Berza care m-a “luat” să mă aducă până la casa părinților s-a dovedit a fi tare chioră. M-a scăpat lângă casa de copii, biata pasăre smotocită. Și de-atunci totul s-a cam dat peste cap.
Până la patruzeci de ani, recunosc, am reușit să ies, cât de cât, din gropile în care m-a aruncat arătarea asta sucită. Mi-am clădit o casă, mi-am găsit o nevastă, mi-am cumpărat o Dacie veche. Mai rămăsese doar să plantez ceva și să cresc pe cineva.
Să creștem unul, cu Olguța, am fi putut. La al doilea nici nu ne-am gândit.
Și despre asta cu pusul în pământ, cu crescutul și despre o dimineață ploioasă și urâtă mă tot gândeam eu, în timp ce pregăteam cafeaua. Un curent jucăuș legăna molcom niște izmene vechi, atârnate la uscat. Cu izmenele acelea m-am pricopsit cu mulți ani înainte să am familie, ce glumă a sorții.
Un ciocănit la geamul balconului m-a scos din gânduri. Copiii de la bloc iar dau cu pietre după porumbei? Păi n-aveți voi berză pe cap, năzdrăvanilor.
Se bate iar la geam. Și iarăși. Cine-o fi acolo, că stăm la etajul trei?
Dau la o parte perdeaua. Pe balcon, cine altul decât berza chioară din copilărie, se foia agitată.
Dă-te duuu, pasăre năroadă! am strigat eu speriat. Sandvișul pe care-l țineam în mână a făcut o săritură acrobatică direct pe jos.
Iartă-mă, Mitică, te rog, și-a vârât berza capul lung prin ușa rabatată de la balcon, chiar am greșit, știu Ciupi-mă! De aripa dreaptă, e mai mare!
Mă lași?! am încercat să-i împing gâtul afară, ținându-l bine cu ambele mâini.
Mitică, nu fii nebun, a început să se bâlbâie și să tușească berza, ascultă-mă oleacă!
Parcă ți-ai găsit și glas, acum, pasăre netotă, nu mă lăsam eu, îți leg gâtul nod, nemernico!
Am venit să-mi cer iertare.
Cam târziu, măi cioc lung!
Sună soneria insistent. Olguța ajunsese acasă.
Scoate-te afară! i-am făcut loc berzei și, cu chiu cu vai, am împins-o pe balcon. Să te găsesc dispărută până mă întorc.
Din reflex, am dat fuga la ușă.
Iertare, Mitică iertare! ganguri berza, întinzându-se după fereastra mică, toate le-am rezolvat eu acu’.
A intrat Olguța în casă, udă fleașcă și toată numai veselie. Părul i se lipea de obraji, ochii îi străluceau de fericire. O fi dat și ea peste berza chioară?
Nici nu m-a lăsat să zic nimic. A aruncat umbrela într-o parte, a sărit direct la gâtul meu.
Patru! Patru! a început să chiuiască ea bucuroasă prin tot apartamentul.
Ce-i cu patru? m-am uitat buimac la ea.
O să avem patru copii! nu se potolea. Patru omuleți deodată!
Atunci am înțeles ce legătură era între vorbele berzei și vestea Olguței. Am zburat pe balcon, cât ai zice pește. Berza, tocmai dădu să zboare. Am încercat să-i prind coada.
N-am reușit.
Stai, pasăre nebună! Stai, cioc lung!
Am îndreptat totul! s-a auzit de undeva de sus.
M-am întors. În spatele meu era Olguța. Plângea, dar de bucurie.
