Nu mai ești fiica mea, mi spuse mama cu vocea înfundată. Cine e el și de unde a venit, nu știu. Mi-e rușine de tine. Mutăte în casa bunicii și trăiește ca o adultă, fă-ţi răspundere pentru faptele tale.
Doina, au venit oamenii la muncă să ne ajute. Hai să mergem seara la club, să ne distrăm, spuse Ancuța, lăsânduse în scaun cu un zâmbet mulțumit.
Ancuță, ce faci? Dar cu Vlad, cu cine-l voi lăsa? Îl iau cu mine? răspunse Doina, chicotind.
Dacă o întreb pe mătușa Livia? întrebă cu sfială Ancuța.
Doina flutură mâna, descurajată.
Ce să zic? Încă nu a putut ierta faptul că iam născut un băiat. Vrea să mă dea pe Andrei, dar eu am plecat la oraș să încep facultatea. Nu am intrat, doar am venit cu burtă în sus. A stat un an să se supere pe mine, iar în ultimele două luni a început să vorbească. Deci, du-te cu cineva, poate țio găsești. Poate norocul îți surâde.
Ancuța oftă.
Bine, o să ies cu Tania. Ieri îți voi spune tot.
Doina a pus copilul la culcare și a ieșit pe verandă. Muzica de la club se auzea din depărtare. Înfășurată în eșarfă, își imagina oamenii dansând și chicotind. Ancuța, probabil, a scos din nou rochia cu model de tigru. Doina zâmbi ușor, se simțea ca o omidă de tigru. Oftă cu melancolie și se duse la culcare.
În zori, Ancuța bătu în ușă. În același timp, mama Doinei sosise în vizită. Doina îi puse degetul la buze, dar nu putea opri Ancuța.
Ce rău că nu ai fost aici ieri. Erau băieți și unul chiar ma însoțit, se numește Vasile, vorbăreț și cu haz. Astăzi am o întâlnire, spuse Ancuța întrun singur suflu.
Mama Doinei întrebă cu suspiciune:
E căsătorit, probabil?
Ancuța ridică din umeri.
Nu știu, nu am citit pașaportul. Dacă tot e, să ne amintim ceva.
Vai, fetelor, ce faceți? Andreiul e un potențial mire. Eu am ratat fericirea, dar tu, Ancuța, încă poţi să-i învârți capul, exclamă mătușa Livia, încântată de idee.
Livia, ce spui? Cui îi trebuie? Păi și mama lui! Doamne, ce noroc! strigă Ancuța.
Se întoarse spre Doina:
Acolo era un tip, nuți puteam sări ochii. Toate fetele noastre au fost fermecate. El a stat cu prietenii și a plecat singur, nici măcar nu a invitat pe nimeni la dans.
Apoi, neașteptat, mătușa Livia spuse:
Doina, și tu să mergi la club. Eu rămân cu Vlad. Poate întâlnești pe cineva serios, de încredere. Tânărul are nevoie de un părintele. Nu căuta bărbați căsătoriți, căci își fac de cap cu femei singure. Înțelegi?
Doina, fără să creadă norocului, dădu din cap și, fără să se mai abțină, isărută mamei un sărut.
Du-te, târfă, murmură Livia.
Doina, în rochia ei cea mai frumoasă, stătea cu prietenele și chicotea, dorind să revină la zilele fără griji.
Uitațivă, e din nou, șoptiră fetele.
Doina se uită curiosă spre el, picioarele ile tremură. Se întoarse brusc și îi șopti Ancuței:
Cred că mă întorc acasă. Vlad probabil plânge fără mine.
Se surprinse:
Doina, ce faci? Prima dată pleci de la bal și revii acasă? Nici măcar nu ai dansat o clipă.
Doina răspunse hotărâtă:
Pleacă de aici. Vasile, cred că vine la tine. Nu vei fi plictisită fără mine, și se îndreptă spre ieșire.
La ușă, cineva îi apucă mâna:
Vrei să dansăm, domnișoară?
Doina, fără să se uite, încercă să retragă mâna:
Nu dansez.
Bărbatul, insistent, răspunse:
Oferă-mi un singur dans, te rog.
Ea se întoarse în cele din urmă și inima i se opri pentru o clipă. Era același tip cu care întâlnirea a schimbat totul. Nu părea că o recunoaște. Inimii ia revenit căldura și zâmbi:
Bine, dar doar o dată, că am grabă.
El o învâlui în roată.
Îți înțeleg soțul, probabil e gelos? întrebă el.
Doina răspunse sec:
Nu sunt căsătorită.
El închise ochii și îi șopti:
Deci am șanse?
Doina se retrase.
Nici nu spera, și ieși din club.
Pe drum, plângea. Îl ținu în memorie ca pe o iubire instantanee, dar el nu o recunoștea.
Mai târziu, în tren, se întâlniră din nou. Doina, supărată după eșecul la examene, se întorcea acasă. El călătorea spre părinții lui. Observând melancolia ei, încercă să o înveselească.
Mă numesc Maxim. Mama mă cheamă Max, nepotul e Marius. Ce îți place? spuse el.
Doina zâmbi:
Mă numesc Doina.
Maxim înclină capul:
Așa cred eu. Nume regal.
Ea povesti, cu lacrimi, că a picat la examene și că mama o va jigni ani de zile.
