericit.
Infirmiera îi înmânează externarea:
La revedere, Andrei! Nu te mai întoarce la noi!
***
Are un apartament cu un singur dormitor, dar se îndreaptă spre casa părinţilor. Mama îl aşteaptă nerăbdătoare, a luat concediu.
Fiule! îl îmbrăţi în braţe.
Totul e bine, mamă! Sunt viu şi sănătos.
Hai, am gătit ceva. Ce slab ai devenit!
Mă bucur să mănânc mâncarea de acasă!
Dacă nu te vindeci şi nu te căsătoreşti, vei rămâne în casa părinţilor. Camera ta încă este goală i spune ca unui copil. Dute, spalăţi mâinile!
***
Până seara se duse la frizerie. Intră în apartament, ia câteva haine. Mama le şlefuieşte pe loc.
Seara, tatăl vine de la muncă. Se aşează toţi ca altădată, la masă, şi vorbesc până târziu în noapte.
Se culcă în camera în care a crescut, dar nu adoarme repede:
Mâine trebuie să merg la policlinică, apoi la muncă, iar seara
Cu gândul la seara următoare adorm, mult după miezul nopţii.
***
A doua zi, dimineaţa, merge la policlinică. Înainte de prânz vizitează birourile, apoi se întoarce la uzină, în schimbul lui. Seara se pregăteşte să plece.
Unde mergi? întreabă tatăl.
Tata, îţi aminteşti când eram în clasa a patra şi îmi făureai un pandantiv pentru colega de clasă?
Pentru Viorica Ionescu, fata neatractivă? Îmi amintesc.
Îţi aminteşti cum spuiai: Poate vei ajunge să te îndrăgosteşti de ea? răspunde Andrei. Şi ştiu că a făcut operaţia mea.
Asta e, da!
Tata, cuvintele tale sau împlinit. MAndrei, cu inima bătând în ritmul promisiunii, păși afară din casa părinților, spre ceasul târziu al serii, știind că viața îi așteaptă cu brațele deschise și cu pandantivul ce-l va lega pentru totdeauna de Viorica.
