Bogdan aude muzica încă din holul blocului. E zgomotoasă, populară, veselă. Împinge ușa și rămâne blocat în prag.
În mijlocul camerei stă Stela, femeia de serviciu, care îl ține pe fiul lui, Andrei, sub brațe, ridicându-l ușor deasupra căruciorului cu rotile. Îl mătură prin încăpere, dansând pe ritmul radioului. Andrei râde cu capul dat pe spate, fluturând din mâini.
Oprește-te! strigă Bogdan, atât de tare încât Stela aproape că-l scapă pe Andrei.
Repede îl pune pe Andrei la loc în cărucior, îi aranjează pătura. Muzica încă răsună. Bogdan face câțiva pași până la radio și îl scoate din priză.
Tu ce faci aici? El nu e o jucărie! Are coloana vertebrală afectată, pricepi?
L-am ținut tare, nu l-am lăsat să cadă…
Tare? Bogdan scoate din buzunar niște bani, îi aruncă pe masă. Asta-i săptămâna ta. Fă-ți bagajul și să nu te mai văd pe aici.
Stela ia banii, îi împăturește și îi pune în buzunarul gecii. Se uită la Andrei care privește speriat spre fereastră. Pleacă fără să spună nimic.
Bogdan se apropie de fiul său, se așază lângă el.
Andreiaș, tu înțelegi… Putea să te scape, să-ți fie și mai rău.
Andrei tace, se uită pe geam, ca și cum Bogdan nici n-ar fi în cameră.
Seara, Andrei nu se atinge de mâncare. Stă cu privirea în gol. Bogdan încearcă să vorbească cu el e în zadar. Andrei e mut, la fel ca după accidentul rutier din urmă cu trei ani, când l-au adus de la spital.
Bogdan merge în bucătărie, își toarnă apă, dar nu bea. Se așază, cu capul între mâini. De trei ani tot ce strânge cheltuie pe medici, terapii, clinici. A vândut casa de vacanță, s-a îndatorat peste tot. Muncește până la istovire. Iar fiul său se îndepărtează tot mai tare, se retrage în el, devine mut.
Astăzi, însă, a râs. Prima dată în trei ani. Și Bogdan tocmai a strivit asta.
Se ridică, merge la ușa camerei. Trage cu ochiul. Andrei stă nemișcat, cu fața spre fereastră.
Îi revine în minte ce i-a spus vecina de la parter cu ceva timp în urmă: La dumneavoastră e tare vesel dimineața, muzică, râsete. Mă bucur că Andreiaș s-a înveselit. Nu a dat importanță. Abia acum înțelege.
Se întoarce în cameră, se pune pe jos lângă cărucior.
Stela dansa cu tine des?
Andrei tace. Apoi, încet:
În fiecare zi. Îmi povestea de mare. Zicea că o să mergem acolo, când voi putea să mă ridic. Credea în mine.
Bogdan simte lacrimi în gât.
Tată… Andrei îi aruncă o privire dureroasă, de care Bogdan nu poate să scape. Prima dată în trei ani m-am simțit viu. Iar tu ai alungat-o.
Bogdan nu are cuvinte. Andrei se întoarce spre geam.
Dimineața, Bogdan merge la marginea Chișinăului, într-un cartier muncitoresc unde locuiește Stela. Găsește blocul vechi, cu balcoane scorojite. Urcă la etajul patru și bate la ușă.
Stela apare în halat, surprinsă. Nu îl lasă imediat să intre, se ține în prag.
Domnule Bogdan?
Pot intra?
Se retrage cu greu. În mica bucătărie miroase a terci și linoleum vechi. Pe pervazul ferestrei e o ghiveci cu mușcată. Sărac, dar curat.
Bogdan își scoate căciula, o rulează în mâini. Stă în mijloc ca un școlar la director.
Am greșit, abia șoptește, privind în podea. Mi-a fost frică să nu-l rănești. Dar tu… tu ești singura care i-a dat viață.
Stela tace, sprijinită de frigider.
Ieri a stat mut toată seara. Ca după accident, când a venit de la spital. S-a uitat în perete. Bogdan ridică capul. Mi-a zis că ai crezut că o să meargă. Și că doar cu tine s-a simțit viu. Prima dată în trei ani.
