Bogdan a intrat în debara fără să bată. Catinca ștergea pe jos, iar când s-a ridicat, el deja stătea în fața ei costum scump, parfum de lux, privirea aceea cu care te uiți la mobilierul de birou.
Mâine seară am negocieri cu niște parteneri serioși. Trebuie să fie o femeie cu mine, să par că sunt om de afaceri respectabil. Stați acolo, tăceți, dați din cap când vă spun eu. Maxim două ore. Vă plătesc cât luați aici într-o săptămână de muncă.
Catinca a pus cârpa pe găleată și și-a scos lent mănușile de cauciuc. Bogdan aștepta răspunsul ca un om căruia nu-i pasă ce zici, ci care știe deja că n-ai cum să refuzi. Creditul, mama bolnavă, lipsa de opțiuni argumente mai puternice decât orice.
Și ce să port? a întrebat Catinca.
Ceva sobru, de culoare închisă. Important e să nu scoateți niciun cuvânt. Niciunul. Ați înțeles?
Catinca a dat din cap. Bogdan s-a întors și a plecat, lăsând ușa larg deschisă.
Restaurantul era din acela unde meniul nu are prețuri, doar speranțe. Catinca mergea după Bogdan, cu rochia împrumutată care o strângea, pantofii cu toc incomod luați de la vecina. La masă îi așteptau deja doi: un domn solid cu pleoapele grele și un jurist cu o mapă cât o biblie. Bogdan a prezentat-o cu un aer plictisit:
Catinca, o verișoară de-a mea, mă mai ajută cu hârtiile.
Partenerul a aruncat o privire și s-a întors la meniu. Juristul nici nu și-a ridicat capul. Catinca s-a așezat, și-a pus mâinile în poală și a devenit invizibilă. Așa cum știa să fie.
Au discutat termene, logistică, cifre. Bogdan era sigur pe el rapid, precis, fără bâlbâieli. Partenerul asculta și dădea din cap, dar ochii spuneau nu mă prea încred în tine. Catinca nu s-a atins de mâncare. Sta dreaptă, se uita pe fereastră, asculta pe jumătate.
Când au adus desertul, juristul a scos contractul și l-a pus în fața lui Bogdan. Acesta a dat rapid cu ochii pe el, a aprobat:
Totul e în regulă.
Partenerul s-a uitat la Catinca și a zâmbit ironic:
Bogdan, ziceți că verișoara lucrează cu documente?
Bogdan s-a tensionat:
Arhivă, nimic complicat.
Atunci să citească acest paragraf cu voce tare, juristul i-a întins foaia și a arătat cu degetul. Să vedem dacă se pricepe cu adevărat.
În tonul lui era atâta otravă încât Catinca a simțit cum o cuprinde o furie străvezie. Nu de frică. De ciudă. Douăzeci și doi de ani a predat la liceu, a explicat texte pe care juriștii le citeau cu dicționarul, iar acum e tratată ca o păpușă mută.
A luat foaia. A citit paragraful clar, fără ezitări. Vocea nu i-a tremurat obiceiul de profesoară. A pus apoi contractul pe masă și l-a privit pe jurist:
Am o întrebare. În articolul despre termenul de livrare nu e specificat dacă zilele sunt calendaristice sau de lucru.
Juristul s-a strâmbat:
Și ce contează?
Mult. Legea zice că dacă nu e precizat, se iau zilele calendaristice. Dar în paragraf următor scrieți despre zile de lucru. Așa, livrarea se poate amâna aproape trei luni, fără să fie încălcat contractul.
Bogdan a rămas blocat. Partenerul s-a îndreptat în scaun. Juristul a luat contractul, a început să citească, iar fața lui s-a făcut ca varul.
Și încă ceva, a adăugat Catinca, calm, la articolul despre vamă e prevăzut un regulament anulat de un an. Dacă vine un control, ambele părți iau amendă pe loc pentru bază legală invalidă.
Tăcerea era atât de densă, că auzeai cum ospătarul mai mută un pahar pe bar. Partenerul s-a lăsat încet pe spătar și s-a uitat la jurist:
Măria-ta, explică-mi cum s-a ajuns aici.
Juristul a deschis gura, dar n-a scos niciun sunet.
Partenerul s-a ridicat, și-a aranjat sacoul și s-a întors spre Bogdan:
Sunt de găsit când aveți un jurist adevărat. Deocamdată, suspendăm tranzacția.
A plecat. Juristul a strâns hârtiile și a dispărut după, fără să salute. Bogdan a rămas nemișcat, privind farfuria goală. Catinca nu a spus nimic. După un minute, el s-a uitat la ea ca și cum o vedea prima dată:
De unde știți toate astea?
