– Sanda, ești acasă?
– Nu, abia mă îndrept. Ce s-a întâmplat?
– Trebuie să vorbim. În cât timp ajungi acasă?
– În jur de o jumătate de oră. Dar ce s-a întâmplat, mamă?
– O să afli mai târziu.
Aceasta a fost discuția dintre Sanda și mama ei, Valentina Petrescu.
Sanda tocmai intrase în casă și nu apucase să dezbrace haina și să despacheteze lucrurile, că cineva a sunat la ușă.
– Mamă, ce s-a întâmplat?
Valentina a aruncat o privire suspectă prin apartament și a intrat înăuntru.
– Văd că v-ați cumpărat un televizor nou.
– Da.
– Trăiți bine – zise mama și se îndreptă spre bucătărie.
– Vrei ceai, cafea?
– Mă descurc. Am venit pentru altceva.
Însă imediat Valentina a observat un salam scump și o grămadă de fructe.
– Vezi, trăiți pe picior mare. Uite câte ai cumpărat.
– Da, mamă. Ne permitem.
– Cu adevărat, noi cu tatăl tău am muncit toată viața la uzină, iar voi vă construiți afaceri. Ați avut noroc!
Într-adevăr, Sanda și soțul ei, Paul, își construiseră o afacere de la zero. Nimeni nu îi ajutase și nu le dăduse bani pentru începerea ei.
Totul au realizat prin muncă proprie. Au riscat și au luat un credit. Deși exista riscul să nu reușească și să rămână cu datorii. În acele vremuri, nimeni nu i-a sprijinit. Ulterior, oamenii îi criticau pentru că trăiau mai bine decât alți membri ai familiei.
Din tonul mamei, Sanda și-a dat seama că nu trebuie să aștepte nimic bun. Fie era o altă cerere, fie o plângere.
– Despre asta voiam să vorbesc. Sora ta, Gabriela, lucrează de luni bune pe un salariu mic. Știi că s-a angajat comerciant-consultant.
– Da, știu – încuviință Sanda.
– Ei bine, m-am gândit că ar fi bine dacă ai putea să o angajezi la firma ta.
– În ce sens? – se miră Sanda.
– Literalmente. Nu aveți nevoie de angajați?
– Nu, echipa este completă.
Valentina o privi mustrător pe fiica sa.
– Deci, nu sunt deloc locuri disponibile?
– Ți-am spus, nu avem posturi vacante.
Însă acest argument nu o opri pe mama și continuă să insiste.
– Știi, am impresia că doar nu vrei să îți ajuți sora. Asta căuți mereu scuze.
Sanda știa de ce mama inițiase această discuție. Astfel de subiecte nu erau ceva nou.
De mică, Valentina o prefera pe Gabriela, fiica mai mică. Și mereu se străduia să-i ofere tot ce e mai bun.
Gabriela s-a obișnuit ca mereu să primească ceea ce vrea. Spre deosebire de Sanda, care muncea pentru tot ce avea și dorea o viață mai bună.
Când părinții lucrau, nici cu forța nu o puteai face să lucreze pe sora mai mică. Mai târziu, a trebuit, fiindcă doar cu o pensie nu te descurci ușor.
Fără studii și experiență, nu era primită cu brațele deschise nicăieri. Spre deosebire de Sanda, care lucra de la 18 ani și în paralel își făcea studiile universitare.
Treptat, și-a dezvoltat capacități pentru a deschide o afacere împreună cu soțul ei și a trăi confortabil. Gabriela nu era mulțumită de viața ei, dar nici nu voia să schimbe nimic singură.
Ar fi preferat ca altcineva s-o facă, fie mama, fie sora. Și Valentina nu era prea diferită, considerând că Sanda ar trebui să o ajute pe sora ei mai mică. Așa că nu renunță la idee.
– Mamă, îți explicasem deja totul.
– Cu adevărat. Mai ușor vă este să angajați străini decât să îi ajutați pe ai voștri.
Sanda și Paul aveau într-adevăr o regulă clară: să nu angajeze rude sau cunoscuți. De ce? Pentru că aceștia începeau să ia totul de-a gata și nu respectau regulile.
Odată au făcut această greșeală și au jurat să nu o mai repete. În fond, business-ul și relațiile de familie nu trebuie amestecate.
Dar nu era singurul motiv pentru care Sanda nu voia să o ajute pe sora ei. Relațiile dintre ele nu au fost niciodată bune.
Se poate spune că încă din copilărie nu s-au înțeles. Faptul că mama le-a tratat diferit a pus temelie pentru resentimente.
Ce să mai spunem, ce așteptări avea de la fiica cea mare într-o astfel de situație?
– Mamă, ți-am spus că nu pot să ajut. Nu am de gând să concediez pe nimeni și nici să o angajez pe Gabriela.
– Ești egoistă, nemaipomenit! Ce să mai spunem. Sunteți asigurați și nu ne înțelegeți pe noi, oamenii simpli.
Valentina s-a îndreptat spre ieșire. Cu toate acestea, și-a luat sacoșa cu alimente.
Sanda nu a oprit-o, știind bine că nu are rost să facă asta. Mai ales că un astfel de gest ar fi fost interpretat de mama ca o slăbiciune.
Seara, Paul a ajuns acasă și după felul în care arăta Sanda, și-a dat seama că plânsese.
– Sanda, ce s-a întâmplat?
– A venit mama.
– Înțeleg. Din nou a cerut pentru soră-ta?
– Da.
Paul a îmbrățișat-o strâns pe Sanda, arătându-i suportul său.
– Sper că n-ai luat cuvintele ei prea personal.
– Nu, m-am obișnuit de mult cu ieșirile ei – zise Sanda, scuturând din cap.
– Așa e. Știi bine că dacă faci un compromis, imediat își fac loc pe umerii tăi.
– Da, știu, dar tot mă doare.
A sunat telefonul și pe ecran a apărut numărul Gabrielei.
– Alo – răspunse ea cu un ton detașat.
– Nu înțeleg, chiar îți pare rău să…
– În ce sens? Gabriela, despre ce vorbești?
La început, Sanda a crezut că e vorba despre job, dar apoi a ieșit la iveală altceva.
– Am văzut că mama a adus salam și fructe. De ce ai dat așa puțin? Puteai să dai mai mult. La urma urmei, câștigați bine.
Sanda a oftat adânc și a răspuns:
– Dar de ce crezi că ți-aș datora ceva?
– Pentru că sunt sora ta și trebuie să mă ajuți.
– Nu, draga mea. Nu îți datorez nimic. La fel cum nici tu mie. Fiecare își trăiește viața după propriile mijloace. Vrei o viață mai bună? Du-te și caută o soluție. Nu aștepta pomană de la alții.
Se gândise că după asta Gabriela se va supăra și va închide, dar ea a găsit o replică.
– Sigur, îți e ușor să vorbești așa, având afacerea ta și totul pregătit. Dar eu ce să fac?
– Atunci ia pietrele și construiește-ți propria afacere, unde-i problema? Hai, încearcă!
Sanda nu mai voia să audă reproșurile către ea. Știa bine că sora și mama ei nu se vor schimba. Să le demonstrezi dreptatea ta era doar timp pierdut.
Cu adevărat, trebuie să îi prețuiești pe cei care te apreciază și să nu încerci să mulțumești pe cineva doar pentru că îți este rudă.
