Trăiesc cu un bărbat care susține că banii sunt energie joasă.
Suntem împreună de aproape doi ani și până acum trei luni, totul părea firesc. Avea un serviciu, aducea și el un ban acasă, era pe un drum obișnuit. Dar într-o zi, s-a întors acasă și mi-a spus că a avut o trezire spirituală și că munca lui nu mai este în armonie cu menirea sa. Săptămâna următoare, și-a dat demisia.
La început l-am înțeles. Zicea că are nevoie de timp să se regăsească, că este epuizat de sistem și că vrea să trăiască din conștiință. Eu mi-am continuat rutina. Mă trezeam devreme, alergam să prind autobuzul spre birou, mă întorceam acasă obosită. El însă rămânea acasă medita, se uita la filme motivaționale pe YouTube, aprindea tămâie la fereastră. Zicea că se vindecă.
Au trecut două săptămâni fără să fi contribuit nici măcar cu un leu la chirie. Când l-am întrebat despre bani, m-a liniștit că nu trebuie să mă îngrijorez Universul are grijă de toate. Acest univers eram, de fapt, eu. Am început să plătesc singură pentru mâncare, facturi, transport tot. El mânca, folosea casa, telefonul, apa, lumina, dar insista că nu crede în facturi, fiindcă asta ar însemna să trăiești cu frică.
Într-o seară, am venit moartă de oboseală de la muncă și l-am găsit întins pe canapea, ascultând un audio despre abundență. I-am spus că trebuie să discutăm despre bani. Mi-a răspuns că traiesc în modul lipsă, că stresul meu atrage vibrații rele și că ar trebui să las controlul. M-am supărat. I-am spus că nu e vorba de control, ci de responsabilitate. M-a privit cu milă și mi-a spus că încă nu m-am trezit.
Mi-a promis că în curând o să câștige bani cu ceea ce știe. Că va ține consiliere, va face sesiuni, ceva. Zilele au trecut, dar nimic nu s-a schimbat. Singura diferență era că acum îmi corecta orice cum vorbesc, cum gândesc, cum reacționez. Dacă mă plângeam că-s obosită, spunea că am vibrație joasă. Dacă veneam acasă supărată, susținea că sunt blocată emoțional.
A fost un moment care mi s-a întipărit. Am venit cu sacoșele de la Piața Centrală, le-am pus pe masă și l-am rugat să mă ajute să le pun la loc. Mi-a spus că e într-o meditație profundă și nu poate să-și întrerupă energia. Am tăcut. În timp ce așezam singură roșiile și pâinea în dulap, am simțit că nu mai am un partener, ci un adult care refuză să-și asume viața.
De curând, i-am cerut să caute orice serviciu orice. Mi-a răspuns că nu se va supune iar muncii care îl îmbolnăvește, doar de dragul unor facturi. Că eu ar trebui să-l înțeleg și să-l susțin ca o parteneră conștientă. I-am spus că una e să sprijini, alta e să întreții pe cineva care nu face nimic. S-a simțit jignit. A zis că nu cred în el.
Astăzi muncesc în continuare, plătesc eu tot, și nu-mi mai dau seama când am trecut de la a avea iubit la a fi sponsorul unui stagiu spiritual în propria mea casă. Nu mai știu dacă sunt partenera lui sau mecenatul lui spiritual. Știu doar că sunt obosită și că oricâtă tămâie aș aprinde, facturile nu se plătesc singure.
Ce ar trebui să fac?
