Un pisoiaș amărât, cu o mutriță mai puțin reușită, s-a aciuat pe lângă magazinul alimentar din sat, de parcă venise singur ori l-ar fi lăsat cineva acolo în grijă. Micuța, o mâtă colorată mototolit de viață, tremura ca varga de frig și umezeală, strângându-și lăbuțele sub ea. Miorlăitul ei disperat miau, miau n-a mișcat pe nimeni dintre localnici: fața îi era toată crăpată și coșcovită, ochișorii abia se vedeau, iar blana după urechi și la gât era jumulită aproape toată. Cum a ajuns ea acolo, nu știa nimeni, dar povestea nu suna deloc veselă.
Vânzătoarele s-au milostivit, au primit biata pisicuță la cald, ba chiar au și tratat-o cu niște picături pentru purici și scabie, dar cu prea puțin succes. Pisica venea zi de zi, la ceas fix, tot la pragul magazinului și, parcă, cerea pe față să fie luată în brațe.
Până să vină gerul, micuța deja tremura la minus 5 grade cu greu ar fi trecut de iarna cu minus 1520, cât știe toată Moldova că le place iernilor. Vânzătoarea și-a amintit cum, în vară, tot noi am luat de acolo un pui de pisică abandonat, și așa a reapărut telefonul către noi, specialiștii în cazuri disperate.
Când am ajuns, domnișoara ne-a înconjurat nerăbdătoare, tropăind pe lângă cutia de transport de parcă simțea cu toată ființa ei că ăsta e ultimul tren spre o viață fără zăpadă sub burtă. Se ridica pe picioarele din spate, agăța coada pe mâinile noastre și ne privea cu insistența cuiva care știe că norocul rar bate de două ori la ușă.
Era evident din poze: micuța avea râie, dar, slavă Domnului, era o formă tratabilă. Am dat cu Stronghold sau Inspector pe ceafă și, minune, a început să-și revină rapid.
Ajunsă la căldură și în grija cuiva care nu gătea doar zacuscă, ci și dragoste, mâța a început să toarcă de parcă ar fi avut motor de Dacie veche. Primele două zile a combinat meniul între somn și mâncare, ca orice basarabean după o petrecere.
Numele nu a avut nevoie de vot în familie: Cartofiorica. Pentru că era mică, rotunjoară, cu denivelări exact ca un cartof din piața centrală. Starea asta de cartofior Modovenesc n-a durat mult: după două runde cu picăturile, ne-am trezit cu o pisicuță ochioasă, curată și simțitor mai drăguță.
Blănița de pe urechi și lăbuțe trebuie să mai crească, răbdare și tutun să avem (glumă de mătușă!). Cartofiorica are deja programare la sterilizare și, încet-încet, se transformă într-o domniță sănătoasă și fermecătoare, gata să cucerească o viață de salon moldovenesc și, poate, chiar să devină regina canapelei!