Douăzeci și doi de ani am predat istorie. Am lucrat cu arhive, acte juridice, documente unde o virgulă schimba tot. După ce m-au concediat, am acceptat să fac curățenie pentru că erau bani rapid. Dar să citesc nu m-am dezvățat.
A tăcut. Apoi a scos telefonul, a format numărul:
Mihai? Contactează urgent partenerii. Spune-le că noul nostru analist a descoperit erori grave în contract. Pregătim rectificări. Da, exact. Noi i-am salvat de pagube, nu invers.
A pus telefonul pe masă, s-a uitat la Catinca:
Mâine la nouă sunteți în birou. Etajul patru, camera 42. Veți verifica contractele. Probă trei luni.
Sunt femeie de serviciu.
Erați. Acum sunteți analist. Întrebări?
Catinca nu a spus nimic, fiindcă nu avea cuvinte. Doar o senzație că podeaua de sub picioare devenise brusc stabilă.
Dimineața, Dumitru Olegovici de la Resurse Umane a intrat la Bogdan fără să bată și a tras ușa:
Serios? O femeie de serviciu, analist? Nimeni n-o să priceapă, încălcăm toate procedurile…
Ea a salvat tranzacția pe care juriștii tăi erau aproape să o facă praf, l-a tăiat Bogdan. Angajeaz-o astăzi. Gata.
Dar nu are studii de specialitate!
Are cap și atenție. Exact ce le lipsește celor cu studii. Ieșiți, Dumitru Olegovici.
Acesta a plecat, trântind ușa.
Catinca stătea în cabinetul mic de la etaj patru și privea teancul de contracte. Mâinile îi tremurau nu de frică, ci de neobișnuință. Era obișnuită cu mopul, nu cu hârtii de care depind banii altora.
După vreo două ore a intrat Veronica, juristul șef, mereu coafată perfect, mereu cu aer de superioritate. S-a așezat pe colțul biroului și a zâmbit condescendent:
Catinca Fedorovna, să fim serioși. Ați avut noroc o dată. Juridicul nu e pentru improvizații. Bogdan o să înțeleagă și o să vă întoarceți… acolo unde vă e locul.
Catinca a ridicat privirea, a privit-o mult timp fără cuvinte. Apoi i-a întins o hârtie:
Trei contracte semnate de dumneavoastră. Fiecare cu o eroare. În unul, firma putea pierde o sumă mare pentru că ați încurcat zilele calendaristice cu cele de lucru. Doriți să-i arăt domnului Bogdan?
Veronica a rămas stană. S-a ridicat, a plecat fără să închidă ușa.
După o lună, Bogdan a chemat-o pe Catinca în birou. Ea a venit cu raportul, s-a așezat. El a citit, a tăcut, apoi s-a uitat la ea:
Ați găsit erori în nouă contracte. Două erau gata de semnătură. Am corectat la timp. Un singur gest al dumneavoastră a schimbat nu doar tranzacția, ci și cariera mea. Acum partenerii cer să verificați toate documentele înainte de semnare. Proba s-a terminat. Rămâneți permanent.
Catinca nu și-a găsit cuvintele:
Mulțumesc!
Eu trebuie să mulțumesc. Mi-ați făcut rost nu doar de contract, ci și de o lecție: competența nu depinde de titlu.
Veronica a dat demisia două luni după ce Bogdan a felicitat-o public pe Catinca la ședința generală. Se spune că s-a angajat altundeva, dar fără recomandare din partea firmei. Juristul Andrei a dispărut fără tam-tam. Bogdan a spus doar că nu mai e nevoie de serviciile lui.
După jumătate de an, Catinca mergea pe coridor cu dosarul sub braț, iar nimeni nu o mai privea ca pe o fantomă. Purta costume elegante, vorbea puțin, dar eficient, și era invitată la toate negocierile importante nu ca decor, ci pentru că era de încredere.
Într-o zi a coborât în hol și a văzut la recepție o nouă fată în uniforma de femeie de serviciu. Aceasta se uita confuză la lista de camere. Catinca s-a apropiat:
Începeți cu etajul trei, e mai liniștit. Și întrebați dacă nu pricepeți ceva.
Fata a ridicat ochii și i-a mulțumit din priviri. Catinca s-a dus spre lift. Avea ședință în zece minute.
Nu mai tăcea când vedea o greșeală. Nu se mai scuza că există. Între debara și biroul cu geamuri spre centrul orașului și-a amintit cine era înainte ca viața s-o facă invizibilă.
Bogdan, apropo, a fost promovat. Acum conducea tot departamentul. La petrecerea de firmă a ridicat paharul și a rostit scurt:
Pentru cei care pun întrebările potrivite!
Catinca a ridicat și ea paharul și a zâmbit. Știa că uneori o singură întrebare schimbă totul. Nu doar afacerea. Nu doar cariera. Ci viața cu totul.
