Bogdan păși în debara fără să bată la ușă. Catinca spăla podeaua. Când se îndreptă, îl găsi în fața ei costum scump, parfum de esență rară, privire rece ca de lemn de mahon.
Mâine seară am negocieri importante. Am nevoie de o femeie lângă mine, pentru credibilitate. Stați, tăceți, dați din cap dacă vă cer. Nu durează mai mult de două ore. Vă dau cât câștigați aici în trei ture.
Catinca lăsă cârpa pe găleată, își scoase lent mănușile de cauciuc. El stătea și aștepta nu ca un om ce cere, ci ca unul care știe deja că vei spune “da”. Pentru că credit. Pentru că mama bolnavă. Pentru că nu ai de ales.
Cu ce să mă îmbrac? murmură ea.
Să fie ceva întunecat, simplu, sobru. Și să nu vorbiți, sub nicio formă. Ați înțeles?
Ea dădu din cap. El ieși abrupt, lăsând ușa deschisă.
Restaurantul era din acelea unde meniul nu are prețuri scrise. Catinca, în rochie împrumutată de la vecina, cu pantofi care o strângeau, urmă pașii lui Bogdan. La masă îi așteptau un dom solid cu pleoape grele și o avocată cu un dosar. Bogdan îi prezentă:
Catinca, o rudă îndepărtată, mă ajută la hârtii.
Partenerul o privi scurt, apoi în meniul fără preț. Avocata nici nu ridică ochii. Catinca se așeză, își strânse mâinile și deveni nevăzută. Știa să facă asta.
Discutau despre termene, transporturi, cifre. Bogdan era rapid, sigur pe sine, discurs fără poticneli. Partenerul asculta, dădea din cap, dar ochii lui rămâneau sceptici. Catinca nu atinse mâncarea. Stătea dreaptă, privind pe geam, ascultând cu jumătate de ureche.
La desert, avocata scoase contractul și îl puse în fața lui Bogdan. El îl parcurse, aprobă:
Totul e în regulă.
Partenerul o privi pe Catinca, zâmbi ironic:
Bogdan, ziceați că rudele dumneavoastră se pricep la acte?
Bogdan se crispă:
Doar arhive, nimic complicat.
Atunci să citească acest articol cu voce tare, avocata îi întinse foaia. Dacă tot se pricepe.
Tonul avocatei avea un fel de otravă. Catinca simți un fel de nod, nu de frică, ci de furie. Douăzeci și doi de ani predase la liceu, deslușind texte la care avocații se chinuie cu dicționarul. Acum era o păpușă mută, la test, dacă e capabilă de citit.
Ea luă hârtia. Citi clar, fără tremur, paragraful. Vocea stabilă, din obișnuință. Apoi ridică privirea spre avocată:
Am o curiozitate. De ce la prevederi privind termenele de livrare nu se specifică tipul de zile calendaristice sau lucrătoare?
Avocata se încruntă:
Ce importanță are?
Mare. Conform legii, dacă nu se precizează, se consideră zile calendaristice. Dar în paragraful următor scrieți despre zile lucrătoare. Astfel, livrarea poate fi amânată trei luni și nimeni nu încalcă contractul.
Bogdan rămase paralizat. Partenerul se îndreptă din spate. Avocata răsfoi contractul, fața ei se gri.
Și încă ceva: articolul despre vamă face referire la un regulament abrogat anul trecut. Dacă vine controlul, ambele părți vor fi amendate pentru bază legală invalidă.
Tăcerea era atât de densă încât se auzea barmanul mutând pahare. Partenerul se lăsă pe spate, privi avocata:
Ramona, explică-mi cum de-a scăpat așa ceva.
Avocata deschise gura niciun cuvânt.
Partenerul se ridică, își strânse sacoul și se adresă lui Bogdan:
Sunați-mă când aveți un jurist pe care să pot conta. Deocamdată, amânăm.
Plecă. Avocata își strânse dosarul și fugise fără salut. Bogdan rămase rigid, privind farfuria. Catinca tăcea. El ridică ochii, ca și cum o vedea pentru prima dată:
De unde știți toate astea?
Douăzeci și doi de ani am predat istorie. Am lucrat cu arhive, acte, texte juridice unde o virgulă schimba sensul. Când m-au dat afară, am trecut la curățenie, pentru că banii nu așteptau. Dar să citesc nu am uitat.