Pregăteștete pentru iarnă și încearcă din nou, îi sugeră Maxim.
Doina se bucură:
Nu mam gândit așa. Mulțumesc.
Maxim o privi cu atenție:
Cu plăcere. Nici nu ția spus cineva că ești frumoasă?
Doina roşi, rușinată.
Sunt doar o fire simplă, nu exagera. Totuși, mulțumesc.
Maxim se apropie și, fără să știe, o sărută. Doina se simți amețită, atât rușinată, cât și încântată. Mai târziu, el plecase repede.
Te voi găsi cu siguranță, promisi.
Doina, cu o urmă de dezamăgire, își dădu seama că nici măcar nu îi ceruse adresa.
Anni de anii, când a aflat că așteaptă un copil, mama ia zis, cu durere:
Nu mai ești fiica mea. Cine e el și de unde a venit nu știu. Mie rușine de tine. Mutăte în casa bunicii și trăiește ca o adultă. Învață să-ți asumi greșelile.
Doina, în timpul sarcinii, a lucrat întro bibliotecă, apoi a plecat în concediu de maternitate. La spitalul de naștere o aștepta Ancuța; mama nu a venit. Când Vlad a împlinit cinci luni, inima ei nu a mai rezistat și a venit la ea.
Nu este rasa noastră, a declarat cu hotărâre.
Totuși a început să vină mai des, aducând jucării nepotului.
De ce atât de devreme? întrebă mama. Nu era nimic interesant. Cum e Vlad?
Mama zâmbi:
Copilul tău doarme. Dacă ești aici, eu rămân acasă.
Doina închise ușa și încercă să adoarmă. Doar dimineața târziu reuși să adoarmă. Somnolentă, îl hrăni pe băiat. Vlad se juca și refuza să mănânce budincă.
Dacă nu mănânci, nu vei crește ca tatăl tău, care e puternic și frumos.
E vorba de mine? răspunse vocea din prag.
Maxim intră, zâmbind:
De unde vii? Ce cauți?
Îți promiseseam că te voi găsi. Nici nu știam că am avut un copil între timp. Eram atâta de uimit că am uitat să te întreb unde locuiești. Poate soarta nea pus pe drumul cel bun, spuse el și îi bătu cu nasul pe bărbie pe Vlad.
Vlad chicoti vesel.
Dimineața, mama a găsit-o pe Doina fericită alături de bărbatul necunoscut, cu copilul pe umăr.
E el?, întrebă.
Da, zâmbi Doina fericită.
Mama se apropie de Maxim și îi întinse mâna:
Mă numesc Liviu, și eu voi veghea ca un tată și soț atent.
Maxim strânse mâna ferm și încuviință.
Înțeles.
Dați like și lăsați părerile în comentarii! Doina se uită în ochii lui Maxim și simţi cum toate cicatricile trecutului se topesc în lumina noului început. În jurul lor, casa de la marginea satului părea să respire odată cu fiecare râs al lui Vlad, iar mirosul proaspăt de pâine coaptă se răspândea din bucătărie, semn că mămica Ancuța, cu răbdare, învăța să fie o mamă mai bună.
Mama Doinei, cu mâinile tremurânde, întinse din nou brațele și, pentru prima oară în ani, nu mai căuta cuvinte grele, ci un simplu te iert. Am greșit, am lăsat să fie durerea mea cea ce ne-a despărțit, murmură ea, iar lacrimile ei curgeau lin, nu ca reproșuri, ci ca un râu ce spăla urmele vechi.
Maxim, cu un gest blând, a îmbrățișat nu doar pe Doina, ci și pe întreaga familie, promițând că va fi acolo la fiecare treaptă, că nu va lăsa nici o umbră să umbrească zâmbetele lor. În acea seară, sub cerul înstelat, au aprins o lanternă în grădină, iar lumina ei a reflectat fețele fericite ale copiilor, ale celor două femei și ale bărbatului care, din întuneric, a devenit stâlpul lor.
Vlad, cu ochii mari, a ridicat o minge de lut spre cer, ca și cum ar fi cerut un alt destin, iar Maxim i-a înmânat cu blândețe un mic talisman gravat cu inițialele lor: DMV. Acesta va fi mereu al nostru, a spus el, iar Doina a simțit în piept cum inima îi bate într-un ritm nou, plin de speranță.
A doua zi, la bibliotecă, Doina a găsit un dosar prăfuit cu scrisori neterminate și a decis să le transforme în povești pentru copii, oferindu-le altora curajul de a scrie propriile lor capitole. Ancuța, la rândul ei, a deschis un mic cafenea lângă librărie, unde fiecare cafenea era servită cu o felie de prăjitură de casă și cu un zâmbet sincer.
Și astfel, când vechiul ceas de la turnul satului a bătut ora șapte, ora în care toți se adunau la masă pentru a povesti, Doina a privit înapoi la drumul său anevoios și a știut că fiecare pas, oricât de greu, a fost necesar pentru a descoperi ce înseamnă cu adevărat să fii acasă.
În acea noapte, sub aștri, o melodie nesfârșită purta ecoul speranței în fiecare inimă, iar poveștile lor, scrise cu lacrimi și cu bucurii, au început să se împletească cu cele ale altora, creând un țesut de iubire ce nu va fi niciodată rupt.
