Trădarea sub masca prieteniei
Iarna din acest an părea că vrea să-și arate toată splendoarea: a nins atât de mult, încât curțile și străzile de prin Chișinău s-au transformat în adevărate povești albe. Fulgi pufoși dansau neîncetat în aer, se așterneau moale peste acoperișuri și trotuare, iar gerul dădea aerului acea prospețime aparte și limpezime ce îți taie respirația.
În apartamentul nostru, al meu și al Adelinei, domnea însă o atmosferă total diferită: caldă, domoală, liniștită. Priveam amândoi pe geam cum se desfășura feeria de afară, iar între pereții casei regăseam tihna ce ne era atât de dragă. Lampa de pe noptieră răspândea o lumină caldă, abia palpitândă, desenând o oază de confort ce ținea departe frigul de-afară.
Stăteam tolăniți pe canapea, cu un pled moale peste noi, iar pe ecranul televizorului rula o comedie de familie nimic special, dar numai bună de a zâmbi și de a ne destinde. Adelina urmărea filmul cu atenție, zâmbind ușor la gândurile ei. Eu, Emil, eram lângă ea, cu spatele relaxat pe spătar, însă privirea îmi tot aluneca către dansul fulgilor de dincolo de sticlă. Parcă nu mă puteam sătura de frumusețea scenei.
Atmosfera aceea liniștită a fost tulburată de tonul telefonului meu, acel sunet melodic care parcă mi-a scos din visare. Am lăsat o clipă să treacă, nu voiam s-o întrerup pe Adelina, dar apelul s-a repetat. Am oftat încet, am scos telefonul și am văzut cine mă caută.
Iarăși Dănuț a treia oară numai azi, i-am spus Adelinei.
Ea a întors capul ușor spre mine, dar ochii nu și i-a luat de la televizor.
Probabil ne invită iar la el. A tot spus că vrea să sărbătorească, de când și-a luat căsuța la Durlești… E de neînduplecat când i se pune ceva în cap.
Am răspuns până la urmă, n-am avut încotro.
Salut, Dănuț.
Vocea lui, veselă:
Măi, Emile! Pe când ajungeți? Că abia aștept să bem un vin bun, să încercăm baia aceea pe lemne! Masa e întinsă, lumea vine. Hai, nu mai stați în casă ca moșii, ieșiți din bârlog! Veniți cu Adelina, o să fie chef ca la carte!
M-am uitat spre Adelina. Ea a dat din cap bagând de seamă că nu vrea. Nici nu trebuia să spună. Muzică tare, gălăgie, chefuri până târziu n-aveam chef niciunul. Voiam doar să fim noi doi, împreună, acasă, fără obligații.
Mi-a venit instant o idee salvatoare.
Uite care-i treaba, Dănuț… Adelina s-a dus pe două zile la mama ei la Bălți. Nu prea-mi arde să vin singur, pe cuvânt. Mai bine alta dată.
De partea cealaltă s-a lăsat o pauză, apoi el, vizibil dezamăgit:
Cum, a plecat? Și când revine?
Mâine seară, din senin a decis să meargă. Aveam noi planuri… voiam să mergem la cinema, să ne plimbăm prin parc cât e vremea asta frumoasă, poate și pe la patinoar, dar nu s-a legat nimic. Ne auzim altă dată, da?
După un timp, vocea lui s-a mai înmuiat:
Bine, dar când revine Adelina, să-mi dai de veste. Chiar aș vrea să vă văd!
Sigur, sigur, poate weekendul viitor dacă nu intervine ceva.
Am pus telefonul jos, răsuflând ușurat.
Am scăpat, uite-așa! am șoptit, privind-o pe Adelina. Cum poate să fie așa insistent? Nu mă trage de loc să merg acolo să beau cu el! Mie-mi place acasă, liniște, cu tine!
Am îmbrățișat-o, iar ea s-a lipit de mine. În apartament era liniște, afară ningea încet, iar filmul nostru mergea înainte, neaducând nicio zăpăceală exact cum îmi place mie.
Și mie îmi place, a spus ea liniștit, ridicând privirea spre mine. Hai să terminăm filmul și mergem la culcare, nu-mi trebuie nimic altceva.
Zâmbeam și o strângeam mai tare, când, de nicăieri, telefonul a sunat din nou. Dănuț, cine altcineva.