Stela își încrucișează brațele.
Îl sufocați, spune rece. Nu boala îl ține pe loc. Ci voi. Frica voastră.
Ca un pumn. Bogdan strânge mâinile, dar tace.
Stați cu el ca într-o celulă, în patru pereți. Doar medici și ceaiuri, dar nu îl lăsați să trăiască. Știți care e tragedia? Nu faptul că e în scaun. Ci că a încetat să mai vrea orice.
Mi-e frică să nu i se facă rău, Bogdan abia mai poate vorbi. Mereu încerc să-i fie mai ușor…
Mai ușor? Stela clatină din cap. Nu îi e ușor. E gol. Îl ascundeți de lume, dar el vrea să trăiască.
Bogdan se așază pe un scaun, își acoperă fața.
Te rog, revino. Nu mă bag în treabă. Fă cum vrei tu. Doar revino.
Stela tace mult timp. Apoi oftează.
Bine. Dar fac cum cred eu. Fără restricții. E clar?
De acord, dă el din cap, cu ochii în podea.
Stela revine chiar în aceeași zi. Andrei o vede în prag și începe să plângă ca un copil. Stela îl cuprinde, îl mângâie pe cap. Bogdan rămâne în hol, nesigur dacă să intre.
Din ziua aceea nu mai controlează nimic. Stela vine dimineața, dă drumul la muzică, povestește cu Andrei, râde cu el. Bogdan stă pe bucătărie și ascultă râsetele lor, dându-și seama că trei ani a greșit. A încercat să cumpere sănătatea fiului, în loc să-i dea ocazia să trăiască cu adevărat.
După o săptămână, Bogdan își reduce programul la serviciu, vine mai devreme. Angajează mai puțini șoferi la firmă, nu mai se zbate pentru fiecare comandă. Ajunge să câștige mai puțin, dar îl vede pe Andrei revenind la viață. Vorbește din nou, glumește, chiar se contrazice.
Într-o seară, stau toți trei la masă. Mănâncă, Stela povestește despre copilăria ei, Andrei o ascultă fascinat. Bogdan îi privește și simte brusc că are o familie adevărată.
Stela, pot să te rog ceva? Bogdan pune furculița jos.
Desigur.
Vreau să fac în parc o loc pentru copiii ca Andrei. Să se întâlnească, să se joace. Mă ajuți?
Stela îl privește surprinsă.
Vorbiți serios?
Foarte serios, el dă din cap. Trei ani m-am gândit doar cum să îl vindec. Trebuia să mă gândesc cum să trăiască. Tu mi-ai arătat asta.
Andrei îl privește cu ochii mari.
Tata, chiar? Vor fi și alți copii?
Da, Andreiaș. Îți promit.
Două luni mai târziu, locul de joacă e gata. Bogdan găsește meseriași, investește tot ce a strâns. Alei largi, rampe, suprafață netedă, acoperiș pentru ploaie. Bănci pentru părinți.
În ziua inaugurării vin toți trei. Andrei în cărucior, privește cu ochii mari împrejur. Mai sunt câțiva copii în scaune, părinți, însoțitori.
Stela merge la o mamă, vorbește, îi arată pe Andrei. Aceasta aduce fetița mai aproape.
Tata, uite! Andrei îl trage pe Bogdan de mânecă. E o fetiță. Pot să vorbesc cu ea?
Sigur, Bogdan înghite nodul din gât. Du-te.
Stela îl duce la copii. Bogdan rămâne la intrare, privește cum fiul său râde, gesticulează, povestește. E viu. E adevărat.
Stela se uită la el de la distanță, el îi face semn cu capul, ea îi zâmbește.
Seara, Andrei nu mai tace. Îi povestește despre fetița Maria, despre băiețelul Denis, despre cum Stela a promis să-l ducă acolo în fiecare săptămână. Bogdan ascultă, aprobă și pentru prima oară simte că totul va fi bine. Nu imediat, dar va fi.
A înțeles: uneori, dragostea nu înseamnă să îi protejezi de lume. Ci să le dai șansa să trăiască în ea.
