Un pisicuț mic și amărât a apărut la magazinul alimentar din sat, parcă venise singur sau poate că cineva l-a lăsat acolo. O ghemotoacă de fată micuță, toată zburlită, își trăgea labuțele sub ea tremurând de frig și umezeală. Degeaba mieuna jalnic, “maauu”, nimeni nu se oprea boticul ei era plin de coji, ochișorii îngustați, iar pe la gât și urechi blănița îi căzuse aproape de tot. Nimeni nu știa cum ajunsese acolo, dar era o priveliște care îți rupea inima.
Vânzătoarele magazinului au primit-o uneori înăuntru, la căldură, i-au pus și picături contra paraziților, dar, din păcate, nu a ajutat prea mult. Pisicuța venea iar și iar, zi de zi, exact ca la un program, și tot insista să fie luată în brațe.
Iarna bătea la ușă, iar micuța care deja tremura la -5 grade cu greu ar fi supraviețuit la -15 sau -20. Vânzătoarea și-a amintit că în vară luasem tot de aici un pisoi abandonat și ne-a cerut din nou ajutorul.
Când am ajuns după ea, pisicuța se învârtea printre picioarele noastre și lângă cușca de transport, de parcă simțea că ăsta e ultimul ei tren să nu rămână pe drumuri. Se ridica pe lăbuțele din spate, își înfășura coada după mână, făcea orice ca să placă.
Din prima poză ne-am dat seama că e scabie din fericire, nu era foarte avansată și se putea trata. Picăturile “Stronghold” sau “Inspector” și-au făcut repede efectul.
Ajunsă la adăpost, la căldură și cu grijă, pisicuța a început să toarcă din tot sufletul și să caute mereu mângâiere. Primele două zile nu a făcut decât să mănânce și să doarmă cu schimbul.
Numele a venit de la sine: am botezat-o Cartofă. Chiar aducea cu o mică rădăcină de cartof neuniformă, cam ciudată, dar incredibil de drăguță. Totuși, starea asta nu a durat mult: după două tratamente, am avut în față o pisicuță ochioasă și tare simpatică.
Blănița la urechi și lăbuțe nu i-a crescut încă de tot, dar e doar chestiune de timp. Cartofă e deja programată la sterilizare și se transformă pe zi ce trece într-o pisicuță sănătoasă, îngrijită și fermecătoare.
