Jurnal, azi am asistat la ceva incredibil pe Calea Victoriei, printre vitrinele scumpe și oamenii care privesc numai înainte, cu pași grăbiți și priviri reci. Era după-amiază, iar o limuzină neagră, un Mercedes S-Class cu număr de București, stătea trasă la margine, lângă terasa preferată a celor înstăriți. Proprietarul stătea cu telefonul lipit de ureche, vorbind tare, de parcă tot orașul trebuia să-i audă discuția.
Totul s-a schimbat brusc. Un băiețel de vreo cinci ani, cu haine murdare și încălțări peticite, alerga cât putea de repede, cărând un lighean uriaș pentru mărimea lui. Dintr-o mișcare scurtă, a aruncat apă murdară peste caroseria lucioasă. Noroiul s-a prelins pe portierele și geamurile abia spălate. S-a auzit un oftat prelung printre trecători și telefoanele lor au țâșnit în aer să filmeze scena. Proprietarul mașinii s-a întors către copil, cu ochii plini de furie.
CE AI FĂCUT?!, a tunat el, de s-a oprit respirația pe toată strada. Băiatul a rămas nemișcat, cu ligheanul gol în mâini. Buza de jos îi tremura, însă ochii îi ardeau de hotărâre și n-a clipit niciun moment. Ai parcat pe mama mea. Parcă timpul s-a oprit. Toată lumea și zgomotul de pe stradă a rămas suspendată.
Bărbatul bogat a rămas pe loc, tulburat. ce spui? a bâiguit el fără vlagă.
Băiatul a arătat spre bordură. Camerele telefoanelor s-au mișcat într-acolo, curios, parcă trăgând cu ochiul pe sub mașină. Am văzut flori proaspete zdrobite sub roată, iar o geantă de damă, cu o toartă ruptă, era prinsă sub cauciuc. Lumea a început să murmure și privirile s-au ascuțit. Bărbatul a făcut un pas înapoi, chipul i s-a albit. Nu am văzut, a încercat să spună, dar vocea băiatului l-a întrerupt, spartă de durere: Mama vindea flori acolo.
Privirea bărbatului s-a schimbat. S-a aplecat în genunchi lângă roată și a început să scoată florile sfâșiate de sub cauciuc. Atunci, printre petale, a găsit o brățară prinsă între spițe. Mâna i s-a oprit. A ridicat-o încet, și fața i s-a scurs de tot sângele. Nu Irina? a șoptit cu un nod în gât.
Băiatul s-a uitat la el cu ochii mari, gata să plângă. O cunoști pe mama? Dar înainte ca bărbatul să apuce să răspundă, portiera din spate a mașinii s-a deschis încet, dinăuntru. O voce stinsă de femeie, abia auzită: Matei? Băiatul și bărbatul s-au întors amândoi, cu sufletul la gură. Mulțimea cu telefoane a uitat să mai respire.
Și eu la fel.