El tăcu. Apoi scoase mobilul, telefoană:
Mihai, sună urgent partenerii. Spune-le că noul nostru analist a găsit erori grave în contract. Pregătim rectificări. Da, așa. Am salvat afacerea, nu invers.
Puse telefonul pe masă și o privi pe Catinca:
Mâine la nouă, în biroul meu. Etajul patru, camera patruzeci și doi. Veți verifica toate contractele. Probă trei luni.
Eu sunt femeie de serviciu.
Erați. Acum sunteți analist. Întrebări?
Catinca tăcea. Nu avea cuvinte. Doar sentimentul că podeaua sub ea devenise brusc solidă.
Dimineața, Dinu din resurse umane intră la Bogdan fără să bată, trânti ușa:
E serios? Femeia de serviciu analist? Colectivul nu va digera. Proceduri, reguli, asta…
Ea a salvat contractul pe care avocații voștri l-au pus în pericol, îl tăie Bogdan. O angajați azi, punct.
Dar nu are diplomă de drept!
Are cap și atenție la detalii. Ceea ce pare să lipsească celor cu diplomă. Liber, Dinu.
Dinu ieși, trântind ușa.
Catinca stătea la biroul mic de la etajul patru, privind grămada de contracte. Mâinile îi tremurau nu din frică, ci pentru că nu era obișnuită. Se obișnuise cu mopul; acum ținea hârtii de care depindea banii altora.
După două ore intră Veronica juristul șef, mereu cu coc perfect, mereu plutind în abur de superioritate. Se așeză pe colțul mesei, zâmbet de milă:
Catinca, sincer, ați avut noroc. Munca juridică cere calificare, nu noroc. Bogdan curând va realiza și vă veți întoarce… acolo unde “vă e locul”.
Catinca o privi în ochi, lung, mută. Apoi îi înmână o notă:
Trei contracte semnate de dumneavoastră. În fiecare, o eroare. Într-unul, compania ar fi pierdut mulți lei din cauza confuziei între zile calendaristice și lucrătoare. Doriți să-i arăt lui Bogdan?
Fața Veronicăi se pietrifică. Se ridică, ieși fără să închidă ușa.
După o lună, Bogdan o chemă pe Catinca la el. Ea veni cu dosarul, se așeză. El parcurse notițele, tăcu, apoi privirea:
Ați identificat erori în nouă contracte. Două erau la semnat. Am reușit să le corectăm. Un singur semn de întrebare v-a transformat cariera mea. Acum partenerii cer ca dumneavoastră să verificați toate actele înainte de semnare. Perioada de probă e terminată. Rămâneți permanent.
Catinca căută cuvinte:
Mulțumesc.
Eu ar trebui să vă mulțumesc. Mi-ați reamintit că competența nu ține de titlu.
Veronica și-a dat demisia la două luni de când Bogdan a mulțumit public Catincăi pentru contribuția la companie. S-a mutat la altă firmă, fără recomandare. Avocata Ramona a dispărut tăcut. Bogdan doar a spus că firma nu mai are nevoie de serviciile ei.
La șase luni, Catinca traversa holul cu dosarul sub braț. Nimeni nu o mai privea ca pe o fantomă. Purta costume sobre, vorbea puțin, dar precis, Bogdan o lua la toate negocierile mari nu din aparență, ci din încredere.
Într-o zi, coborând spre hol, găsi o fată nouă în uniformă de femeie de serviciu. Aceasta se uita timid la lista încăperilor. Catinca i se apropie:
Începeți la etajul trei, e mai liniște. Și nu vă rușinați să puneți întrebări.
Fata zâmbi recunoscătoare și dădu din cap. Catinca se îndreptă spre lift. Avea ședință în zece minute.
De-acum nu tăcea când vedea greșeli. Nu se scuza pentru existența sa. Între mopul din debara și biroul cu vedere spre centru, și-a amintit cine a fost, înainte ca viața să o facă nevăzută.
Bogdan, de altfel, primise promovare. Acum conducea întreg departamentul. La petrecerea firmei a ridicat un pahar de vin:
Pentru cei ce pun întrebări bune.
Catinca și-a ridicat paharul și a zâmbit. Știa că o întrebare pusă la timpul potrivit poate schimba tot. Nu doar o afacere. Nu doar o carieră. Ci întreaga viață.
