Auzi, trebuie să-ți spun ce s-a întâmplat cu Rareș, băiatul meu. Îți jur, dacă-l lăsai după capul lui, viitor luminos în familia noastră avea doar motanul. Maică-sa și cu mine am cheltuit grămezi de lei pe zeci de meditații, dar copilul nimic: nu-l mișcă matematica, nici chimia, nici fizica. Ba din contră, după fiecare profesor nou devenea tot mai filosofic. Zicea că lumea-i doar o mare pierdere de timp și adevărata fericire o găsești în leneveală, eclere cu ciocolată și desene pe telefon.
Când aproape pierdeam speranța și nu mai știam ce să facem cu el, dă tata, adică eu, peste un anunț tare ciudat pe OLX: Vând ganteră și împărtășesc dragostea pentru materiile școlare și sport copiilor, rudelor, prietenilor, vecinilor. Metodă proprie. Lucrez cu matematică, istorie, limba română și engleză, biceps, triceps, picioare, umeri, literatură, piept. Ionel.
De disperare, chiar i-am scris omului. Imediat după ce am sunat, aud la telefon o voce groasă, gâfâindă, pe fundal metal bătut de sală.
Da, spuneți, mă aud?
Bună ziua, sun din cauza anunțului despre ganteră…
Am vândut-o.
Nu, nu, aș vrea să-l ajutați pe fiul meu: matematică, română, literatură…
Vârsta, greutate, nivelul copilului?
Ionel era scurt și la obiect, de parcă eram la armata. Se schimba ritmul de zgomote, parcă bătea coarda.
Nouă ani, douăzeci și cinci de kilograme, cam știm să adunăm coloane și…
Câte flotări face?
Cum?
Flotări, tracțiuni, câte reușește?
Nu știu… vreo cinci, cred…
Știe ce-i sufix și ce-i prefix?
Nu prea, tre să-l întreb pe nevastă-mea.
Unele instrumente acasă aveți: compas, echer, expander, gantere?
O riglă de lemn am.
Notați adresa, ajung în max o oră, zise Ionel, și urlă-n paralel: Mai depărtați picioarele, spatele drept! Nu, nu vorbeam cu dumneavoastră, am acum istorie cu alt elev.
Am rămas un pic așa, cu picioarele depărtate și spatele drept, de parcă mă corecta și pe mine. Mă duc la Rareș cu vestea de nou profesor, iar el, calm ca de obicei, dă volumul la televizor mai tare și cere un ceai cu un sandviș, zero emoții față de educație.
Când bate cineva la ușă, maică-sa lui Rareș se uită pe vizor, și vede… o pereche de umeri uriași, în maieu, mirosind a șampon de cocos. Intră Ionel, munte de mușchi.
Bună ziua, unde-i olimpicul? întreabă omul.
Vii, Vii, a venit cel cu Opelul căruia îi lăsai bilețele sub ștergător, că-i repari ochii, bâiguie soția.
De fapt, acu sunt meditator, nu oftalmolog, răsună din hol.
Mă numesc Ionel Tudor, meditator, la ora actuală.
A, sunteți dumneavoastră, să-i iau geanta…, încerc eu.
În momentul în care a dat drumul geamantanului, am simțit că mă lipește de podea. Motanul a zbughit-o cu viteza luminii până în ultima cameră, ușa încuiată.
Ce aveți acolo, domle, așa greu?
Material didactic, pentru clasele mici și materii aplicate.
Rareș, adâncit în canapea, nu se sinchisește. Ionel nici măcar nu-i dă atenție la început, scanează pereții, serios.
Aveți bormașină?
Pentru ce?
Să exersăm limba română, zice și scoate din geantă o bară de tracțiuni, o minge de box și o coardă.
Mă duc la vecin, găsesc eu bormașină…, îi spun, trăgând de suflet. Până atunci, faceți cunoștință, el e Rareș.
Ionel se așterne pe podea la abdomene. Rareș se uită cu coada ochiului, așteptând să-l vadă pe om leșinat. De unde, ăsta trece prin seturi de abdomene, apoi gantere, expander, flotări, fără ezitare.
Ai băgat la cap? Vrei să fii puternic sau stai toată viața ca omul-păianjen printre pânze și praf?
Rareș dă din cap că nu.
Bun! Atunci fă toate exercițiile, de trei ori patruzeci și cinci minus treizeci și nouă.
Cât vine asta?
Vezi, exact asta să-mi spui!
Intră tac-su cu bormașina.
Ăăă, mai târziu revin…, jur că nu se-astepta să-și găsească plodul făcând flotări.