Dănuț, ce mai e? am zis déjà iritat.
Emil, sunt în clubul Kristal acum, ne-am întâlnit aici cu băieții. Și și uite-o pe Adelina cu un tip! Bea cu el, se pupă! Nu voiam să spun, dar trebuie să știi. Ție ți-a zis că pleacă la mama-sa? A mințit!
Am înghețat. Am privit-o pe Adelina, apoi la telefon. Nu părea o glumă.
Sigur e ea? Poate ai greșit, îi zic. Adelina e lângă mine…
E ea, jur! Beată, râde tare. Dacă vrei îi dau telefonul!
Am închis ochii o clipă, ca să-mi adun gândurile. Am ridicat volumul să aud și eu ce se întâmplă.
Am auzit în difuzor muzica tare, voci, râsete. Apoi un glas de femeie semăna izbitor cu al Adelinei.
Alo? Cine-i? întreabă vocea, confuză.
Am înghițit în sec. Adelina, în dreapta mea, era bulversată.
Adelina? Eu sunt Emil. Ce faci, unde ești?
A venit un chicotit stins, apoi glasul, cu o notă răstită:
Emile, lasă-mă în pace! Vreau să mă distrez, m-am săturat de monotonia de acasă! Azi vreau să-mi trăiesc viața!
Adelina s-a ridicat brusc, palidă. A pus mâna la piept, abia șoptind:
Ce delir! Cum poate cineva să-mi imite vocea atât de bine? Și de unde mă cunoaște?
Unde ești?
Dar tu ce treabă ai? răspunde vocea sfidătoare. Sunt femeie liberă, fac ce vreau!
S-a auzit glasul lui Dănuț:
Ai auzit, Emil? Ți-am spus…
M-a umplut furia și confuzia. Am întrerupt conversația rece.
Ajunge. Mă lămuresc mâine. Să nu mă mai suni.
Am lăsat telefonul deoparte. Dacă Adelina nu era chiar atunci lângă mine Doamne, ce ar fi putut să iasă!
S-a așezat înapoi pe canapea, buimăcită. Vocea acelei fete semăna perfect cu a ei! Dar problema nu era doar atât. Cineva era pus pe farse la comandă.
Ce nebunie am murmurat. Nu înțeleg nimic.
Nici eu. Dar cineva clar a orchestrat totul, a spus Adelina, cu voce tremurată.
Am tras-o lângă mine și am ținut-o strâns. Trebuia să-i ofer siguranță:
N-ar fi fost stilul tău. E clar o înscenare urâtă. Dacă e nevoie, mergem la club și vedem pe camere ce e cu fata aia.
Ea a oftat, cu ochii închiși, și s-a liniștit puțin. Am rămas așa, împreună, hotărâți să aflăm adevărul.
****************************
A doua zi, spre prânz, Adelina bea un ceai la bucătărie și răsfoia pe laptop emailuri de serviciu. Sună telefonul. Numărul lui Dănuț. S-a oprit un pic, dar a răspuns.
Salut, începe Dănuț, parcă călcând pe coji de ouă. Ai vorbit cu Emil după faza de ieri?
Adelina decide să-l facă să creadă că totul a mers după planul lui.
Da ne-am certat. Zice că l-am mințit. Nu vrea să mă asculte.
O tăcere scurtă, apoi un ton surprinzător de satisfăcut:
Vezi? Eu ți-am zis, Emil nu te apreciază eu eu de mult țin la tine, Adelina. Aș avea grijă de tine, dacă ai vrea să-l lași pe Emil Eu aș fi mereu lângă tine.
Adelina a izbucnit în interior, dar s-a abținut, calmă:
Ce vrei să spui, Dănuț?
Că meriți mai mult! Uite să știi că te iubesc! Nu ca prieten. Dacă vrei să fii cu mine, aș face orice pentru tine! Emil numai caută motive să te lase
Adelina a strâns telefonul.
Dănuț, în primul rând, aseară eu eram acasă. Nu ne-am certat. Și știu clar că ai înscenat toată povestea. Acum știu și de ce.
O pauză lungă. Apoi, cu glas sugrumat, el a admis:
Da, am făcut-o! Pentru că te iubesc, Adelina! Pentru că nu mai suport să te văd lângă Emil! Numai așa puteam să-ți arăt cât țin la tine!
