Un an întreg de dat bani copiilor ca să acopere o datorie! Nu voi mai da niciun leu în plus!
Eu și soțul meu, Gheorghe, avem un singur copil, un băiat adult pe nume Ilie. Acum el are propria familie, și noi am devenit bunici de ceva vreme.
Eu am crescut în perioada comunismului, iar când m-am măritat aveam treizeci de ani. Pe atunci, lumea mă socotea deja fată bătrână. Era normal ca toată lumea să aștepte ca după nuntă să vină și copiii imediat. Să nu ai copii atunci era ca și cum ai fi purtat vreo boală rușinoasă.
Ei bine, eu și soțul meu am hotărât că un copil ajunge. Amândoi suntem oameni cu carte, știm prea bine cât de mulți bani îți trebuie pentru creșterea unui copil. Dacă mai erau și alții pe lângă el, nu ne-am fi descurcat niciodată.
Așa că ne-am ținut de plan: l-am crescut pe Ilie cum am putut mai bine, i-am dat o școală serioasă și am reușit să ne așezăm și noi la casa noastră.
Ilie însă a avut alte păreri. La scurt timp după ce s-a căsătorit cu Lenuța, ea a rămas însărcinată, iar nepotul nostru, Damian, s-a născut la puțin timp. Tinerii nu aveau apartament, așa că s-au împrumutat la bancă. Luni de zile am contribuit și noi cu bani ca să îi ajutăm să plătească rata la apartament. Apoi am aflat că Lenuța a rămas din nou însărcinată. I-am întrebat dacă s-au gândit cum o să se descurce cu doi copii și cu datoria la bancă. S-au supărat pe mine, au zis că se descurcă singuri. Am zis, fie, dacă voi ziceți, așa să fie.
Multă vreme s-au descurcat cum au știut. Dar pe urmă, Lenuța n-a mai putut merge la muncă, iar Ilie a fost dat afară. Ce era să facă? Au venit să stea la noi, în apartamentul pe care îl dădusem în chirie. Gheorghe a zis să îi ajutăm pe copii, să le plătim rata la credit. Și uite așa, noi am muncit un an întreg ca să acoperim ipoteca lor. Aveam impresia că facem un lucru bun, că suntem părinți și bunici de ispravă.
Dar nu a fost deloc așa. Am aflat de curând că împrumutul nu fusese plătit la zi au întârziat șase luni cu plata. Unde s-au dus toți banii? Gheorghe e supărat, spune că nu mai are putere pentru așa ceva. Eu sunt înmărmurită, nu mai știu ce să cred sau ce să fac. Ne-am rupt bucata de pâine ca să-i ajutăm, iar ei nu s-au obosit prea tare, au stat liniștiți în spinarea noastră. Acum ce putem face?