Ziua următoare, pe la cinci jumate dimineața, sună clopoțelul. Dărâmat de somn, mă trezesc să urlu la cine sună așa devreme, dar când văd capul chel a lu Ionel, înghit tot ce voiam să zic.
Azi avem istorie și geografie, echipament sport: adidași, șort, tricou. Mergem la alergare cu recunoaștere de relieful și istoria Chișinăului.
În clasa a treia încă nu fac astea, abia știu ceva poezii.
Tocmai, vin și poeziile, veniți și dumneavoastră?
Nu, mulțumesc, eu am fost premiant…
Știi în ce an au plecat tătaro-mongolii din zona noastră?
Îi trezesc pe ăștia mici, că întârziem la școală…
Trei zile pe săptămână Ionel apărea la ușa noastră: luni piept-triceps-umeri-matematică-romană; miercuri spate-biceps-literatură-engleză; vineri picioare-geografie-istorie.
Nu trece mult și Rareș, la doar câteva săptămâni, apare în bucătărie fără tricou. Îți spun, avea deja pătrățele! Nu glumesc, am tras cu coada ochiului la burta mea și am ascuns-o după ceainic. Copilul, în loc să se lase de școală, a început să ne certe că stăm prea mult jos…
Dragule, nu știu ce să cred, i-am șoptit într-o seară neveste-mii. Știi ce i-a cerut Rareș de ziua lui?
Xbox, nu? Că și la mine a cerut.
Nu, perete-suedez și blender de smoothie! Mi-e teamă că Ionel ăsta nu e meditator, doar un antrenor sportiv care ne transformă copilul într-un sac de mușchi…
Dar fac și matematică, nu?
Ai văzut un manual pe la ei?
Doar tabele calorice.
Vezi, exact asta spun. Toți sportivii ăștia mari nu-s, știi tu…
Care nu-s?
Nu-s așa străluciți la minte…, zise și bate cu unghia în masa din sticlă.
Mai bine un sportiv prost decât un tocilar slab.
Eu vreau doar copil normal! Vreau să oprești lecțiile astea.
Când tocmai aveam să ne certăm serios, sună telefonul.
E învățătoarea lui, se uită nevasta la ecran.
Alo, ce-a mai făcut? Vin imediat, da…
Ajunși la școală, direct la director, unde era o atmosferă, ce să mai! Se prinsese tot parchetul de pe coridor de gălăgie!
Nu e sală de fitness aici, domnule, e școală! i se răstește mie o mamă.
Dar ce s-a întâmplat, cine explică?
Învățătoarea preia cuvântul.
Rareș i-a pus pe băieți să joace scara la pauză și să țină scorul cu împărțire de fracții.
Să facă ce?!
Să se tragă la bară, pe rând, și fiecare să crească numărul progresiv…
Dar i-a pus cu forța!
Ei primii au început, m-au luat la rost că-i corectez la cuvinte.
Cum i-ai corectat?
Le-am explicat cum se declină “nătăfleț” și “gălăgios”. Au sărit la bătaie și, cum m-a învățat dom Ionel, dacă tot ai energie, mai bine faci niște tracțiuni sau îi înveți să împartă la fracții, spune Rareș cu capu în jos.
A zis că data viitoare, dacă-l mai necăjește cineva, îi face rădăcini pătrate! suspina un băiat de față.
Ăsta nu are ce căuta printre copiii noștri! țipă una din mămici.
Stați oleacă, zic eu, deci nu s-a bătut nimeni?
Ăia cu capul în pământ.
Deci copilul meu a răspuns la agresiune cu matematică și bara?
Și i-a pus să alerge pe stadion și să învețe Topârceanu!
Vezi, și tu ziceai că se face prost de la sport…, zic spre nevastă.
Directoarea își cere scuze:
Aș vrea să mă scuzați… Dar o să trebuiască să-l mutăm.
Să-l dea afară, urlă cineva.
Nu, îl trecem în clasa a patra, e prea avansat, zise directoarea.
Pauză. Zăcea nervul în aer, de la ciudă, de la admirație, părinții plecau, făcându-se că nu ne văd.
Alo, dom Ionel, m-au mutat ăștia la a patra, se adaugă materii…
Peste o săptămână, Rareș era deja la a patra. După încă două, era la primul concurs de crossfit și se pregătea de Olimpiada micilor scriitori. Și, să te ții, după o lună, mă sună un părinte dintre cei cu care avuseră clinci și mă roagă de numărul lui Ionel!
Acum avem un soi de mini-club la noi pe stradă copiii vin la Ionel, dar dacă au note proaste la școală, nu-i mai lasă la antrenamente. Îți spun, să vezi motivație la învățătură!