Adelina a simțit numai silă:
Asta nu-i iubire, Dănuț, asta e trădare. Ai călcat în picioare totul, pentru ce? Pentru visele tale?
Am crezut că dacă vă certați, mă vei vedea altfel, a insistat el. N-am putut altfel.
Nu, ai ales rău. Niciodată! Nu am ce discuta cu tine.
Iartă-mă…
Nu ai ce să mai repari. Nu mai suni niciodată! Și nici pe Emil! Și-o să-i arăt convorbirea, să știe cine-i prietenul lui!
A închis. A rezemat fruntea în palmă și a oftat. Afară ningea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Emil a intrat în cameră, deodată atent la expresia ei.
Ei?
S-a dat de gol. Îmi jurase iubire, a vrut să ne certe cu orice preț, a recunoscut tot. Nu-mi vine să cred câtă răutate!
M-am așezat lângă ea și i-am strâns mâna.
Nu a fost niciodată prieten adevărat, am șoptit, cu o oarecare tristețe. Mi se părea ceva dubios, dar nu aveam probe. Acum s-a lămurit totul.
Adelina s-a apropiat și mai mult.
Cel puțin știm adevărul. Și cine ne este cu adevărat aproape.
M-a cuprins căldura casei, mirosul de ceai și parfumul familiar. Bucuria aceea simplă că suntem doi, că nu trebuie să ne temem sau să inventăm scuze.
Acum avem motiv solid să nu mai mergem pe la petrecerile lui Dănuț, a glumit ea ușor. Iar dacă ne mai întreabă cineva, zicem clar că nu vrem să-l vedem.
Am râs cu poftă, descărcând tot stresul zilelor trecute.
Vom sta acasă, cu filme și ceai, i-am spus.
Și nu mai ieșim pe la chefuri, a adăugat ea, învelindu-se și mai bine.
Perfect!
Printre fulgii domoli de la geam și lumina caldă din odaie, micul nostru univers era din nou sigur. În casa asta, umplută de zgomote liniștite, nu era loc de minciuni sau trădare. Doar doi oameni, o dragoste adevărată și un sentiment de protecție pe care-l poți avea doar acolo unde ești acasă.
****************************
Dănuț stătea la masa din bucătărie, sfârtecat de propriile gânduri, numărând minutele ce treceau fără nicio veste. În loc să simtă regret, simțea doar o ciudă greu de rostit. De ce a mers totul pe dos?
Își amintea în detaliu planul de cu seară, cum o găsise pe Mariana fata ce semăna la voce cu Adelina, pe care o întâlnise la o cafenea la Botanica. Ea, dispusă la orice farsă, a intrat în joc fără ezitare: Lasă că știu cum să mă prefac!
Și-a revăzut mintea, cum a orchestrat totul, cum a simțit un fior de satisfacție când a crezut că planul funcționează. Trebuie să creadă că Emil nu o merită! Poate mă va vedea altfel
Acum n-a adunat decât respingere, și, mai rău, a pierdut tot. Prietenia cu Emil distrusă. Relația cu Adelina o fantomă. Furios, a îmbrâncit scaunul și a mototolit lista cu instrucțiuni scrise pentru Mariana, aruncând-o la gunoi.
A văzut ninge liniștit, și s-a simțit înghițit de gol. Uitându-se în depărtare, amar, și-a zis doar în gând:
Asta trebuia să fie lumea mea. Ei cred că au câștigat ceva, dar adevărul va ieși la iveală! Eu i-aș fi oferit totul Adelinei
*****
Scriu aceste rânduri în jurnalul meu cu sufletul apăsat. În viață, cel mai greu e să simți că omul care ți-a fost aproape a ales trădarea sub masca prieteniei. Am învățat că liniștea și iubirea trebuie păzite de oamenii care nu știu să se bucure pentru fericirea celuilalt. Iar prietenii adevărați nu fac niciodată jocuri murdare, nu provoacă suferință și nu manipulează. Azi, lângă Adelina, știu clar: încrederea între doi oameni nu trebuie să fie vreodată umbrită de îndoială, iar sufletul trebuie deschis doar acolo unde e cu adevărat acasă.
